Monseniorul Viganò dezvăluie: De ce vaccinurile joacă un rol atât de important în Noua Ordine Mondială.
Biserica deranjează tot mai mult. Hristos nu se împacă cu Marea Resetare și cu Noua Ordine Mondială.
Atât în Estul Ortodox cât și în Vestul Catolic, tot mai multe și mai puternice voci de prelați se ridică împotriva distrugerii civilizației creștine și cheamă credincioșii la trezire și la rezistență.
Cum chemarea pare să aibă ecou și lumea dă semne de deșteptare, arhitecții globalizării au lansat contraatacul.
Lupta diferă în funcție de specificul social: în Estul ieșit mai îmbisericit după experiența comunistă, ofensiva se dă cu mijloace mai insidioase: acțiuni de diversiune pentru a semăna dezbinare în sânul Bisericii.
În Vest, lucrurile se desfășoară mai brutal. S-a dat ordin de zi pe unitate: să li se pună cu orice preț pumnul în gură înalților prelați catolici care denunță actuala linie progresistă a Vaticanului și înhămarea Papei Francisc la căruța Marii Resetări.
Însă, și într-o parte și în alta, campania pentru obligativitatea vaccinării și restrângerea drepturilor și libertăților merge mână în mână, tovărășește, cu Marea Resetare
După ce cardinalul german Gerhard Müller a fost supus unui linșaj mediatic în presa din țara sa, camaradul său de luptă, Arhiepiscopul Carlo Maria Viganò, este victima unui tratament similar din partea presei italiene.
La începutul lui decembrie, Viganò, care a lansat un răsunător apel pentru formarea unei mari alianțe internaționale anti-globalizare, a acordat un amplu interviu ziaristului catolic Cesare Saccheti, pentru blogul acestuia, The Eye of the Needle (Ochiul acului).
După ce s-a referit la atacurile împotriva sa declanșate de cei pe care i-a numit „Înalții prelați ai COVID-ului”, monseniorul a vorbit din nou despre „infiltrarea” Bisericii Catolice de către o „Biserică Subterană” - „Deep Church” (echivalentul ecleziastic al „Statului Subteran” sau Paralel).
Viganò face legătura dintre acest „plan de infiltrare” și Conciliul Vatican II (1962-1965). El observă că, „de la Vatican II încoace, Biserica a îmbrățișat principiile revoluției (franceze, ideologia liberală, colectivismul comunist și, în general, «duhul acestei lumi», teoria genului și disoluția Creștinătății), nu doar în plan doctrinar ci și în cel moral și cultural, care sunt elementele vitale ale civilizației creștine”.
Viganò îl numește pe Papa Francisc „profetul Noii Ordini Mondiale”, care nu este altceva decât un Eden răsturnat și fără Dumnezu.
Pandemia seamănă foarte mult cu o „operațiune teroristă” (și există indicii în acest sens), iar vaccinarea este prima etapă pentru controlul total asupra Omului și transformarea lui într-un robot, prin utilizarea Transumanismului.
„Certificatul Verde” pare să fi fost conceput după modelul Semului Fiarei din Apocalipsă.
În acest context, orice preot are nu doar dreptul, ci și datoria de a-și avertiza credincioșii despre pericolele vaccinării și ale dictaturii care se instaurează.
Reproducem mai jos interviul oferit de Carlo Maria Viganò lui Cesare Saccheti, în varianta sa integrală.
O facem în ciuda unor poziții „catolico-centriste” care ar putea deranja cititorul ortodox.
O facem în spiritul adevărului, dar și pentru că, dincolo de aceste „fisuri” dogmatice, expunerea monseniorului Viganò reprezintă, în totul său, deopotrivă o sinteză și o analiză a realității zilelor noastre pe care îndrăznesc să le apreciez ca fiind fără egal.
Titlul și intertitlurile îmi aparțin.
Tactici bolșevice de compromitere a adversarilor
Excelență, în ultimele zile ați fost victima unor atacuri dure în presa italiană, iar aceste atacuri par să crească în intensitate. Massimo Gianini, editor la La Stampa din Torino, a mers până acolo încât v-a numit „scelerat”. Un alt ziarist italian de prim plan, Bruno Vespa, a afirmat că Dumnezeu ar trebui „să vă ierte” pentru declarațiile dumneavoastră privind vaccinurile și așa-zisa pandemie. Ați putea explica de ce presa corporatistă italiană vă privește ca pe un fel de „inamic public”? De ce par să se teamă atât de tare de dumneavoastră?
Cum am spus și cu alte ocazii, este tipic pentru orice regim totalitar să încerce să delegitimeze orice formă de disidență. Într-o primă etapă prin ridiculizarea adversarului, făcându-l țintă a ironiilor pentru a-l discredita în ochii opiniei publice.
Apoi, după ce l-au delegitimat atribuindu-i aspecte patologice sau ca având nevoie de îngrijire psihiatrice, sugerând că este instabil mintal și deci trebuie internat la o clinică de boli psihice.
Etapa finală a procesului este incriminarea tuturor punctelor de vedere diferite ale adversarului.
În acest mod, regimul creează premisele necesare pentru a-și separa toți adversarii de societatea civilă.
Minciuni, insulte și atacuri la persoană – așa cum este și cel mai recent împotriva mea din partea revistei Venerdi (al cărei editor este La Repubblica) – toate fac parte din strategie, un fel de producție teatrală în care „înalții preoți ai COVID” își sfâșie hainele de pe ei, urlând la fiecare obiecție ce se opune minciunilor lor.
Ar trebui să ne reamintim că La Stampa și La Repubblica aparțin familiei Elkann, o familie înrudită cu Rothschild din anii 1500. De fapt, John Elkann a scris prefața la cartea lui Klaus Schwab, „A patra revoluție industrială”, în care președintele Forumului Economic Mondial descrie Marea Resetare în cele mai mici amănunte.
În manifestările lor de adeziune la discursul public oficial, purtătorii de cuvânt ai elitei ajung să întrebuințeze tactica discreditării și calomnierii celor care li se opun, o practică tipică grupurilor conspiratoare.
Evident, dată fiind tăcerea asurzitoare a episcopilor și a mașinăriei de propagandă de la Santa Marta (reședința Papei Francisc), este limpede că o voce discordantă, care denunță lovitura de forță aflată în desfășurare, dată de elita globalistă, irită și pare intolerabilă pentru cei care pretind o aprobare irațională a declarațiilor lor contradictorii.
Care este datoria preoților
În acest context, presa italiană a mers până acolo încât a trimis spioni care să asiste la slujbele săvârșite de acești prelați, cum ar fi Pr. Giorgio Ghio, care denunță efectele adverse ale vaccinurilor și în general duhul anticreștin ce pare să domine din ce în ce mai mult societatea occidentală.
Se pare totuși că duhul adevăratei Biserici tradiționale nu s-a stins, dimpotrivă, chiar se întețește. Credeți că puterea globalistă se teme în mod deosebit de această revigorare a credinței catolice tradiționale?
Aș dori să semnalez mai întâi că amestecul autorităților laice în treburile Bisericii constituie o violare directă a Concordatului dintre Sfântul Scaun și Republica italiană.
Mai mult, Conferința Episcopală a Italiei nu are nici o autoritate de a negocia cu guvernul protocoale și acorduri. Așadar, astfel de acorduri, în măsura în care sunt acceptate, nu au oricum nici o validitate.
De aceea, consider că orice preot are dreptul, sau mai degrabă datoria, de a-i avertiza pe credincioși despre pericolul real – nu doar ipotetic – pe care îl reprezintă inocularea cu acest produs medical experimental. Cu atât mai mult este nevoie de acest lucru în condițiile în care întreaga farsă psiho-pandemică urmărește în mod clar instaurarea unei dictaturi.
Complicitatea dintre Statul Subteran și Biserica Subterană
Supunerea ierarhiei catolice, a conferințelor episcopale, a episcopilor și preoților în fața acestui discurs oficial este atât de grosolană și de servilă încât demonstrează în mod clar infiltrarea de către Biserica Subterană („Deep Church” sau Biserica Paralelă) pe care am denunțat-o de nenumărate ori.
Această infiltrare a început în urmă cu 70 de ani, iar astăzi a devenit evidentă din cauza aroganței sale și a persecutării tuturor vocilor de opozanți care contrazic discursul oficial în legătură cu presupusa urgență pandemică și cu încă și mai gravele abateri doctrinare, morale și disciplinare ale actualei conduceri a Bisericii și tulburătoarele complicități ale acestei conduceri cu Statul Subteran („Deep State” sau Statul Paralel).
Această trădare flagrantă a păstorilor Bisericii a suscitat – la fel ca și în domeniul guvernării laice – o opoziție spontană a „bazei”, a poporului, deopotrivă oameni de rând și preoți de rând, iar această opoziția privește atât reacția la pandemie cât și criza ierarhiei Bisericii.
Pe de o parte, îi avem pe promotorii Marii Resetări, cu ideologia lor anticatolică și anticreștină, sprijinită de Biserica bergogliană.
De cealaltă parte, îi avem pe cei care se opun Noii Ordini Mondiale și care cred în împlinirea valorilor morale și a aspirațiilor lor în veșnicul magisteriu (învățătură) catolic și în liturghia catolică tradițională.
Cele două cetăți: Cetatea Diavolului și Cetatea lui Dumnezeu: separarea este mereu aceeași, deoarece forțele care se înfruntă sunt plasate fundamental pe poziții care sunt ontologic opuse și inamice.
Rockefeller și Operațiunea Lockstep
Un colonel rus, care a lucrat cândva în serviciile secrete sovietice, Vladimir Kvaciov, a numit pandemia un fel de „operațiune teroristă”, concepută în mod expres pentru a provoca o reducere a populației lumii și instituirea unei dictaturi mondiale.
Într-un articol publicat de Fundația Rockefeller în 2010, al cărui titlu este „Operațiunea Lockstep” („lockstep” = aderare la o mișcare care provoacă mare emulație), se pomenește în mod explicit despre declanșarea unei pandemii. Această pandemie ar permite guvernelor din lumea întreagă să aplice măsuri autoritare și represive la adresa libertății individuale, măsuri considerate esențiale pentru a se aunge la un guvern mondial unic.
Aceste măsuri sunt practic aceleași cu cele la care am asistat în cursul ultimului an și jumătate, cum ar fi măștile faciale și distanțarea socială, care au provocat psihoză în masă și ură la niște dimensiuni nemaivăzute în societatea occidentală.
Credeți că toată această situație este o criză provocată, concepută de forțele globaliste pentru a târî omenirea într-o stare de frică permanentă și a deschide calea spre Leviathanul global?
Într-adevăr, asta cred, și o tot spun de la începutul psiho-pandemiei, când, în mai 2020, am expus primejdiile și absurditățile acestei farse grotești.
Sunt destul de bine familiarizat cu scenariile Fundației Rockfeller, precum și cu cele descrise de „Marea Resetare” a Forumului Economic Mondial, al cărui președinte s-a întâlnit cu fostul premier italian, Giuseppe Conte, în noiembrie 2019, și cu actualul premier, Mario Draghi, acum doar câteva zile.
De asemenea, sunt la curent și cu planul ONU numit Agenda 2030.
Ce vrea Noua Ordine Mondială
Acestă operațiune a necesitat o pregătire minuțioasă și participarea unei mari părți a instituțiilor publice și din sectorul privat, inclusiv complicitatea magistraturii, a forțelor de ordine și a presei.
Aceste eforturi conjugate constituie o veritabilă Lovitură de Forță, iar pandemia nu este decât un pretext – „profasis” – prin care s-a impus aparenta inevitabilitate a încălcării drepturilor fundamentale și instaurarea în consecință a unui regim totalitar al Noii Ordinal.
În această Nouă Ordine domnesc superstiția pandemică, împreună cu magicienii ei, cu era sa vaccinală, cu ritualurile sale iraționale și cu excomunicările păcătoșilor „vitandi” („de ocolit” sau „de evitat”) - cei care nu acceptă să renunțe la rațiunea lor și cu atât mai puțin sunt dispuși la apostazia de la Credința lor, pentru a îmbrățișa această demență ideologică lipsită de sens.
Omul viitorului este Omul-Robot
În societatea Marii Resetări, pe care Excelența Voastră ați denunțat-o în numeroase ocazii, ideologia „transumanistă” joacă un rol fundamental.
Tehnologia modernă avansează într-un ritm rapid și am ajuns astăzi să vorbim deschis despre posibilitatea controlării comportamentului uman prin microcipuri implantate.
Unul dintre cei care propovăduiește acest soi de „om-robot” este Klaus Schwab, un personaj cu care ne-am mai întâlnit cu ocazia întrebărilor anterioare, șeful Forumului Economic Mondial.
Credeți că scopul final al transumanismului este de a-l lipsi pe Om de libertatatea pe care i-a dăruit-o Dumnezeu?
Transumanismul este un proiect infernal prin care Diavolul batjocorește Creația lui Dumnezeu, pervertind-o și corupând-o. „Jugul ușor” al Legii lui Dumnezeu este înlocuit de robia și supunerea în fața tiraniei Satanei, în care Binele nu este tolerat și toți sunt obligați să facă Răul, să accepte Răul și să legitimeze Răul.
Și, în ciuda faptului că numai Dumnezeu ne poate citi conștiințele, Satana încearcă să violeze sanctuarul sinelui nostru spiritual pentru a-l controla și a ne determina să facem Răul împotriva propriei noastre voințe.
În recenta sa carte, Marea Resetare, Klaus Schwab scrie următoarele:
„Studiem de asemenea noi mijloace de a utiliza și implanta dispozitive interne care să supravegheze nivelurile noastre de activitate, valorile hematochimice și căile prin care acestea pot fi asociate cu starea noastră de bine, cu sănătatea mintală și cu productivitatea acasă și la muncă. De asemenea, studiem pentru a înțelege mai bine funcționarea creierului și asistăm la evoluții excepționale în domeniul neurotehnologiilor.”
Este un delir pe care numai Lucifer îl poate concepe și este menit eșecului total din cauza matricei sale antihristice, a sfidării sale la adresa stăpânirii divine a lui Iisus Hristos.
Este un delir în care creatura, revoltându-se împotriva legilor divine, pretinde să ocupe locul Celui Preaînalt și repetă cu aceeași hotărâre rușinoasă cuvintele „Non serviam” („Nu mă supun”) ale lui Lucifer.
Satana este un „simia Dei” („maimuțărire a lui Dumnezeu”): în tot ce face pentru a ne îndepărta de Dumnezeu și a ne târî spre Iad, este mereu vizibilă încercarea batjocoritoare de a-L imita pe Mântuitor, de a-I uzurpa suveranitatea, de a-I perverti învățăturile și de a-I fura suflete.
Diavolul vrea să fie venerat în locul lui Dumnezeu. Vrea ca Antihrist să domnească peste lume, înlocuind Biserica lui Hristos cu Biserica lui Satan, care este Religia Umanismului, o religie ecumenică și ecologică.
Raiul răsturnat al lui Satan
În înregistrările video și articolele dumneavoastră ați vorbit despre amenințarea reprezentată de Noua Ordine Mondială. Mai mulți oameni de stat sau prim-miniștri, cum ar fi George H. Bush, Henry Kissinger, Nicolas Sarkozy și David Rockefeller – pentru a numi doar câțiva – au folosit această expresie în declarațiile lor publice.
Acești politicieni descriu Noua Ordine Mondială ca pe un fel de „Eden” către care ar trebui să năzuim. În timpul crizei COVID, am auzit adesea astfel de cuvinte. Puteți explica ideea care stă în spatele Noii Ordini Mondiale și de ce vaccinurile joacă un rol foarte important în realizarea acestui țel?
Noua Ordine Mondială nu este nici „nouă”, nici „ordine”: ea reprezintă ambiția nebunească a Satanei de a răsturna planul providențial al lui Dumnezeu, de a distruge adevărata Religie care duce la Mântuirea veșnică și în final să înlocuiască „ordo christianus” („ordinea creștină”) cu haosul infernal.
În această dez-ordine, Minciuna ia locul Adevărului, Nedreptatea și Abuzul puterii înlocuiesc Dreptatea, Poftele iau locul Ascultării de Legea lui Dumnezeu, Moartea ia locul Vieții, Boala ia locul Sănătății.
Se produce legitimarea Răului și condamnarea Binelui, persecutarea oamenilor buni și elogierea celor răi.
Ignoranța ia locul Culturii și Înțelepciunii, Dezbinarea și Ura iau locul Armoniei și Iubirii.
Satana nu vrea să fie venerat asumând calitățile lui Dumnezeu, ci cerând să fie obiectul adorării prin orice este rău, obscen, fals, absurd și monstruos.
El dorește distrugerea totală, o distrugere ontologic diavolească și antihristică: o Nouă Ordine realizată cu mijloacele unei Lovituri de Stat deghizate sub forma unei stări de urgență artificiale.
Vaccinul ca armă
Campania de vaccinare, lipsită de orice suport științific, folosește înainte de toate ca legitimare aparentă pentru instaurarea urmăririi și controlului global.
Astăzi, sub pretextul limitării răspândirii COVID (un pretext fals, deoarece, între altele, vaccinatul se poate în continuare infecta și fi contagios).
Însă mâine această campanie dorește să își mărească raza de acțiune, extinzând „certificatul verde” pentru a include informații utilizate într-un „sistem de credit social” pentru a face față unei „urgențe verzi”, care de asemenea va fi falsă și înșelătoare.
„Certificatul verde” este conceput asemănător Semnului Fiarei, pomenit în Apocalipsa după Ioan, pentru a permite sau interzice oamenilor să cumpere, să vândă, să călătorească, să chetuiască, să se hrănească și să trăiască.
În al doilea rând, inocularea oamenilor cu un ser genetic experimental care provoacă o slăbire a sistemului imunitar natural, reprezintă o crimă gravă, deoarece îi transformă pe oamenii sănătoși în bolnavi cronici și, în consecință, în clienți permanenți ai instituțiilor de sănptate publice și private.
Această situație umflă enorm profiturile elitei globaliste și provoacă o sărăcire generalizată a populației. Chiar și acest aspect, aparent secundar, dezvăluie caracterul subversiv al Marii Resetări. Deoarece Marea Resetare nu reprezintă doar un atac la adresa sănătății individului, ci și un atac la adresa securității naționale a statelor, deoarece forțele lor armate sunt afectate de efectele adverse ale vaccinurilor, iar soldații nevaccinați sunt excluși din serviciul activ.
Cred că acesta este un aspect insuficient luat în considerare de cei care analizează această criză și demonstrează abjecția celor care, odată ajunși la putere, devin complici la distrugerea țărilor lor pentru a le subjuga Noii Ordini.
Vatican II este Revoluția Franceză a Bisericii Catolice
Vorbind despre Noua Ordine Mondială, Excelența Voastră a afirmat într-una din înregistrările video că (Conciliul) Vatican II a jucat un rol fundamental, în anii 1960, în acest plan. Din acest punct de vedere, Conciliul poate fi considerat drept un eveniment care a construit o „nouă Biserică liberală”, desprinsă de tradiția catolică.
Această „Biserică liberală” a adoptat duhul lumii moderne, în loc să încerce să-l stăvilească. Practic, instituția care ar fi trebuit să fie „katechon”-ul, forța care se opune manifestării Antihristului, a devenit în schimb purtătoarea de cuvânt și promotoarea Antihristului.
Se poate spune că forțele masonice care au infiltrat Biserica au pus la cale această schimbare? Credeți că Biserica de astăzi trăiește apostazia prorocită de Leon XIII în 1884 și de alte profeții importante, cum ar fi cele de la Fatima, în 1917, sau de la Akita, în 1973?
În calitate de protagonist al Vatican II (1962-1965), cardinalul Leo Joseph Suenens a afirmat că revoluția adusă de Conciliu a reprezentat „anul 1789 (Revoluția Franceză) al Bisericii Catolice.
Din acest punct de vedere, de la Vatican II încoace, Biserica a îmbrățișat principiile revoluționarilor, ideologia liberală, comunismul, colectivismul și, în general, „duhul lumii”: teoria genului și disoluția creștinismului, nu doar în domeniul doctrinar, ci și în domeniul moral și cultural, adică elementul vital al civilizației creștine.
Această trădare a fost realizată într-un mod asemănător celui folosit de lojele masonice împotriva monarhiilor catolice și pusă în practică grație unui plan de infiltrare care s-a desfășurat pe două fronturi: unul ideologic și altul practic.
Pe plan ideologic, am asistat la coruperea ortodoxiei prin erezii și erori filosofice, ale căror consecințe nefaste continuăm să le suferim până astăzi.
Pe plan practic, am asistat la coruperea moralității oamenilor, supunerea indivizilor în fața patimilor, permițându-le să îi domine, aservirea la propriile lor vicii pentru a-i șantaja, promovarea celor mai corupți în cele mai înalte posturi și care, prin comportamentul lor scandalos, au delegitimat și desacrazilizat instituțiile pe care le conduceau.
Ce credibilitate mai poate să pretindă Biserica în materie de moralitate sexuală, când cei mai înalți prelați ai săi sunt niște perverși corupți?
Ce credibilitate mai poate să pretindă Biserica, când oficiali ai Sfântului Scaun sunt implicați în scandaluri financiare și speculații bursiere obscure?
De aceea, este necesară o reîntoarcere la Tradiție și la acele valori care au fost abandonate și uitate astăzi, cum ar fi cinstea, sentimentul datoriei, fidelitatea, dragostea de țară, onoarea, disciplina.
Ar fi o întoarcere la „ordo christianus” în sfera laică, ceea ce ar presupune o reformă radicală a statelor.
Același lucru ar trebui să se producă în sfera eclezială, prin îndepărtarea falșilor păstori și restaurarea a tot ce a fost distrus de furia Conciliului Vatican II.
Dacă dorim să trecem cu bine greaua încercare la care Providența ne supune, trebuie să eliminăm cauza pedepselor pe care Domnul ni le aplică. Iar cauza internă o reprezintă tot acest sistem antihristic conceput de principiile masonice și de Revoluție.
Trebuie să restaurăm autoritatea ca expresie a puterii lui Hristos și trebuie să le dăm o educație morală și spirituală celor care ne guvernează.
Cu certitudine, este o sarcină dificilă, însă pe care trebuie să o îndeplinim dacă dorim cu adevărat să le transmitem copiilor noștri valorile care fac din ei niște buni creștini și niște buni cetățeni, responsabili în fața lui Dumnezeu și dornici să Îl asculte, să Îl proclame Împărat și să Îi aducă onoruri publice.
Odată ce Îl vom fi recunoscut din nou ca Împărat, Domnul nostru nu va mai îngădui ca fiii lui să piară în luptă și îi va răsplăti cu o mare victorie.
Totuși, până ce vom fi înțeles greșeala care se găsește la baza ororilor de astăzi, nu putem spera într-o intervenție a lui Dumnezeu.
Recent, Bergoglio a spus limpede că va fi necesară crearea unei Mari Resetări și a subliniat de asemenea că nu va mai exista o revenire la normalitate. Bergoglio s-a făcut un apostol al religiei seculare dorite de lojile masonice, al căror scop final este suprimarea completă a creștinismului.
Se poate afirma că Bergoglio este rezultatul firesc al Vatican II? Credeți că apostazia Bisericii, care a fost menționată în mai multe profeții și în viziunile Venerabilului Holzhauser, a ajuns deja la apogeu și se află aproape de sfârșit?
Ce este „Primăvara Bisericii” pe care o propovăduiește Stânga
Bergoglio este unul dintre cei mai fideli adepți ai religiei globaliste: a îmbrățișat toate țelurile sale, îi promovează proiectele, îi propovăduiește doctrinele, îi combate inamicii. Dacă nu ar avea rolul pe care îl are în ierarhia ecleziastică, el ar putea fi considerat profetul Noii Ordini Mondiale și principalul dușman al Bisericii lui Hristos.
Faptul că este universal considerat drept capul Bisericii ne arată o evidentă contradicție, un conflict extrem de grav de interese, o trădare flagrantă a autorității pe care o are.
Metodele care i-au permis înlocuirea lui Benedict XVI dezvăluie intervenția forțelor ostile Bisericii. Manevrele așa-zisei Mafii de la Saint Gallen (un grup informal de înalți prelați ultraliberali) reprezintă o dovadă directă a acestei intervenții ostile, planificată dinainte și de Statul Paralel, după cum reiese din e-mail-urile lui John Podesta (fostul șef de cabinet al lui Bill Clinton și șeful de campanie al lui Hillary Clinton), care vorbea despre o „primăvară a Bisericii”, în care Biserica să adopte duhul lumii și să renunțe la predicarea Evangheliei.
Acest „pontificat” reprezintă aplicarea coerentă a principiilor Vatican II, după cum a afirmat cu mândrie Bergoglio însuși. Tot ce a spus și a făcut din 2013 încoace este la unison cu erorile introduse în diverse pasaje ambigue din textele conciliare, de la tăcerile sale intransigente la ambiguitățile sale înșelătoare.
Însă, ca tot ce vine de la Diavol, acest proiect nu are nici o speranță de reușită și nu face altceva decât să ne determine să înțelegem un adevăr foarte clar, pe care încă suntem incapabili să îl recunoaștem: singura nădejde de Mântuire constă în acceptarea completă a Legii, așa cum Iisus Hristos a predat-o Apostolilor și așa cum Sfânta Biserică a propovăduit-o de 2000 de ani.
Toate greșelile, toate încercările de a adapta Credința la mentalitatea acestei epoci, toate compromisurile pentru a face un loc Bisericii în treburile lumii și toate trădările săvârșite în schimbul dobândirii puterii vin de la Satana, și prin urmare sunt condamnate la eșec.
Când Hristos Se va întoarce pentru a domni în Biserică, chiar înainte de a reveni în societatea laică, El va hărăzi Bisericii păstori buni și sfinți, un pontif curajos care va denunța apostazia, va combate greșelile, îi va strânge în jurul Crucii pe cei buni.
Deoarece Biserica, Corpul Mistic al lui Hristos, este menită să sufere propriile Patimi, însă în demnitatea și plenitudinea ființei sale, Mireasa Mielului Nevinovat, nu concubina eternului învins.
De aceea nădăjduiesc și mă rog Proniei să acorde lumii un răgaz de pace și de convertire, pentru a-i întoarce pe păstori și turma lor la litera și spiritul Evangheliei, astfel încât să poată face față cu demnitate persecuției finale dinainte de Judecata de Apoi.
Dacă acest timp propice va fi inaugurat de Consacrarea Rusiei Inimii Preacurate a Maicii Domnului (profețită la Fatima, în 1917, anul revoluției bolșevice), atunci cred că putem descifra cu adevărat faptele prezente prin această viziune eshatologică, care își găsește împlinirea în victoria lui Hristos asupra Diavolului.
Cum trebuie organizată Alianța Anti-Globalistă
Excelența Voastră a lansat recent un apel public prin care chemați la formarea unei „Alianțe Anti-Globaliste”. Credeți că sediul acestei Alianțe ar trebui să fie în Italia, o țară față de care francmasoneria și forțele globaliste manifestă o ură istorică?
Italia este o țară binecuvântată de Dumnezeu și de prezența Papalității. Civilizația sa – reprezentată de moștenirea istorică, culturală și artistică a orașelor sale, dar și unită de legătura credinței catolice – a fost dintotdeauna ținta acțiunii destrămătoare a Satanei și a slugilor lui.
Francmasoneria urăște Italia, urăște istoria ei glorioasă, care este legată lăuntric de nașterea Creștinătății și apoi de răspândirea ei.
Francmasoneria mai urăște și tradiția acestei țări, care este impregnată de creștinism, îi urăște arta, profund creștină, îi urăște cultura și civilizația, care reprezintă o voce elocventă a puterii Credinței în influențarea fiecărui aspect al vieții.
Îi urăște pe sfinții ei, care, prin propovăduirea și exemplul lor, au salvat de la iad milioane de suflete. Îi urăște pe locuitorii ei, al căror caracter continuă până astăzi să aibă o autenticitate și o pasiune care sunt profund catolice, exprimate prin gesturi mărunte, prin generozitate, printr-un simț moral care sunt profund creștine.
De aceea, consider că Italia ar trebui să joace un rol cheie în opoziția la tirania Noii Ordini, propunându-se pe sine ca reședință pentru această Alianță mondială Anti-Globalistă.
Și, dat fiind că posibilitatea revenirii unui monarh catolic pare greu de imaginat în acest moment, cred că forma de guvernare a pre-Uniunii Comunelor și Statelor (forma de guvernământ a cetăților-state italiene înainte de unificarea Italiei, în 187, ar putea fi o sursă importantă de inspirație, favorizând o reformă a societății laice italiene în conformitate cu principiile creștine și, în același timp, compatibilă cu necesitățile unei societăți moderne.
Din acest punct de vedere, mă gândesc mai cu seamă la „Alegoria unei bune guvernări”, fresca din primăria de la Siena, în care virtuțile teologice îi luminează pe cardinal și virtuțile laice.
Șansa muceniciei
Mulți oameni au grave probleme personale din cauza discriminării provocate de „certificatul verde” impus de guvernul Draghi. Mulți renunță la slujbele și salariile lor pentru a evita vaccinarea, iar mulți alții protestează în stradă împotriva acestei societăți de un autoritarism fără precedent.
Ce ați vrea să le spuneți celor care suferă consecințele acestei societăți distopice și celor care cedează pierzându-și nădejdea?
Aș vrea să le răspund cu cuvintele Domnului Nostru Iisus Hristos:
„Acestea vi le-am grăit, ca întru Mine pace să aveți. În lume, necazuri veți avea; dar îndrăzniți, Eu am biruit lumea.” (Ioan 16, 33).
Celor care suferă de pe urma propriei discriminări sau a apropiaților lor; celor care au fost constrânși să se vaccineze pentru că autoritatea laică i-a supus în mod rușinos unui șantaj cu complicitatea scandaloasă a autorității bisericești; celor care, cu curaj, refuză să se supună unor legi ilegitime și tiranice; celor care au fost lipsiți de mijloace de subsistență pentru atitudinea lor, le zic acestea: voi sunteți dovada că forța și brutalitatea Răului vă pot lovi în bunurile voastre, în trupul vostru, în familia voastră; dar nu vor putea niciodată să vă ia pacea de a-I fi rămas credincioși lui Hristos.
Credeți că mucenicii erau niște persoane dotate cu puteri speciale? Adevărații martiri au fost, sunt și vor fi oameni ca voi și ca mine, oameni cu mii de defecte, poate, dar însuflețiți de iubirea pentru Hristos.
Sunt gata să își sacrifice viața pentru a nu renunța la această iubire supranaturală, divină.
Și dacă au fost capabili, cu ajutorul lui Dumnezeu, să privească moartea în față însoțită de dureri groaznice, credeți că voi astăzi nu sunteți în stare, cu acoperirea Maicii Domnului, să vă opuneți acestor tirani, oricât de cruzi ar fi în lașitatea lor?
Simțiți-vă onorați de privilegiul care vă este oferit de a merita Raiul: credincioșia voastră, puterea voastră împotriva impunerilor unei puteri vrăjmașe vă vor face să meritați ajutorul și protecția Cerului chiar și în cele mai mărunte lucruri.
Rămâneți în harul lui Dumnezeu, care este singurul bun pe care nimeni nu îl va putea lua de la voi: toate celelalte sunt în mâiniile Celei pe care o chemăm ca Apărătoare și Mijlocitoare a creștinilor.
Și, când Maica Domnului intervine, Iadul se cutremură.
#covid19 #vaccin
https://www.activenews.ro/covi....d-era-covid-si-marea