Dr. Robert Malone semnalează și comentează un studiu recent îngrijorător privind pericolele 5G – oamenii de știință cer aplicarea urgentă de măsuri de precauție
Dr. Robert Malone semnalează și comentează un studiu recent al oamenilor de știință de la Comisia Internațională privind Efectele Biologice ale Câmpurilor Electromagnetice (ICBE-EMF) care arată că limitele de expunere privind radiațiile cu frecvență radio (sau fără fir) stabilite de agențiile de reglementare se bazează pe ipoteze nevalide și pe știință depășită și că nu protejează sănătatea umană și fauna sălbatică. Ce măsuri de precauție cer urgent oamenii de știință.
Studiul semnalat de Dr. Robert Malone se numește „Dovezile științifice infirmă supozițiile legate de sănătate care stau la baza limitelor de expunere stabilite de FCC (Federal Communications Commission) și ICNIRP (International Commission on Non-Ionizing Radiation Protection) pentru radiațiile de radiofrecvență: implicații pentru 5G”
Oamenii de știință de la Comisia Internațională privind Efectele Biologice ale Câmpurilor Electromagnetice (ICBE-EMF) raportează că limitele de expunere privind radiațiile cu frecvență radio (sau fără fir) stabilite de ICNIRP și FCC se bazează pe ipoteze nevalide și pe știință depășită și că nu protejează sănătatea umană și fauna sălbatică.
ICBE-EMF solicită o evaluare independentă a efectelor și riscurilor radiațiilor cu frecvență radio în baza dovezilor științifice din studiile evaluate de colegi efectuate în ultimii 25 de ani. Scopul acestei evaluări ar fi stabilirea standardelor privind expunerea necesare pentru protejarea sănătății pentru lucrători și public.
Publicul trebuie informat cu privire la riscurile asupra sănătății prezentate de radiațiile wireless și încurajat să ia măsuri de precauție pentru a reduce expunerile, în special pentru copii, femeile însărcinate și persoanele care sunt hipersensibile la radiațiile electromagnetice.
ICBE-EMF solicită un moratoriu imediat asupra lansării tehnologiilor wireless 5G până când va fi demonstrată, și nu doar presupusă, siguranța asupra sănătății.
Rezumat
La sfârșitul anilor 1990, FCC și ICNIRP au adoptat limite de expunere la radiații de radiofrecvență (RFR) pentru a proteja publicul și lucrătorii de efectele adverse ale RFR. Aceste limite s-au bazat pe rezultatele studiilor comportamentale efectuate în anii 1980, în care 5 maimuțe și 8 șobolani au fost supuși la expuneri de 40-60 de minute, studiile implicând și aplicarea unor factori de siguranță arbitrari la un prag de absorbție specifică (SAR) de 4W/kg.
De asemenea, în stabilirea limitelor s-au bazat pe două presupuneri majore: orice efecte biologice sunt cauzate de încălzirea excesivă a țesuturilor și niciun efect nu ar avea loc sub pragul presupus SAR, precum și pe 12 ipoteze care nu au fost specificate nici de FCC, nici de ICNIRP. În acest studiu, arătăm cum ultimii 25 de ani de cercetări extinse privind RFR demonstrează că ipotezele pe care s-a bazat stabilirea limitelor de expunere de către FCC și ICNIRP sunt nevalide și continuă să prezinte un risc pentru sănătatea publică.
Printre efectele adverse observate în urma expunerilor sub pragul presupus SAR sunt inducerea non-termică a speciilor reactive de oxigen, leziuni ADN, cardiomiopatie, carcinogenitate, afectarea calității spermei și efecte neurologice, inclusiv hipersensibilitate electromagnetică. De asemenea, mai multe studii pe oameni au constatat asocieri semnificative statistic între expunerea la RFR și riscul crescut de dezvoltare a cancerului cerebral și tiroidian. Cu toate acestea, în 2020, și în ciuda dovezilor analizate în acest articol, FCC și ICNIRP au reafirmat aceleași limite care au fost stabilite în anii 1990.
În consecință, aceste limite de expunere, care se bazează pe presupuneri false, nu protejează în mod adecvat de expunerile RFR lucrătorii, copiii, persoanele hipersensibile și populația generală, pe termen scurt sau lung. Astfel, este necesară urgent stabilirea unor limite de expunere pentru protejarea sănătății oamenilor și a mediului. Aceste limite trebuie să se bazeze mai degrabă pe dovezi științifice decât pe presupuneri eronate, mai ales având în vedere expunerea tot mai mare, la nivel mondial, a oamenilor și a mediului la RFR, inclusiv la forme noi de radiații prin telecomunicațiile 5G pentru care nu există studii adecvate privind efectele asupra sănătății.
Prezentare și comentariu de Dr. Robert Malone:
Această lucrare revizuită de colegi analizează cele 14 ipoteze privind criteriile de siguranță legate de radiațiile electromagnetice și de radiofrecvență care au fost stabilite în anii 1990 și reafirmate în 2020 de către FCC și ICNIRP. Făcând apel la literatura de specialitate revizuită de colegi, comisia evidențiază, cu rigurozitate, studii care demonstrează „falsitatea ipotezelor inerente în ghidurile FCC/ICNIRP” și „scot la iveală faptul că limitele stabilite nu protejează sănătatea umană și mediul”.
Mai mult, studiul demonstrează modul în care Comisia Federală de Comunicații (FCC) din SUA și Comisia Internațională pentru Protecția împotriva Radiațiilor Neionizante (ICNIRP) au ignorat practic sute de studii revizuite de colegi care documentează efectele adverse asupra sănătății la expuneri sub pragul stabilit de aceste agenții.
Autorii susțin că pragurile utilizate în prezent se bazează pe știința din anii 1980 și sunt greșite. Autorii furnizează documentație bogată care demonstrează că pragurile aprobate nu protejează în mod adecvat lucrătorii, copiii, persoanele cu hipersensibilitate electromagnetică și publicul de expunerea la radiațiile neionizante emise prin transmisia de date fără fir.
În ceea ce privește fauna sălbatică și mediul înconjurător, am găsit această secțiune deosebit de îngrijorătoare din lucrare (a se observa numărul mare de lucrări citate evaluate de colegi - vă rugăm să consultați studiul pentru referințele specifice):
„(…) nici FCC și nici ICNIRP nu iau în considerare efectele acestei radiații asupra vieții sălbatice.
Mișcarea constantă a majorității speciilor de animale sălbatice în și în afara diferitelor EMF artificiale duce la expuneri mari în apropierea structurilor de comunicații, în special pentru speciile zburătoare, cum sunt păsările și insectele. Există o cantitate substanțială de literatură științifică despre efectele perturbatoare ale RFR asupra vieții sălbatice (de exemplu, 190-206).
Multe specii non-umane folosesc câmpurile geomagnetice ale Pământului pentru activități precum orientarea și migrația sezonieră, găsirea hranei, împerecherea, construirea cuiburilor și a bârlogului [190]. De exemplu, speciile de păsări migratoare [191, 192], albinele [193], liliecii [194], peștii [195–197] și numeroase alte specii detectează câmpurile magnetice ale Pământului cu receptori senzoriali specializați.
Mecanismele implicate probabil în magneto-recepție includ inducerea magnetică a semnalelor electrice slabe în receptorii senzoriali specializați [198], interacțiunile magneto-mecanice cu magnetitul pe bază de fier [194] și/sau interacțiunile radicalilor liberi cu fotoreceptorii criptocromi [191, 192]. Fiecare dintre aceste procese de detectare prezintă o sensibilitate extremă la modificări de intensitate scăzută în câmpurile electromagnetice. Pentru o descriere completă a mecanismelor prin care speciile non-umane utilizează magneto-recepția pentru a efectua activități esențiale de viață, vezi Levitt și colab. [190].
Următoarele studii prezintă câteva dintre numeroasele exemple de efecte perturbatoare pe care le au expunerile la nivel scăzut la RF-EMF asupra magnetorecepției și a comportamentului natural al faunei sălbatice. Potrivit constatărilor, câmpurile magnetice oscilante perturbă capacitatea păsărilor migratoare de a se orienta și de a naviga în câmpul geomagnetic al Pământului.
Măsuri de precauție recomandate în apelul internațional al oamenii de știință cu privire la EMF:
1) Trebuie acordată prioritate protejării copiilor și femeilor însărcinate;
2) Ghidurile și standardele de reglementare trebuie să fie consolidate;
3) Producătorii trebuie încurajați să dezvolte tehnologii mai sigure;
4) Publicul trebuie să fie pe deplin informat cu privire la potențialele riscuri pentru sănătate cauzate de energia electromagnetică și să fie instruiți cu privire la strategii de reducere a daunelor;
5) Profesioniștii medicali trebuie să fie instruiți cu privire la efectele biologice ale energiei electromagnetice și la tratamentul pacienților cu sensibilitate electromagnetică;
6) Guvernele trebuie să finanțeze formarea și cercetarea în domeniul câmpurilor electromagnetice și al sănătății, care să fie independente de industrie;
7) Mass-media trebuie să dezvăluie relațiile financiare ale experților cu industria atunci când aceștia își prezintă opiniile cu privire la aspectele legate de sănătate și siguranță ale tehnologiilor care emit EMF;
8) Trebuie stabilite zone fără radiații, în special pentru persoanele cu sensibilitate la radiațiile electromagnetice.
O lectură atentă a recomandărilor de mai sus sugerează că a avut, într-adevăr, loc capturarea agențiilor de reglementare (fenomen de corupție prin care agențiile de reglementare ajung să fie dominate de interesele pe care le reglementează și nu de interesul public) și că acest fenomen de capturare include și mass-media corporativă. Un fenomen foarte similar cu tipul răspândit de capturare a agențiilor de reglementare și a mass-mediei corporatiste observat și documentat în timpul crizei Covid.
#5g #covid19
https://www.activenews.ro/exte....rne/Dr.-Robert-Malon