Iohannis, somat să intervină. Se urmărește desființarea Armatei Române
Forumul structurilor asociative din Sistemul de Apărare, Ordine Publică şi Securitate Naţională i-a cerut președintelui Klaus Iohannis să intervină pentru a stopa atacurile la adresa Armatei Române și pentru a scoate pensiile militare din categoria pensiilor speciale. Reprezentanții organizației avertizează că se urmărește desființarea Armatei Române și preluarea rolului acesteia de către militarii străini.
Cadrele militare i-au solicitat președintelui Klaus Iohannis să ia măsuri pentru a stopa dezintegrarea Armatei Române. Reducerea pensiilor militare, alături de salariile umilitoare din sistemul MApN au dinamitat orice fel de atractivitate pentru acest domeniu, care se confruntă cu un deficit de personal fără precedent, susțin aceștia.
”Armata Română și-așa suferă, nu numai din lipsă de personal, ci și din punctul de vedere al dotării. Dacă se va continua pe linia aceasta, a atacării permanente, Armata Română va dispărea. Noi vorbim despre apărare, dar nu mai avem apărare națională. Cei din generația mea s-au pregătit pentru apărarea națională, iar acum a dispărut conceptul de << național>>, se vorbește doar despre armată. Deci va fi o armată de mercenari și o să ajungem, deși deja suntem în situația asta, să avem pe teritoriul țării trupe străine. Iar trupele străine sunt întreținute din banii românilor, că noi nu suntem în stare să întreținem o armată națională. De fapt, nu se mai dorește acest lucru, că acestea sunt indicațiile”, ne-a declarat col (r) Marian Tudor, președintele Forumului structurilor asociative din Sistemul de Apărare, Ordine Publică şi Securitate Naţională. Acesta arată că, în ultimii ani, nu prea s-au găsit oameni care să se îndrepte spre cariera militară și că, din 4.200 de locuri, abia s-au ocupat 400.
”Din cei 73.000 de angajați ai Armatei, cam 50.000 ar fi combatanți acum. Dar să nu uităm că în 1989 aveam 350.000. Dacă se menține politica asta de defăimare a Armatei și de reducere a pensiilor militare, este clar că o să plece foarte mulți din sistem”, ne-a mai precizat col (r) Marian Tudor.
Agresiune împotriva drepturilor militarilor
Reprezentaţii asociaţiilor neguvernamentale şi sindicatelor, care cuprind personalul militar în activitate, în rezervă, în retragere şi rezervişti voluntari, reuniţi în Forumul structurilor asociative din Sistemul de Apărare, Ordine Publică şi Securitate Naţională, Forumul SAOPSN, i-au cerut oficial președintelui Klaus Iohannis să intervină pentru a stopa agresiunea imorală la adresa drepturilor legale ale militarilor, în general, şi ale pensionarilor militari, în special.
”Faptul că sunt atacate perfid demnitatea şi drepturile celor 73.000 de militari activi, dar şi ale camarazilor lor aflaţi în rezervă, respectiv acelea ale 150.000 de pensionari (din MApN, MAI, SRI, SIE, STS, SPP, ANP ), scopul declarat fiind diminuarea pensiilor militare, drepturi obţinute în deplină legalitate, reprezintă pentru noi un puternic semnal de alarmă. În calitatea dumneavoastră de comandant constituţional al Forţelor Armate Române aveţi puterea, dreptul şi obligaţia de a apăra instituţia militară naţională, profesioniştii cu cariere militare neavând salarii ca omologii lor din alte state membre ale NATO, după cum pensionarii militari au venituri mai mici decât acelea ale similarilor din ţări componente ale Alianței Nord-Atlantice”, se arată în scrisoarea adresată președintelui României.
Plecări masive din sistem
Consecințele acestui tip de campanie antinaţională contra forţelor armate sunt plecările masive din sistem, afectarea structurilor de comandă şi control, precum și descurajarea cadrelor active, prin perspectiva tratamentului aplicat celor trecuţi în rezervă, se mai precizează în scrisoarea cadrelor militare. Totodată, agresiunea împotriva Armatei Române a mai provocat decuplarea forţelor active de cele de rezervă și a generat îndoiala în rândul militarilor şi a societăţii civile faţă de recunoaşterea serviciului executat în sprijinul şi pentru apărarea naţiunii.
https://www.national.ro/social..../iohannis-somat-sa-i