O asistentă medicală din SUA trage un semnal de alarmă cu privire la malpraxisul medical odios: Intubarea imediată și Remdesivirul au ucis pacienți cu Covid.

Injecțiile Covid ucid adulți tineri sănătoși într-un ritm fără precedent și distrug imunitatea naturală, a avertizat Helen Smith, o asistentă medicală veterană, traumatizată de ceea ce a observat și a îndurat lucrând în secția de terapie intensivă în timpul pandemiei, într-un interviu acordat în exclusivitate pentru The Gateway Pundit, în care a vorbit în detaliu despre experiențele sale personale din ultimul an cu pacienți cu Covid, dar mai ales despre tratamentele și practicile medicale îndoielnice din spitale, ce explică numărul mare de decese puse pe seama Covid.

„Sunt asistentă medicală de aproape 25 de ani. Cea mai mare parte a carierei mele s-a desfășurat în secția de terapie intensivă. Nu am mai văzut așa ceva în toată cariera mea”, a mărturisit Smith. „Medicilor nu li se permite să facă ceea ce ar vrea pentru a-i ajuta pe pacienți. Totul este reglementat de conducerea spitalelor”.

Asistenta a descris în detaliu o serie de practici neconforme, neigienice și periculoase care au fost implementate în spitale la începutul războiului biologic și care s-au înrăutățit lună de lună.

Înainte de administrarea vaccinului Covid, pacienții nu mureau, de fapt, din cauza virusului, ci din cauza malpraxisului medical, a explicat Smith.

„Mureau pentru că medicii intubau imediat pacienții și le administrau Remdesivir, un medicament scump care nu face nimic pentru a trata Covidul sau bolile respiratorii, ci blochează organele”, și-a amintit asistenta, care a lucrat doar în Cleveland Clinic Indian River Hospital pe timp de Covid.

În timpul primului val de Covid, medicii au renunțat brusc la protocolul administrat în mod obișnuit pacienților care sufereau de boli respiratorii grave și au fost instruiți să se conformeze unor reglementări care, în retrospectivă, echivalează cu crime în masă.

PACIENȚII MUREAU DIN CAUZA INTUBĂRII LETALE, NU DIN CAUZA CORONAVIRUSULUI

„La început, nici măcar nu le dădeau voie să primească oxigen, ci doar îi intubau imediat. La vremea respectivă, spuneau că nu vor să răspândească Covidul, așa că nu foloseau debit ridicat, sau BiPAP (dispozitivele de tip BiPAP oferă două niveluri de presiune: una mai ridicată, în timpul inspirației, și una scăzută, în timpul expirației - n.r.) sau alte terapii, ci doar erau intubați automat cu un tub de respirație, la un ventilator”, a afirmat Smith.

Respectând directivele Asociației Medicale Americane, ale Centrelor pentru Controlul și Prevenția Bolilor și ale Administrației pentru Alimente și Medicamente, medicii au început să nu mai administreze hidroxiclorochină și ivermectină, medicamente care tratau eficient pacienții cu Covid, și au început să administreze exclusiv Remdesivir, un medicament care tratează ineficient virusul și care are efecte secundare letale.

„Unul dintre motivele principale pentru care oamenii mureau de Covid este faptul că le dădeau Remdesivir și îi intubau. Singurul medicament pe care îl dădeau oamenilor este Remdesivir - și încă o facem. Poate bloca organele. Mulți dintre pacienții cu Covid tratați cu Remdesivir ajung la dializă”, a spus ea. „Intubarea pacienților este, practic, o condamnare la moarte; mai ales în cazul variantei Delta, salvăm foarte puțini.”

„La un moment dat, am avut un medic care le-a dat pacienților Ivermectină, pentru că avea un succes foarte mare în clinica sa de ambulatoriu și oamenii se vindecau. Conducerea Clinicii Cleveland, superiorii, l-au amenințat că îl vor concedia dacă va continua să facă acest lucru. El nu este o persoană conflictuală, ci doar face ceea ce trebuie pentru a merge mai departe. Voi spune, în apărarea lui, că le-ar oferi-o asistentelor (Ivermectina - n.n.) dacă am putea face rost de ea.”

Încurajarea pacienților să rămână calmi atunci când nu pot respira poate fi o chestiune de viață și de moarte pentru cei internați într-un spital Covid.

„Chiar îi implorăm pe pacienți să rămână calmi - pentru că nu pot respira și se sperie și ajung să fie conectați la ventilator. Îi implorăm: 'Nu vrei să ajungi la ventilator. Nu avem rezultate bune'. Chiar le spunem asta pacienților.”

În mod straniu, în timp ce mii de americani erau injectați cu prima și a doua doză de terapie genică cu ARNm, a apărut „varianta Delta” a noului coronavirus.

Dintr-o dată, secția de terapie intensivă a trebuit să se confrunte cu un aflux de pacienți grav bolnavi din cauza virusului Delta și, în mod uimitor, aproape toți făcuseră cel puțin o doză de vaccin Covid.

Cei care se aflau în prima linie erau în stare de șoc și de jale și s-au văzut neputincioși încercând să salveze pacient după pacient de la moartea cauzată de virusul mutant. Chiar și cei tineri și sănătoși au început să moară, în timp ce li se refuzau medicamentele care le puteau salva viața.

„Tocmai asta e ciudat. După ce au apărut vaccinurile, a apărut și varianta Delta”, a spus Smith. „Nu am văzut niciodată în cariera mea așa ceva. Pierdeam între cinci și șase pacienți pe zi”.

Ca urmare a interzicerii tratamentelor eficiente, abia dacă exista suficient spațiu în spital pentru a prelua afluxul de pacienți în stare critică.

„Când s-a început administrarea primelor vaccinuri, nu vă puteți închipui numărul de cazuri de accidente vasculare cerebrale cu care ne-am confruntat. Cleveland Clinic este un centru specializat în accidente vasculare cerebrale și nu mai văzusem niciodată așa ceva. Am avut doi pacienți cu tuburi de drenaj în creier pentru a se elibera presiunea, ceea ce este rar, nu vezi așa ceva des. O mulțime de accidente vasculare cerebrale - o persoană a dezvoltat scleroză multiplă - am avut o mulțime de pacienți diferiți în stare critică și, dacă te uiți la dosarele lor medicale, moartea lor nu este atribuită vaccinului pe care tocmai l-au primit - nu se spune că este de la vaccin.”

„Dintr-o dată, după varianta Delta și după ce au murit toți, nu mai avem pacienți bolnavi de Covid în acest moment. Nu există pacienți cu Covid în secția de terapie intensivă", a precizat asistenta. „De 3 săptămâni încoace, nu mai există pacienți Covid - de aceea concediază pe toată lumea acum. Primim pacienți foarte bolnavi de inimă, de plămâni. Am citit că o mulțime de spitale se confruntă cu un număr record de acest tip de pacienți - cu aceste probleme medicale grave și survenite brusc. Și noi avem parte de așa ceva.

„Vaccinul nu te ajută cu nimic. Nu o face. Credem că a cauzat varianta Delta. Asistentele, între noi, vorbim toate. Situația s-a înrăutățit după vaccin. A fost cumplit. A fost rău. Au murit mulți oameni. Și vorbesc aici de tineri de 20 de ani. Primul val Covid a luat viețile unor oameni mai în vârstă, cu o mulțime de afecțiuni. Valul Delta a fost mai ales de oameni obezi, trebuie să spun asta, dar am pierdut oameni de 20, 30, 40, 50 de ani - de toate felurile.”

„O mulțime de oameni tineri, foarte sănătoși - ei sunt cei care par să aibă probleme cardiace. Știu o asistentă medicală la vârsta fertilă care a făcut injecția și a trebuit să se opereze pentru că a dezvoltat o hemoragie vaginală foarte puternică după aceea.”

„Vor continua să impună vaccinurile. Vaccinul slăbește atât de mult sistemul imunitar, încât vor fi obligați să facă injecțiile pentru a avea un sistem imunitar”, a spus Smith. „Este greu de spus cât de mult slăbește imunitatea o doză de vaccin cu ARNm. Nu există de mult timp - toate acestea au fost făcute în grabă. Nu este ca și cum ai face o injecție împotriva variolei. Aceea a avut între 10 și 20 de ani de testare. Aceasta este o tehnologie nouă și ne este pur și simplu băgată pe gât.”

Acum, Smith și multe alte cadre medicale de la spitalul ei vor rămâne în curând fără loc de muncă, pentru că au refuzat injecția Covid.

„Mă pregătesc să renunț la o carieră de 25 de ani pentru că sunt forțată să fac o injecție pe care nu mi-o doresc. Am solicitat o scutire religioasă, iar ei refuză să mi-o acorde. Sunt împotriva acestui vaccin. Are țesut fetal în el și nu vreau să am nimic de-a face cu el. Nu recomand nimănui să facă această injecție și lucrez de 25 de ani în domeniul medical. Nu am de gând să fac această injecție experimentală doar pentru că un moșulică de acolo încearcă să ne oblige. Pur și simplu nu am de gând să o fac. Nu voi lăsa guvernul să depășească limitele. Suntem conduși de fasciști. Trebuie să facem grevă și să oprim sistemul. Ei nu-și dau seama că oamenii care ne forțează să facem asta mențin sistemul în funcțiune. Ultima mea zi de lucru este în weekendul cu Ziua Recunoștinței, pe 29.”

#covid19 #plandemie #vaccin

https://www.activenews.ro/stir....i/O-asistenta-medica

O asistentă medicală din SUA trage un semnal de alarmă cu privire la malpraxisul medical odios: Intubarea imediată și Remdesivirul au ucis pacienți cu Covid | ActiveNews
Favicon 
www.activenews.ro

O asistentă medicală din SUA trage un semnal de alarmă cu privire la malpraxisul medical odios: Intubarea imediată și Remdesivirul au ucis pacienți cu Covid | ActiveNews

Injecțiile Covid ucid adulți tineri sănătoși într-un ritm fără precedent și distrug imunitatea naturală, a avertizat Helen Smith, o asistentă medicală