S-a prăbușit mitul vaccinului Covid. Nici OMS nu mai crede în el
Mecanismul COVAX, apărut la inițiativa OMS, care pleda pentru vaccinarea întregii populații a globului, nu mai primește donații de vaccinuri Covid, susține Alexandru Rafila, ministrul Sănătății. În fapt, nicio țară nu mai vrea acest vaccin, nici măcar gratis, semn că mitul beneficiilor imunizării împotriva SARS-Cov-2 s-a prăbușit zgomotos.
Autoritățile au recunoscut, în sfârșit, ineficiența vaccinurilor în combaterea virusului Covid. Potrivit ministrului Sănătății, Alexandru Rafila, nici vaccinul și nici trecerea prin boală nu ar opri infectarea. În fapt, vaccinul nu a oprit niciodată transmiterea, iar referirile lui Rafila la eficiența vaccinului pentru varianta Alfa a virusului, care a circulat inițial, nu sunt credibile, mai ales pentru că varianta Alfa a fost cea mai puțin transmisibilă dintre toate. În ce privește trecerea prin boală, în România, doar 4% dintre pacienții depistați pozitiv s-au reinfectat. Iar dintre aceștia nu se știe câți erau vaccinați. Pentru că, așa cum au demonstrat-o cele mai recente studii, imunitatea vaccinaților se prăbușește fulminant, iar reinfectarea se poate produce la nesfârșit. Cea mai importantă știre este, însă, aceea că nici mecanismul Covax, conceput de OMS, pentru ca țările care au excedent de vaccinuri să le doneze statelor sărace, pentru a se reuși vaccinarea totală a populației globului, nu mai funcționează. Mai exact, nu se mai primesc vaccinuri. ”Cantităţile pe care le avem la dispoziţie şi posibilitatea de a le vinde şi de a le dona nu mai există în acest moment, inclusiv mecanismul ONU Covax nu mai primeşte vaccinuri pentru donaţie”, a declarat ministrul Sănătății, Alexandru Rafila.
Se așteaptă un alt vaccin
Autoritățile sanitare așteaptă acum apariția unei alte formule a vaccinului anti-Covid, sperând ca apoi să poată convinge cât mai multe persoane să se injecteze cu o eventuală doză suplimentară. România va fi nevoită să arunce peste opt milioane de doze rămase pe stoc, produse pe care trebuie să le plătească cu bani grei, și să achite alte zeci de milioane de doze contractate pentru țara noastră de Comisia Europeană, chiar dacă livrarea pentru 2022 a fost suspendată temporar. ”Deocamdată nu le primim, dar trebuie să le plătim pentru că se stipulează în contract, în cazul în care ele vor fi păstrate la producător, este o situaţie care impune asumarea plăţii acestor vaccinuri. Problema am discutat-o şi la Comisia Europeană, acum o săptămână, şi opinia tuturor a fost că cel puţin pentru dozele alocate anului 2023 trebuie să existe o soluţie, pentru că nu putem să tot primim un produs care nu are utilitate într-un anumit moment”, a afirmat Alexandru Rafila.
Virusul, reactivat în țările disciplinate
Germania, Italia, Portugalia, Australia, Franța, Brazilia, Israel, Marea Britanie, Japonia, Olanda, Austria și Belgia se confruntă în această perioadă cu o reactivare a virusului Covid, în condițiile în care acoperirea vaccinală este de peste 70%. Mai mult, Israelul ia în calcul introducerea restricțiilor, pentru a frâna transmiterea.
#covid19 #vaccin #plandemie
https://www.national.ro/corona....virus/s-a-prabusit-m