Armaghedonul Verde: Minciuna Gretei dată pe față în toată mizeria ei

Mitul „încălzirii globale”, transformat din mers în „schimbare climatică”, este o farsă științifică planetară.

Un editorial excepțional de David Stockman publicat de International Man și pe care l-am tradus pentru cititorii ActiveNews.

În timp ce COP26 se află în plină desfășurare, nu este prematur să tragem semnalul de alarmă – nu în privința unei catastrofe climatice, evident – ci în legătură cu actul cel mai stupid al Națiunilor Unite de la Versailles încoace, atunci când învingătorii vindicativi ai Primului Război Mondial au pus bazele catastrofelor crizei economice, celui de-Al Doilea Război Mondial, Holocaustului, tiraniei sovietice, Războiului Rece și hegemoniei mondiale distrugătoare a Washingtonului, care au lovit una după cealaltă.

Politicienii și aliații lor din presa mainstream, din grupurile de reflecție, din lobby-uri și din marile companii (cu lașii lor conducători somnambuli) se pregătesc – nici mai mult, nici mai puțin – decât să distrugă prosperitatea planetei și să arunce viața lumii într-o eră economică întunecată.

Mai grav, acest lucru se realizează printr-o mare minciună, așa-zisa criză climatică, care este total anti-științifică și total incompatibilă cu istoria reală a climei și a bioxidului de carbon al planetei.

Pentru a spune lucrurilor pe nume, în cursul ultimilor 600 de milioane de ani, Pământul a fost rareori atât de RECE ca astăzi, și aproape niciodată nu a avut concentrații de CO2 atât de mici ca nivelul de 420 de ppm (părți per metru) pe care îl denunță scandalagiii climatului de azi.

În realitate, potrivit reconstituirilor minuțioase făcute de oamenii de știință veritabili, care au studiat sedimentele oceanice, calotele glaciare etc., nu au existat decât două perioade acoperind aproximativ 75 de milioane de ani (13% din această imens de lungă perioadă istorică de 600 de milioane de ani) în care temperaturile și concentrațiile de CO2 au fost la fel de scăzute ca astăzi.

Este vorba de perioada Carboniferului Superior – Permianului Inferior, de acum 315 până la 270 de milioane de ani, și de perioada Cuaternară, în care a apărut omul modern, acum 2,6 milioane de ani.

De aceea, ai putea spune că un mediu mai cald și mai bogat în CO2 este ceva obișnuit la nivel planetar. Și cu siguranță nu este un motiv pentru a dezmembra și distruge în mod irațional sistemul energetic complex, cel mai ieftin posibil, care se află la originea prosperității fără precedent de astăzi și a târî omenirea în sărăcie și mizerie.

Cu atât mai mult cu cât, în realitate, ceea ce se află în centrul trecutului nostru mai cald este un interval de 220 de milioane de ani, de acum 250 de milioane de ani până la re-înghețul Antarcticii, cu circa 33 de milioane de ani în urmă, când aceasta era majoritar neocupată de ghețuri.

Așa cum este indicat de linia albastră din graficul de mai jos, de-a lungul celei mai mari părți a perioadei (reprezentată prin segmentele maro), temperaturile erau cu 12 grade Celsius mai mari decât în prezent și Maica Pământ nu s-a sinchisit că nu are calote polare sau habitaturi potrivite pentru încă neapăruții urși polari.




În ceea ce a fost numită era mezozoică, planeta avea o altă ocupație importantă, aceea de a zămisli vastele zăcăminte de cărbune, de petrol și de gaze care alimentează economia modernă și permit la miliarde de oameni să ducă un trai normal, de care, în urmă cu doar câteva secole, se bucurau doar regii.

Nu este un mister cum a apărut acest cadou fortuit pentru om. Într-o lume majoritar lipsită de gheață, oceanele se aflau la niveluri mult mai înalte și inundaseră o mare parte din masa continentală, care, la rândul ei, era bogată în viață vegetală și animală, datorită temperaturilor mai mari și a precipitațiilor abudente.

Cu alte cuvinte, Mama Natură agonisea cantități masive de energie solară sub forma vieții vegetale și animale bazate pe carbon, ceea ce, de-a lungul a eoni de dezvoltare și descompunere, a dus la formarea de vaste bazine sedimentare.

Pe măsură ce plăcile tectonice s-au deplasat (adică continentul unic Pangeea s-a rupt în plăcile sale continentale moderne) și clima a oscilat, aceste depozite sedimentare au fost îngropate sub oceanele puțin profunde și, odată cu timpul, căldura și presiunea, au fost transformate în zăcăminte de hidrocarburi dispuse în primii 15.000 de metri (cel puțin) ai crustei terestre.

În cazul cărbunelui, condițiile cele mai favorabile pentru formarea sa au survenit acum 360 – 290 de milioane de ani, în timpul Carboniferului.

Totuși, cantități mai mici au continuat să se formeze în anumite părți ale Terrei în cursul perioadelor următoare, în special în Permian (cu 290-250 de milioane în urmă) și de-a lungul erei mezozoice (acum 250-60 de milioane de ani).

La fel, formarea zăcămintelor de petrol a început în oceanele calde și puțin adânci, unde materia organică moartă a căzut pe fundul oceanelor. Acest zooplancton (animale) și fitoplancton (plante) s-a amestecat cu materiile anorganice care au ajuns în oceane aduse de râuri și fluvii.


Aceste sedimente de pe fundul oceanelor au format apoi nisipurile petrolifere, de-a lungul erelor, sub efectul presiunii și căldurii. Aceasta înseamnă că energia conținută în petrol provenea inițial din lumina soarelui, care se afla prizonieră sub formă chimică în planctonul mort.

Mai mult, știința din spatele acestor fapte nu este o speculație academică, pentru simplul motiv că a fost puternic validată pe piața comercială. Adică, mii de miliarde de dolari au fost cheltuiți de-a lungul ultimului secol în domeniul cercetării hidrocarburilor, pe baza unor studii inginerești, teorii și simulări extrem de complexe.

Sondorii nu aruncau la întâmplare săgeți în perete, ci dovedeau prin calcule că aceste „realități” ale istoriei climei erau exacte, dat fiind că au dus la descoperirea și extracția mai multor trilioane de BOE (barili de petrol echivalent).

În consecință, se estimează cu o foarte mare doză de certitudine de către experții din această industrie că zăcămintele de petrol de astăzi au fost formate grosso modo după cum urmează:

- circa 70% în timpul Mezozoicului (segmentele maro, acum 252-66 milioane de ani), care a fost marcat de un climat tropical, cu mari cantități de placton în oceane;

- 20% s-a format în cursul erei cenozoice, mai uscate și mai reci (ultimii 66 de milioane de ani);

- 10% s-a format în cursul Paleozoicului mai călduros (acum 541-252 de milioane de ani).

La urma urmei, ingineria petrolieră își are rădăcinile în știința climatică, deoarece clima însăși a produs aceste zăcăminte extrem de valoroase.

Și este vorba de o știință destul de impresionantă. Miliarde de dolari au fost băgați în forări până la cinci kilometri sub fundul oceanelor și până la 13.000 de kilometri de suprafață, ceea ce înseamnă o explorare uimitor de calibrată și de precisă în căutarea unor ace petroliere într-un car cu fân geologic.

De pildă, perioada Cretacicului, de acum 145-66 de milioane de ani, care a fost foarte prolifică pentru formarea petrolului, a fost o perioadă cu o climă relativ caldă, ce a provocat niveluri mari ale mării deschise și ale numeroaselor mări interioare puțin profunde.


Aceste oceane și mări erau populate cu reptile marine, cu amoniți și rudiste, astăzi dispărute, în timp ce dinozaurii continuau să domine uscatul.

Iar cunoașterea acestei științe permite ca acele hidrocarburi de mai multe miliarde de barili să fie descoperite în adâncimile vaste ale Pământului.

Inutil să o spunem, clima s-a încălzit puternic în timpul Cretacicului, crescând cu circa 8 grade Celsius, și în cele din urmă a atins un nivel superior cu 10 grade celui de astăzi, în ajunul Marii Extincții provocate de asteroizi acum 66 de milioane de ani.

Așa cum arată graficul de mai jos, în acel moment nu exista nici o calotă glaciară la nici unul dintre poli, iar Pangeea se afla încă în procesul de dezmembrare, astfel că nu exista un sistem de circulație a apei în nou-născutul Ocean Atlantic.

Totuși, în timpul Cretacicului, nivelurile de CO2 au scăzut în timp ce temperaturile creșteau drastic.
Este exact opusul a ceea ce susțin alarmiștii climei, anume că creșterea concentrațiilor de CO2 duce la creșterea temperaturilor globale.

În plus, nu este vorba de o reducere marginală a concentrațiilor de CO2 din atmosferă. Într-adevăr, nivelurile au scăzut de la circa 2.000 ppm la 900 ppm în cursul acestei perioade de 80 de milioane de ani.

Acest lucru a fost favorabil formării hidrocarburilor și înzestrării naturii cu roadele muncii sale depozitate. Dar a mai fost ceva.

A fost încă o dovadă în plus că dinamica climatică planetară este mult mai complicată și presărată cu mișcări mult mai contradictorii, decât curbele catastrofice simpliste folosite în prezent pentru a simula viitoarele evoluții climatice plecând de la actualele niveluri mult mai mici de temperatură și de CO2.

În cursul perioadelor scurse de la Marele Eveniment al Extincției, acum 66 de milioane de ani, cei doi vectori s-au diminuat în mod regulat. Nivelurile de CO2 au continuat să scadă până la 300-400 ppm în vremurile moderne, iar temperaturile au scăzut și ele cu 10 grade Celsius.




Este categoric una dintre cele mai mari ironii ale epocii noastre că astăzi au loc cruciade fanatice împotriva combustibililor fosili fără a arunca o privire la istoria geologică ce contrazice toată isteria „încălzirii” și a concentrației de CO2 și face posibile actualele niveluri de consum și de eficiență energetică.

Aceasta înseamnă că am ajuns aici datorită mărimii, căldurii și umidității (era Mezozoică). Adevărata încălzire globală nu este prezenta și viitoarea sperietoare a umanității; este catalizatorul istoric al binecuvântărilor economice actuale.

Totuși, iată-ne în timpul COP26 concentrați pe reducerea emisiilor la nivelurile necesare pentru a împiedica temperaturile mondiale să crească cu mai mult de 1,5 grade Celsius în raport cu nivelurile pre-industriale.


Și totuși, despre care nivel pre-industrial vorbim?

Vom aborda evoluția cea mai recentă, inclusiv perioada caldă medievală și mica eră glaciară în Partea a II-a, dar este suficient să spunem că graficul de dedesubt reflectă știința geologică larg

Nu este nevoie de o lupă pentru a vedea că în nici un moment din ultimii 66 de milioane de ani temperaturile nu erau cu mult mai mari de 1,5 grade Celsius comparativ cu cele de azi – chiar și în timpul unei mari părți din zona extremă din dreapta, numită „era glaciară a Pleistocenului”, în ultimii 2,6 milioane de ani.

Dacă creierul nu îți este îmbâcsit de propaganda schimbării climatice, termenul însuși sună puternic ca un clopot. Deoarece au existat circa 20 de „perioade glaciare” și perioade de încălzire interglaciară distincte în cursul Pleistocenului, ultima terminându-se acum aproximativ 18.000 de ani, și începând cu care am început să evoluăm rapid.

Bineînțeles, retragerea ghețarilor din Michigan, Noua Anglie, Europa de Nord etc. și transformarea acestor regiuni în zone mai primitoare, cu climă mai caldă, nu a avut o continuitate lină, ci a fost mai degrabă sincopată, cu avansări și reveniri.

Astfel, se crede că lumea s-a încălzit progresiv până acum circa 13.000 de ani, încălzire care a fost întreruptă de Dryasul Timpuriu, când clima a devenit mult mai uscată și rece, lucru care a dus la re-extinderea calotelor glaciale și la scăderea nivelurilor oceanelor cu mai bine de 35 de metri, dat fiind că o mare cantitate de apă fixată în pământ a fost reabsorbită în straturile de gheață.

Totuși, după circa 2.000 de ani, fără nici un ajutor din partea oamenilor, care în acea perioadă trăiau în caverne, sistemul climatic a revenit la încălzire.

Acum circa 8.000 de ani, în perioada numită de știință Holocenul Optimum, temperaturile globale au ajuns cu peste 3 grade Celsius în medie și cu până la 10 grade Celsius mai mari la latitudinile cele mai înalte.


Iar acest lucru s-a întâmplat destul de rapid. Un studiu validat de comunitatea științifică arată că în anumite părți ale Groenlandei temperaturile au crescut cu 10 grade Celsius într-o singură decadă.

Per ansamblu, oamenii de știință cred că jumătate din condițiile revenirii din „epoca glaciară” a Dryasului Timpuriu au survenit în numai 15 ani. Straturile de gheață s-au topit, nivelurile mărilor au crescut, pădurile s-au extins, copacii au înlocuit iarba, iar iarba a luat locul deșertului. Totul cu o uimitoare rapiditate.

În contrast cu simulările climatice de astăzi, Mama Natură în mod clar nu a deraiat într-un soi de apocalipsă liniară a temperaturilor care cresc neîncetat. Și asta fără nici o agitație din partea Gretei.

De fapt, Groenlanda a înghețat și s-a dezghețat de mai multe ori la rând.

Inutil să spunem că Holocenul Optimum de acum 8.000 de ani nu este nivelul de bază „pre-industrial” către care zurbagiii climatici arată cu crosele lor de hochei false.

În 16 situri, pentru care au fost obținute estimări cantitative, temperaturile locale erau în medie cu 1,6 grade Celsius mai mari în Holocenul Optimum decât sunt astăzi.

În realitate, alte studii arată că, inclusiv în Arctica, nu venise vremea picnicului pentru urșii polari.
Dintre cele 140 de situri din vestul Arcticii, în 120 există dovezi irefutabile ale existenței unor condiții mult mai călduroase decât astăzi.

Cum? Aud? Nu sunt aceleași +1,6 grade Celsius peste nivelurile actuale pentru care tipii de la COP26 amenință să stingă luminile civilizației și prosperității?

Oricum, ceea ce s-a petrecut a fost mult mai benefic. Adică, Holocenul Optimum, mai cald și mai umed, și consecințele acestor condiții au dat naștere marilor civilizații fluviale de acum 5.000 de ani, în special de pe fluviul Galben în China, fluviul Ind în subcontinentul indian, Tigrul și Eufratul și civilizațiile de pe Nil, printre cele mai notabile.

Altfel zis, acest +1,6 grade Celsius a fost caracteristica forțelor catalizatoare care au făcut posibilă existența lumii de astăzi.

Bogăția civilizațiilor fluviale a dat naștere lungului drum al agriculturii și al excedentelor și abundenței economice care au făcut posibile apariția orașelor, alfabetizarea, comerțul și specializarea, modernizarea uneltelor, tehnologia și industria modernă, aceasta din urmă fiind evadarea umană decisivă dintr-o viață bazată doar pe forța spatelui omului și animalelor sale domestice.

În fine, dorința unei productivități industriale din ce în ce mai mari a stimulat căutarea unei energii din ce în ce mai ieftine, în timp ce progresele intelectuale, științifice și tehnologice care au decurs au condus la dezvoltarea unei economii alimentate de combustibili fosili.

O economie bazată pe companii energetice care recoltează BTU solari comprimați și stocați de Mama Natură în lungul său trecut mai cald și mai umed.

În lume, ceea ce aduce prosperitatea este „munca” din ce în ce mai eficientă, adică transportul unei încărcături per milă marină, sau transformarea unui kilogram de bauxită în alumină, sau gătirea necesarului de hrană pe o lună.

Din păcate, în timpul celor 230 de milioane de ani fără ghețuri ai Mezozoicului, planeta însăși are meritul uneia dintre cele mai mari „realizări” cunoscute: transformarea unor cantități masive de energie solară difuză în pachete de BTU de mare densitate încorporați în combustibilii pe bază de cărbune, petrol și gaze.

Întâmplarea face ca, la sfârșitul uneia dintre precedentele perioade de încălzire „preindustrială” (încălzirea romană), la sfârșitul secolului al IV-lea, Sfântul Ieronim i-a avertizat pe credincioși: „calul de dar nu se caută la dinți”.

Cu toate acestea, este exact ceea ce fac Națiunile Unite la COP26.

https://www.activenews.ro/opin....ii/Armaghedonul-Verd