Sfântul Andrei – primul Apostol al lui Mesia și întemeietorul Mitropoliei Tomisului. Mulți Ani cu sănătate și bucurii!

Tradiția spune că Hristos Înviat s-a arătat celui ce a fost mai întâi ucenic al Sf. Ioan Botezătorul, Sfântul Apostol Andrei, în miez de noapte, spunându-i să se îndrepte spre orașul Gharyanus și să propovăduiască Evanghelia ca oamenii să renunțe la închinarea la idoli și să se închine lui Hristos, dând dovadă de multă răbdare și primind a suferi pentru Adevărul care este deopotrivă Cale și Viață.

Guvernatorul s-a mâniat, i-a chemat pe ucenicii Domnului întrebându-i cine sunt. Andrei răspuns-a: ”Noi suntem ucenicii unui Domn Bun, numele lui este Hristos.” Atunci mulțimile i-au cerut să-și arate puterea printr-o minune și atunci s-a arătat Hristos care a mers înaintea lor și din acea zi, oamenii s-au depărtat de credința în idoli. Sf. Andrei a fost cel dintâi chemat care l-a vestit pe Hristos și, conform datinii care impunea ca respectul fratelui mai mare să fie cuvenit unui părinte a mers la Petru zicând ”Evrica Mesia”, ”L-am aflat pe Mesia”. A urmat întocmai cuvintele Mântuitorului: Iată Eu vă trimit pe voi ca niște oi în mijlocul lupilor…să nu vă temeți de cei care ucid trupul, căci sufletul nu-l pot ucide. Dragostea sinceră pentru Fiul lui Dumnezeu, credința înflăcărată, speranța netăgăduită l-au însoțit încă din prima călătoria pornind de Ierusalim și luând cu sine câțiva ucenici din cei șaptezeci care l-au însoțit pe Hristos, înfruntând cu sârguință toate vitregiile unei călătorii, inițiindu-i în propovăduirea noii Învățături. Ca un bun semănător nu a pregetat, s-a dedicat întregii ființe lui Hristos parcurgând mari distanțe prin locurile prin care petrecuse Mântuitorul, înfruntând necazurile și chiar chinurile cu care erau prigoniți ucenicii lui Hristos. Astfel și-a purtat pașii pretutindeni și reușind prin credința lui tare să parcurgă cam o sută douăzeci de mile și jumătate în ținuturi unde trăiau închinători la idoli, oameni străini purtându-se ca un adevărat creștin, propovăduind Evanghelia Lui Hristos care îndeamnă: ”Cel ce vine după mine, să se lepede de sine, să-și ia crucea și să urmeze lui Hristos, arătându-se ca un vrednic pescar de oameni, reușind să prindă în năvodul religiei Iubirii oameni de toate condițiile mulți închinători la idoli.

Odiseu al creștinătății

A fost numit și Odiseu al creștinătății și, în temeiul unor date preluate de la Eusebiu de Cezarea, Origen a reușit să descrie traseul urmat de Ap. Andrei, începând cu Scitia, mai întâi la evreii răspândiți prin acele locuri ajungând până la Roma, trecând prin Galiția, Bitinia, Cappadocia, apoi în Scitia Minor, umplând cu ”har nu doar teritoriul Greciei ci și cel al barbarilor pentru a reveni la Roma pe vremea lui Nero, unde a fost răstignit cu capul în jos. Prezența prin ținuturile Sciției Minor, învecinate cu Tracia, fapt ce e considerat o justificare în aprecierea creștinismului nostru ca având temei apostolic. Mai ales ”Acta Andreae” întâlnim un anume pesimism față de condiția umană din acele timpuri pe care apostolul îl pune pe seama căderii elementului veșnic, spiritual care a făcut ca trupul să devină o adevărată închisoare a sufletului. Toate vin din ”sufletul needucat…căci nici unul dintre voi nu stă ferm, fiindcă totul, inclusiv atitudinile omenești sunt supuse schimbării, datorită ”rătăcirii firii” odată cu căderea sufletului, la rându-i urmare a lucrării forțelor demonice”. Condamnarea nu este definitivă câtă vreme omul poate să fugă de elementele nestatornice pentru a dobândi o viață independentă. Răul nu are temei ontologic ci e o consecință directă a lucrării forțelor răului de aici îndemnul la întărirea credinței ca urmare directă a statorniciei: ”Fiți tari iubiții mei în tot ceea ce ați văzut, auzit și la care ați participat, iar Dumnezeu în care ați crezut, întrucât este îndurător, va aduce înaintea Sa pe cei bineplăcuți, dobândind odihnă pentru toate timpurile”. Accentul este statornic pus pe suflet a cărui devenire poate atinge sublimul atunci când omul răspunde chemării divine: ”Fiți desăvârșiți cum Tatăl vostru cel ceresc desăvârșit este”.

Cuvântul și minunea – pilonii susținători ai evanghelizării

Activitatea generată de o asemenea atitudine are ca structură întemeietoare și susținătoare două elemente organic legate între ele pe care astfel le vom găsi prettindeni de acum înainte – cuvântul și minunea. Valoarea cuvântului este urmarea directă a faptului că ”la început era cuvântul și cuvântul era la Dumnezeu și Dumnezeu era Cuvântul pe care omul, Ascultându-l se poate descoperi pe sine. Cei care ascultă supus Cuvântul pot fi considerați fericiți deoarece văd ”prin ele, ca într-o oglindă tainele care privesc natura lor proprie pentru care toate lucrurile au fost făcute”. Cuvântul, instrument indispensabil al cunoașterii și minunile evidente care nu aveau cum fi puse la îndoială, majoritatea fiind vindecările miraculoase pentru care nu a cerut și nici nu a primit bani atunci când i se dădeau Cât despre minuni ca recunoștință. La insistențele repetate, când cei vindecați se simțeau datori a dărui ceva, răspundea statornic că vrea ”pe tine pentru Hristos”. Discursul său surprinde și astăzi prin profunzimea gândirii, sinceritatea exprimării directe și puterea de a transmite credința creștină cu toată puterea ei modelatoare surprinsă în expresia ”fiți desăvârșiți cum Tatăl vostru cel ceresc desăvârșit este”. Întreg demersul se supune acestui principiu formator de caractere în expresii de o simplitate lesne de pătruns cu mintea și văzător cu inima, dinamizator al unor atitudini angajante: ”Așadar, înțelegând în sinea ta toate acestea, omule, că ești netrupesc, că ești sfânt, că ești lumină, că ești asemenea Celui Nenăscut, că ești inteligibil, că ești ceresc, că ești transparent, că ești curat, dincolo de trup, dincolo de lume, deasupra începătoriilor, deasupra stăpâniilor, , că stăpânești cu adevărat și adunându-te în tine și înțelegându-ți condiție, ajungi la conștiința superiorității tale,…rupând toate legăturile cele ale - și vorbesc de cele ce sunt ale devenirii dar și a celor ce sunt deasupra devenirii, ale căror nume sublime ți le-am dezvăluit, tu singur vei descoperi dacă ai curaj”. E o întretăiere sinergică a ontologiei, și gnoseologiei evoluând spre o soteriologie cuprinzătoare ușor accesibilă cunoașterii lucrătoare, subliniind că ”v-am transmis aceste cuvinte așa cum ele singure ar fi dorit”.

Și, dacă ar fi să aflăm un generic al tuturor semnificațiilor ce pot fi desprinse am spune cu întâiul chemat că ”Fericit este neamul nostru că cineva l-a iubit. Fericită este existența noastră că cineva s-a milostivit.” Transcriem doar cuvintele următoare într-atât de grăitoare prin ele încât comentariul nu poate nici adăuga nici renunța la nimic, subliniind și o o anume seducție a cuvântului care astfel își croiește un drum direct la inimă: Nu suntem ai vremii încât să fim dizolvați de timp; nu suntem produsul mișcării care dispare care dispare din voia proprie, nici cauza a ceea ce urma să fie…Mai degrabă suntem căutători ai celor de sus. Aparținem celui ce își arată milostivirea. Suntem al celui ce se arată bun și pentru aceasta scăpăm de cele rele; ai celui Drept prin care respingem nedreptatea; ai celui îndurător prin care respingem neîndurarea; ai luminii prin care respingem întunericul; al celui Unu prin care ne-am îndepărtat de cei mulți; a: suntem ai Binelui prin care ne îndepărtăm de ce e rău; ai Celui drept prin care ne-am îndepărtat de toată nedreptatea; ai celui Îndurător prin care respingem orice neîndurare;ai celor cerești prin care vedem cele pământești;ai luminii prin care am înlăturat întunericul…”

Condamnat la moarte prin răstignire cu capul în jos, Sf. Andrei se bucură ca de un adevărat privilegiu iar când unul dintre mai marii vremii vrea să-l elibereze, cel care a mărturisit ”Evrika Mesia” vede în acest act nu unul de clemență ci unul diavolesc. Motiv pentru care, legat de lemnul crucii strigă aproape cu disperare: ”Stăpâne nu lăsa ca robul tău să fie iarăși dezlegat. Nu mă da celui nerușinat, O, Iisuse pe mine cel ce sunt legat de taina Ta. Părinte, nu lăsa pe vrăjmașul Tău să mă dezlege pe mine cel ce spânzur de harul tău, cel ce este mic să nu umilească pe cel ce a cunoscut măreția Ta.” Vrednic ucenic al lui Hristos, Andrei își deschide rugăciunea ca o îmbrățișare care să ne cuprindă pe toți într-o comuniune ca arc peste timp la care suntem chemați și așteptați ca frați întru Hristos; ”Vă îndemn pe toți! Schimbați această viață dureroasă, inutilă, nebună, mincinoasă, goală, trecătoare, pieritoare, prietenă a plăcerilor, sclava timpului, slujitoarea beției, însoțitoarea desfrânării, stăpâna zgârceniei, însoțitoarea mâniei, arbitrul înșelăciunii, aliatul crimei, prințul urii, ațâțătoarea uciderilor. Vă implor depărtați-vă de această viață, voi cei care sunteți adunați aici pentru mine și vă rog să înțelegeți sufletul meu care se îndreptă spre cele ce sunt dincolo de timp, dincolo de cuvânt, dincolo de trup, dincolo de plăcerile amare și nelegiuite, pline de toată durerea.” Nici urmă de părere de rău pentru ceea ce lasă în urmă, dar plină de bucuria pentru ceea ce fiind ”dincolo” ne apropie de împărăția cerurilor care este, după Sf. Pavel: dreptate, pace și bucurie în Duhul Sfânt.

Celor care au primit la botez numele de Andrei, Andreea și derivatele lor urarea tradițională de Mulți Ani cu sănătate, împliniri și bucuria de a fi împreună cu cei dragi!

In Memoriam Doamna Elena Solunca

https://www.activenews.ro/opin....ii/Sfantul-Andrei-%E