Au existat medici care s-au luptat cu DEZASTRUL ȘI CRIMELE din Sistemul Concentraționar Pandemic Mondial. Cum și pentru ce s-au transformat Spitalele în DEPOZITE DE CADAVRE și care au fost soluțiile de evadare și salvare. ANALIZĂ

„Este imperativ ca americanii să recunoască faptul că tehnocrația globală este pericolul clar și real la adresa întregii societăți și să forțeze factorii de decizie să respingă în general toate politicile tehnocrației. Asaltul pandemic este doar primul val de atacuri dintr-o lovitură mai amplă prin care se vrea impunerea Marii Resetări până în 2030. Momentul se apropie”

Campaniile de teroare, intimidarea, ordinele arbitrare și mereu în schimbare venite de la Organizația Mondială a Sănătății și de la administrațiile noastre federale și de stat au dus la distrugerea sistemului american de asistență medicală, care era printre cele mai bune din lume.

În SUA, în martie 2020, ni s-a spus că trebuie să ne închidem în case timp de două săptămâni pentru împiedica situația ca spitalele să fie inundate de pacienți bolnavi și muribunzi cu COVID-19. De asemenea, ni s-a spus insistent că „noua pandemie” ar putea cauza până la 2,2 milioane de decese numai în SUA. Acest model a fost eronat de la început. Autorul Neil Ferguson de la Imperial College din Londra era cunoscut pentru „estimările senzaționale anterioare ale numărului de morți din cauza bolii vacii nebune, a gripei aviare și a gripei porcine”. Trei previziuni total eronate și ar fi trebuit să fie scos din funcție. În loc să fie înlăturat, modelul său defectuos a fost folosit pentru a se justifica în mare parte introducerea și aplicarea regulilor draconice de blocare și carantinare (lockdown).

De atunci, cetățenii au fost trădați în mod repetat de sistemul public de sănătate, de reprezentanți ai sistemului medical și ai sănătății publice din SUA, printre care Anthony Fauci, Deborah Birx, directori ai CDC (Centers for Disease Control and Prevention, Centrele pentru Controlul și Prevenirea Bolilor), NIH (National Institutes of Health, Institutele Naționale de Sănătate) și ai Departamentului de Sănătate și Servicii Sociale. Am aflat de multiple falsificări și manipulări ale datelor de către reviste medicale internaționale, universități, centre medicale și oficiali din domeniul sănătății publice. Procedurile de prevenție și tratamentele în pandemie au fost ordonate de Organizația Mondială a Sănătății, o agenție specializată înființată de Națiunile Unite pentru a proteja sănătatea globală și a coordona problemele din domeniul sănătății la nivel internațional, inclusiv epidemiile și pandemiile.

Dacă profesioniștii din domeniul medical nu ar fi cedat presiunilor și ar fi rămași fideli eticii și jurământului lui Hipocrate, ar fi cerut tratamente potrivite pentru pacienții lor și ar fi rămas demni pe poziții în fața intimidărilor din partea administratorilor lor și a oficialilor din domeniul sănătății publice, atunci calitatea serviciilor de asistență medicală locale ar fi fost menținută, iar abordarea rece și lipsită de inimă din serviciile de „îngrijiri” medicale oferite nepersonalizat ar fi fost respinsă.

În America, în ciuda tuturor regulilor privind protecția drepturilor pacienților, au existat cazuri de pacienți foarte bolnavi internați, aflați între viață și moarte, în spitalele din țară, pacienți ale căror familii au solicitat tratamente medicale pentru simptomele covid-19. Spitalele au refuzat solicitările familiei și recomandările medicului personal pentru cele mai bune tratamente disponibile.

Există cazuri în care spitalele ordonă ca unii pacienți să nu fie resuscitați, în ciuda faptului că familia și pacientul refuză aceste ordine. Unele cazuri au fost câștigate în instanță, iarpacienții au fost salvați de la moarte prin tratamentele pe care instanțele le-au impus spitalelor să le administreze. Alți pacienți au murit când nimic nu a putut determina spitalul să-și schimbe protocolul criminal.

„Este nihilism terapeutic să spui că medicii nu pot face nimic”, a spus dr. Paul Marik. „Îngrijirile paliative nu înseamnă deloc îngrijire”. Dr. Marik, în vârstă de 63 de ani, este profesor la Eastern Virginia Medical School și clinician-cercetător de renume mondial. El a fost descris drept „cel mai publicat medic de terapie intensivă din America, [care] a făcut unele dintre cele mai utile descoperiri în pandemie [privind tratamentele], salvând nenumărate vieți la nivel global”. (însă mass-media și Big Pharma au încercat să-i distrugă reputația, n. tr.).

După cum este documentat meticulos în cartea noastră COVID-19 and the Global Predators: We are the Prey (COVID-19 și prădătorii globali: noi suntem prada), medicii curajoși, cu conștiință, au dezvoltat planuri de tratament timpuriu care preveneau cele mai grave etape ale bolii covid-19, menținând pacienții în siguranță acasă și în recuperare. Două planuri principale de tratament au fost dezvoltate datorită inteligenței și tenacității unor medici eroici: hidroxiclorochină cu zinc, azitromicină, ivermectină și alte suplimente.

Acestea s-au dovedit a fi medicamente miraculoase care, atunci când au fost administrate, au adus la recuperarea din unele dintre cele mai grave și mortale simptome care i-au adus pe pacienți în spitale, care i-au „condamnat” la ventilatoare și sufocare din cauza lipsei de oxigen. Au fost dezvoltate și alte planuri de tratament, iar toate planurile sunt îmbunătățite, adunate și actualizate de Truth for Health Foundation.

Grace Schara a fost o tânără de 19 ani cu sindrom Down. Tatăl ei, Scott Schara, a fost avocatul pacientei Grace în temeiul Legii referitoare la americanii cu handicap (Americans with Disabilities Act), astfel că a putut să rămână cu ea când a fost internată cu covid în septembrie 2021. În ciuda tuturor eforturilor tatălui, „dacă ar fi știut atunci ceea ce știe acum, fiica lui ar fi fost încă în viață. El nu își poate explica de ce medicii de la spital au putut impune îngrijiri bazându-se pe echipamente medicale defecte, au putut să o izoleze pe Grace de avocații ADA, nu i-au permis să mănânce, fiind adusă în situația de a avea nevoie de o sondă de hrănire, au ținut-o încuiată și au impus unilateral ordinul DNR (do-not-resuscitate order), i-au administrat un sedativ UTI pentru un timp prelungit, pe care, în cele din urmă, l-au combinat cu narcotice, care i-a pus capăt rapid vieții”, se aratăîntr-un raport din New American.

„Confirm că medicamentele ți-au ucis fiica”,i s-a spus lui Scott un medic de la terapie intensivă după o analiză a dosarului fetei. „Ceea ce i s-a întâmplat lui Grace este îngrozitor și scandalos; din păcate, e ceea ce se întâmplă în toată țara. Spitalele au devenit locuri periculoase pentru pacienți.” De la moartea ei, tatăl ei a continuat să vorbească despre abuzurile, neglijența și de răul absolut cauzat de spitalul în care a murit Grace și a pledat pentru revenirea la tratamentul centrat pe pacient.

Nicole Sirotek este o asistentă medicală de zbor autorizată, instruită să supravegheze ventilatoarele și a lucrat în mai 2020 în prima linie în New York City, la apogeul primului val de spitalizări din cauza COVID-19. Ea a fost îngrozită de decesele la care a fost martoră în două spitale, decese care ea consideră că au fost cauzate de „malpraxis medical” și de „neglijență gravă”. Ea a publicat o înregistrare video de 24 de minute în care dă detalii despre decesele provocate prin malpraxis la care a fost martoră și ulterior a fost demisă. De atunci, ea a fondat American Frontline Nurses. Ea a depus mărturie în ianuarie 2022 în fața comisiei de anchetă a senatorului Ron Johnson din Senatul SUA (VIDEO AICI).

Peter A. McCullough MD, MPH (Dual Medical Doctor, Master of Public Health), este medic internist, cardiolog și epidemiolog. El este medic curant pentru pacienții cu covid, iar acum și pentru pacienții care au dezvoltat reacții adverse la vaccinarea anti-covid. El a declarat: „Corpul uman are un sistem uimitor de molecule de recunoaștere a suprafeței celulare denumit complexul major de histocompatibilitate (MHC), conceput să permită celulelor noastre imunitare să recunoască propriile noastre celule sănătoase, pe care le disting de agenții patogeni, cum sunt bacteriile sau alte microorganisme invadatoare. [Dupa administrarea] vaccinurilor genetice, în special ARNm, celulele umane sunt forțate, pentru prima dată, să producă o proteină Spike extrem de anormală, patogenă. Organismul uman reacționează la acest lucru aproape imediat printr-un atac asupra oricărei celule care a preluat ARNm și exprimă proteina Spike.”

Pacienții suferă vătămări grave și, prea adesea, ajung la deces din cauza vaccinurilor experimentale anti-covid pe bază de ARNm sau ADN, care au fost aprobate de FDA pe baza unei autorizații de utilizare de urgență. Au fost publicate un număr tot mai mare de lucrări științifice care documentează daunele și afecțiunile cauzate de vaccinarea anti-covid. Unul dintre cele mai recente studii a fost scris de profesorul de la MIT Stephanie Seneff împreună cu alți trei co-autori, printre care medicul Peter A. McCullough. În acest studiu (din care am tradus fragmente pentru ActiveNews, n. tr.) se afirmă: „Vaccinurile mRNA SARS-CoV-2 au fost puse pe piață ca răspuns la crizele în sănătatea publică cauzate de Covid-19. Utilizarea vaccinurilor de tip ARNm în contextul bolilor infecțioase este fără precedent. Multele modificări ale ARNm-ului din vaccin ascund ARNm-ul față de apărarea celulară și favorizează o perioadă biologică mai lungă și o producție ridicată de proteine Spike. Totuși, răspunsul imun la vaccin este foarte diferit față de răspunsul la o infecție cu SARS-CoV-2. În această lucrare, prezentăm dovezi că vaccinarea induce o afectare profundă a semnalizării interferonului de tip I, ceea ce are diverse consecințe adverse asupra sănătății umane.”

Mulți dintre acești medici curajoși, asistente și practicieni curajoși din domeniul sănătății sunt amenințați și acuzați, în statele lor, că ar promova „informații false” și alte acuze neîntemeiate sunt aduse de consiliile medicale de stat.

Medicii cu conștiință de pretutindeni au devenit singura piedică în calea marelui plan de vaccinare. Dacă tratamentele timpurii ar fi fost permise și încurajate de state și de guvernul federal, noile vaccinuri experimentale ARNm și ADN nu ar fi fost lansate niciodată. Odată lansate, ele ar fi fost retrase de pe piață într-o lună sau două din cauza numărului fără precedent de vătămări și decese legate de vaccin.

Corupția în privința tratamentelor anti-covid și a îngrijirii pacienților cu covid a afectat și îngrijirea clinică și spitalicească a pacienților non-covid.

Pacienții au raportat de multe ori că au fost tratați fără respect din partea medicilor lor, a asistentelor și a altor lucrători din domeniul sănătății. Am auzit mai multe cazuri despre pacienți care au fost criticați aspru din cauză că nu s-au vaccinat sau pentru că au folosit hidroxiclorochină sau ivermectină. Mulți medici care lucrau în acest stat condus de democrați, New York, nu mai sunt în funcție din cauza impunerii obligativității vaccinării angajaților. Astfel că [multe spitale se confruntă cu] lipsă de personal suficient.

Într-o clinică locală, personalul care intră în contact cu pacienții, precum și asistentele îl numesc „medic” pe asistentul medical cu studii superioare, deși cel mai înalt nivel de calificare este Master of Science în Nursing (licențiat în asistență medicală). Aceasta nu este o situație neglijabilă. Constituie o fraudă și o încălcare flagrantă a drepturilor pacienților din acel stat. Dacă înainte se făceau eforturi pentru a găzdui familia sau prietenii pacientului, acum ei abia sunt tolerați sau sunt de-a dreptul alungați.

Drepturile pacienților și alte obligații față de acesta în ceea ce privește îngrijirea individuală se cere în continuare să fie respectate, iar pacienții trebuie să semneze un document și să primească o copie a acestui document, dar regulile sunt adesea încălcate.

Mai grav este însă malpraxisul asupra pacienților. O pacientă suferind de cancer internată în spital, care folosea un premergător, cu complicații grave după o intervenție chirurgicală abdominală, a fost externată. Întrucât un membru al familiei ei nu sosise „suficient de repede”, i s-a ordonat să intre într-un vehicul MedVan de transport medical pentru cazuri de non-urgență. Fiind compromisă fizic, nu era mobilă și s-a simțit speriată de șofer, care a fost abuziv verbal.

Un alt pacient care avea probleme de mobilitate apărute brusc în partea inferioară a spatelui a fost ignorat de medicul internist primar timp de câteva săptămâni după ce a solicitat o trimitere la un neurolog. După multiple solicitări, consultul la neurologie a fost în cele din urmă programat, iar rezultatul investigației RMN la coloana vertebrală a fost văzut de un chirurg care i-a recomandat pacientului o intervenție chirurgicală fără a efectua nicio examinare fizică. Majoritatea pacienților cu care am vorbit în perioada după pandemie nu mai au nicio tragere de inimă să-și vadă medicul sau să caute ajutor la un spital.

Sistemul nostru de sănătate distrus poate fi reparat, dar trebuie să respingem controlul autoritar periculos și dăunător exercitat de agențiile federale și internaționale în timpul pandemiei.

În schimb, actuala administrație americană contribuie în mod activ la implementarea planurilor OMS de a-și impune puterea asupra națiunilor suverane. James Roguski a scris un editorial în Substack care oferă detalii despre amendamentele propuse de un birocrat de la Departamentul de Sănătate și Servicii Sociale din SUA. Aceste amendamente vor fi votate în perioada 22-28 mai 2022, în cadrul celei de-a 75-a ediții a Adunării Organizației Mondiale a Sănătății (organul de conducere al OMS).Aceste amendamente stabilesc o ierarhie și mai puternică a autorității, OMS plasându-se deasupra oricărei națiuni sau stat.

Amendamentele conferă OMS competența de a impune norme în cazul oricăror probleme legate de sănătate care ar putea constitui sau ar putea fi suspectate de a deveni o urgență. Sunt anulate autoritatea națională și controlul deținute de sistemul de asistență medicală din SUA.

În același timp, preambulul din Constituția Organizației Mondiale a Sănătății conține norme atât de cuprinzătoare cu privire la sănătate, încât OMS devine complet o „armată” care poate ordona statelor-națiune și să ia măsuri de aplicare [a acestor norme] a căror limită nu este definită, în cazul în care statele refuză să coopereze. OMS și cel mai puternic susținător al acesteia, China, au îmbrățișat în mod vehement soluții totalitare la criza sanitară determinată de covid și își susțin în continuare acțiunile.

O altă măsură comună, însă și mai drastică, a fost pregătită de directorul general al OMS, Tedros. OMS încurajează țările lumii să încheie tratate constrângătoare din punct de vedere juridic cu agenția ONU, cedând complet autoritatea sistemelor lor de sănătate față de guvernarea OMS. OMS va deveni autoritatea centrală în sfera asistenței medicale la nivel mondial, denumită „One Health”, care îi va trata pe toți cetățenii ca fiind egali animalelor și mediului.

Aceste două măsuri – în primul rând, adoptarea amendamentelor SUA pentru împuternicirea OMS de a investiga presupuse pericole în domeniul sănătății în orice țară, indiferent de voința sa declarată, și, în al doilea rând, încheierea de tratate cu cât mai multe țări, care să-și cedeze suveranitatea în domeniul sănătății către OMS – vor eroda, în final, suveranitatea tuturor țărilor lumii, ceea ce le va permite pradătorilor globali să ne exploateze pe toți.

Am trăit cu toții pe pielea noastră dictatura medicală în timpul recentei pandemii și asistăm în continuare la efectele ei distructive. Dacă guvernul nostru nu va refuza să fie subjugat de această agenție [globalistă] a ONU, Statele Unite și toți cetățenii săi vor fi înrobiți de către globaliști nealeși, iar libertăți noastre sanitare de care ne-am bucurat înainte nu ne vor mai fi returnate niciodată.

Renumitul psihiatru și reformator medical Peter R. Breggin și jurnalista Ginger Breggin sunt co-autorii cărții Covid-19 and the Global Predators: We Are the Prey. [Cartea] este o investigație remarcabilă, documentată, conținând peste o mie de note de subsol, despre corupția prolifică a companiilor farmaceutice multinaționale, a guvernului federal și a elitelor globale conduse de Forumul Economic Mondial, care au orchestrat o pandemie mortală pentru obținerea de bogăție și putere. Cei doi autori își continuă investigația cu o nouă serie despre „strategia de a prelua controlul asupra lumii în timp ce omenirea este anesteziată prin slăbirea temporară a restricțiilor COVID-19”.

Traducere de Irina Bazon

#covid19 #plandemie #sua #romania

https://www.activenews.ro/covi....d-dezvaluiri-covid/A

Au existat medici care s-au luptat cu DEZASTRUL ȘI CRIMELE din Sistemul Concentraționar Pandemic Mondial. Cum și pentru ce s-au transformat Spitalele în DEPOZITE DE CADAVRE și care au fost soluțiile de evadare și salvare. ANALIZĂ | ActiveNews
Favicon 
www.activenews.ro

Au existat medici care s-au luptat cu DEZASTRUL ȘI CRIMELE din Sistemul Concentraționar Pandemic Mondial. Cum și pentru ce s-au transformat Spitalele în DEPOZITE DE CADAVRE și care au fost soluțiile de evadare și salvare. ANALIZĂ | ActiveNews

„Este imperativ ca americanii să recunoască faptul că tehnocrația globală este pericolul clar și real la adresa întregii societăți și să forțeze fac