Omicron – Pretextul perfect pentru Dictatură. Tiranii intră în criză de timp.

Un editorial al lui Tucker Carlson la Fox News pe care l-am tradus pentru cititorii ActiveNews. Nu doar pentru că este vorba de un ziarist excepțional și orice spune merită savurat cu delicii. Ci și pentru că ceea ce se întâmplă în America și în restul Occidentului sfârșește prin a ajunge rapid și în România.

Oamenii care trăiesc în țara numită Mozambic, de-a lungul coastei sudice a Africii, au avut parte în această săptămână, când s-au trezit de dimineață, de știri destul de surprinzătoare.

De ani de zile, nu se întâmplă nimic important în Mozambic, însă veștile acestea i-au pus pe gânduri.

Administrația Biden i-a informat pe oamenii din Mozambic printr-o proclamație prezidențială, probabil semnată de Biden însuși, că nu mai au voie să intre în Statele Unite.

Nu e vorba de nimic personal, e vorba de Omicron, noua tulpină COVID care este folosită pentru a justifica instituirea de lockdown-uri peste tot în lume.

Problema o reprezintă faptul că în Mozambic nu există nici un fel de Omicron. Nici măcar un singur caz în toată țara.

Este posibil ca cineva din echipa de la Casa Albă să fi confundat Mozambicul cu Botswana, unde alaltăieri două persoane au murit, se presupune, din cauza Omicron.

Oricare ar fi motivul, Mozambicul și Botwana nici măcar nu au graniță comună, așa că oamenii din Mozambic au fost uimiți și probabil ușor jigniți.

Astăzi, Tony Fauci, care evident este cel care a semnat interdicția de călătorie, a fost întrebat în legătură cu acest subiect de către un ziarist african. Știi, a răspuns Fauci, este o întrebare bună. O întrebare importantă. După care Fauci nu a răspuns. Nici măcar nu a a dat vreun semn că vrea să răspundă.

Așadar, deocamdată, continuăm să nu știm de ce Casa Albă interzice călătoriile în Mozambic.
Probabil, răspunsul este că se află în Africa, iar Africa este locul unde toate astea au început.

Cu doar câteva zile în urmă, șefa Asociației Medicale din Africa de Sud, o doctoriță pe nume Angelique Coetzee, a anunțat că a văzut pacienți cu o nouă tulpină a coronavirusului.

La doar câteva ore după declarația ei, politicieni din Statele Unite și din multe alte țări au început să pună la cale noi măsuri minuțioase și foarte restrictive pentru propriile populații.

Din cabinetul său de la Pretoria, dr. Coetzee a privit la toate astea cu gura căscată. A fost oripitală.

„Am rămas uluită de reacție”, a scris Coetzee într-un articol din Daily Mail. „Nimeni, aici, în Africa de Sud, nu a fost internat în spital cu varianta Omicron și nimeni aici nu s-a îmbolnăvit grav.”

Cu alte cuvinte, Omicron, indiferent ce o fi el, este mult mai puțin periculos decât practic orice altceva se petrece acum în Africa de Sud. Dar asta nu contează.

Din acest moment, administrația Biden a încetat să o mai asculte pe dr. Coetzee. Obținuseră de la ea ceea ce le trebuia.

Iată-l așadar pe Tony Fauci anunțând astăzi că terifiantul flagel Omicron a atins țărmurile noastre:

Dr. Fauci: Cazul recent de COVID 19 al unei persoane din California a fost produs de tulpina Omicron. Persoana era complet vaccinată și a prezentat simptome benigne, care în prezent se ameliorează.

OK, haideți să analizăm asta puțin. O persoană complet vaccinată din California are Omicron și este bine. Deci, ce concluzie rațională se poate trage?

Ei bine, evident, restricțiile cele mai draconice nu opresc răspândirea. Masca, distanțarea socială, anxietatea non-stop, vorbitul despre COVID de dimineață până seara. Nimic din toate astea nu a funcționat.

Nici vaccinurile nu au funcționat. Pacientul din California făcuse două injecții și cu toate astea s-a infectat cu Omicron.

Atunci, poate că învățătura este că virușii sunt foarte greu de oprit. Uneori, sunt practic imposibil de oprit, deoarece se răspândesc cu o remarcabilă eficiență.

În cazul coronavirușilor, aceștia trăiesc pe animale, nu dispar deci niciodată. Niciodată. Nu contează. Ei nu vă spun asta, dar e adevărat.

Așadar, ar fi poate mai bine să lucrăm la producerea unor medicamente care să împiedice acești viruși să ucidă persoanele vulnerabile.

Pare o abordare rațională a problemei, și totuși este singurul lucru pe care administrația Biden nu este câtuși de puțin interesată să îl facă.

În schimb, Biden a anunțat astăzi că învățătura pe care o trage din infectarea inofensivă a unei persoane complet vaccinate din statul California este că este vorba de o pandemie a nevaccinaților.

Ei sunt cei care trebuie blamați pentru asta, nu guvernul chinez care a creat probabil acest virus și care a profitat enorm de pe urma lui. Nu. Nu. Nu.

De Omicron, și de COVID în general, sunt direct vinovați cei 20% din populația americană adultă – din care o mare parte are imunitate naturală – care au refuzat să se supună injecțiilor și pentru asta trebuie zdrobiți.

Nici nu merită să mai pomenim cât de departe este această concluzie de știința adevărată. Este un nonsens. De fapt, este o demență. Dar, mai mult decât atât, este ceva periculos.

Pe baza unei amenințări nedovedite la adresa sănătății publice, administrația Biden pune încă o dată zăvorul pe țară și îi persecută pe opozanții politici cunoscuți și sub numele de Nevaccinați.

Ar trebui să ne punem întrebarea când vor lua sfârșit toate astea. Viruși cunosc mutații tot timpul. Stă în natura lor. Fiecare nouă variantă, cum este Omicron, va însemna puteri masive, noi și neconstituționale, acordate clasei noastre politice? Asta se deduce de aici.

Este un ciclu. Unul care poate ucide o democrație.

Ai putea crede că măcar o parte din presă ar putea fi interesată de acest aspect: care sunt limitele până la care se poate merge?

Nici vorbă. În schimb, presa vrea să se asigure că sunteți suficient de înfricoșați pe cât dorește Joe Biden să fiți.

Ali Velshi, MSNBC: Noua tulpină de COVID-19 provoacă o alarmă globală, în timp ce țările se grăbesc să adopte restricții de călătorie pentru a stăvili amenințarea coronavirusului...

Yasmin Vossoughian, MSNBC: Noua tulpină Omicron ar putea să fi ajuns deja în Statele Unite, însă poate că numeroși americani nu sunt pregătiți pentru această veste. Reacțiile la ultima amenințare...

Barbie Nadeau, CNN: Această nouă amenințare a tulpinii Omicron...

Brianna Keilar, CNN: … despre amenințarea economică pe care o reprezintă tulpina Omicron...

Reporter ABC News: Potențiala amenințare a lui Omicron...

Paula Reid, CNN: Amenințarea emergentă a Omicron...

Kate Bouldan, CNN: Tulpina Omicron constituie o nouă amenințare...

Realizator CNN: Amenințarea potențială reprezentată de această tulpină Omicron...

Mika Brzezinski, MSNBC: Ceea ce trebuie să știe americanii despre evoluția amenințării...

Amenințare, amenințare... repetă ei la nesfârșit. Parcă ar fi un scenariu pe care îl citesc.

În timpul ăsta, administrația Biden declară că ar putea obliga pe toată lumea care intră în țară, chiar și pe cetățenii americani, chiar și persoanele vaccinate, să intre într-o carantină obligatorie la sosirea aici. Carantină în propria țară.

Sigur, presupunând că vin în mod legal. Alegătorii lui Biden, care se fofilează pe la frontiera mexicană, sunt scutiți de orice restricții: nici vaccinare, nici carantină, doar avantaje fără sfârșit și zâmbete largi.

Leana Wen, fostul vampir de la Planned Parenthood, pe care o vedeți adesea la CNN vorbind despre sănătate, explica recent că, din cauza lui Omicron, „ar trebui să se instituie carantină obligatorie și testare obligatorie post-sosire pentru toți turiștii internaționali precum și un imbold suplimentar pentru vaccinare și rapeluri.”

Cum? Carantină obligatorie pentru americani în propria lor țară? Un imbold suplimentar pentru vaccinare?

Ce vrea să însemne asta? Ei bine, nu suntem siguri că putem ghici. Știm, între altele, că asta înseamnă și mai multă supraveghere la adresa voastră.

Directorul CDC a explicat că CDC este acum un fel de serviciu de informații:

Rochelle Walensky: În prezent, CDC își extinde programul de supraveghere cu un control obligatoriu pe aeroporturile JFK, San Francisco, Newark și Atlanta, patru dintre aeroporturile cele mai frecventate din țară. Acest program permite mărirea numărului de testări COVID pentru sosirile internaționale, sporirea capacității noastre de a identifica persoanele infectate cu COVID la sosirea lor în Statele Unite și îmbunătățirea supravegherii noastre asupra tulpinii Omicron. Cu ajutorul politicilor noastre privind călătoriile, actualizate la începutul lunii, colaborăm activ cu companiile aeriene pentru strângerea de informații despre pasageri, care pot fi folosite de CDC și jurisdicțiile locale de sănătate publică pentru a îmbunătăți căutarea contactelor și urmărirea după sosire, dacă se identifică vreo infectare la un turist...

Nu uitați că Walenski nu a înregistrat nici un succes, de orice fel ar fi el. Este vorba de un fost profesor universitar care, de când a preluat conducerea CDC, a înregistrat mai mulți americani morți decât în timpul ultimului director CDC. Asta seamănă cu un eșec.

Însă Washingtonul a recompensat-o, deoarece succesul și eșecul nu sunt lucrurile care contează la Washington. Fidelitatea politică da, iar Rochelle Walensky este o Democrată fidelă.

Ea este deci recompensată acordându-i-se puterile unui serviciu de informații. Ea va „strânge informații despre pasageri” în cadrul unei operațiuni de supraveghere națională în principalele aeroporturi.

Nu a existat nici un vot privind această măsură. Nimeni nu a fost întrebat dacă este de acord.

Tot directoarea CDC este și cea care a naționalizat într-un fel proprietățile locative din America și vă va spiona.

Întrebarea este cât va mai tolera situația această țară. O întrebare pe care trebuie să ne-o punem cu toții. Și ce se va întâmpla dacă vom continua să o tolerăm?

De fapt, nu avem nevoie să punem această întrebare, pentru că avem Australia ca exemplu. Priviți o secvență dintr-un jurnal de știri australian din această dimineață. Prezentatorul a anunțat ultima știre a zilei: evadarea a trei deținuți – cetățeni australieni – dintr-un lagăr de concentrare COVID:

Realizator 9NEWS Australia: Începem ultimele știri din Darwin, unde trei persoane au fugit dintr-o tabără de carantină COVID de la Howard Springs. Talia Srav ne oferă mai multe amănunte. Bună ziua, Talia! În acest moment are loc o operațiune de căutare.

Reporter 9NEWS Australia: Da, este adevărat Davina. Bună ziua și ție! Ni s-a spus că au escaladat gardul la primele ore ale dimineții. Poliția vorbește despre ora 4.40. A instalat puncte de control în jurul Howard Springs în ultimele ore. După cum puteți vedea în aceste imagini, polițiștii fac căutări minuțioase în portbagajele automobilelor, verifică documentele mașinilor și ale autobuzelor deopotrivă.

Atenție, nu este vorba de o țară din lumea a treia, e vorba de Australia, care până acum 20 de minute părea să semene foarte mult cu America, poate ceva mai exotică și mai fermecătoare, dar nu atât de diferită. Aceeași cultură, aceeași limbă, aceeași bază a sistemului legal.

În caz că vă puneți întrebarea, se pare că nici unul dintre acești evadați nu avea COVID. Nu există nici o dovadă că ar fi infectat pe cineva. Dar nu contează. Se presupune că trebuiau să fie în spatele gratiilor, iar ei nu sunt, așa că poliția a instalat baraje pe drumuri, puncte de control și a adus câini.

Vorbim de o democrație. Nu pare să fie prea sănătoasă.

Și, apropo, nu este doar Australia. În Austria, autoritățile îi opresc pe oameni pe stradă și cer să le vadă documentele COVID.

În Canada, cetățenilor nevaccinați li s-a interzis accesul în avioane și trenuri în propria lor țară, nu pentru că ar fi fost testați pozitiv la COVID sau ar fi infectat pe cineva, ci doar pentru că nu s-au lăsat injectați așa cum le-a cerut prim-ministrul lor.

Dacă aveau imunitate naturală sau nu, este total irelevant. Este vorba despre supunere. Aceasta este Canada.

Spre așa ceva ne îndreptăm, și ne îndreptăm foarte rapid. Cum Partidul Democrat are șanse tot mai mari de a fi înfrânt, peste un an, în alegerile de la mijlocul mandatului, toate acestea se vor intensifica.

Acesta este șpilul. Așa au câștigat ultima oară. Și o fac din nou.

#covid19

https://www.activenews.ro/opin....ii/Omicron-%E2%80%93

Omicron – Pretextul perfect pentru Dictatură. Tiranii intră în criză de timp | ActiveNews
Favicon 
www.activenews.ro

Omicron – Pretextul perfect pentru Dictatură. Tiranii intră în criză de timp | ActiveNews

Un editorial al lui Tucker Carlson la Fox News pe care l-am tradus pentru cititorii ActiveNews. Nu doar pentru că este vorba de un ziarist excepțion