Contra-revoluția din SUA: După Restrângerea Avorturilor, urmează Interzicerea Căsătoriilor Gay?

Ironia face ca, în timpul celei mai de stânga administrații din istoria SUA, să apară o incredibilă reacție conservatoare de contracarare a valului ultraprogresist.

A fost nevoie de 49 de ani pentru ca sentința din faimosul dosar Roe vs. Wade să fie casată de Curtea Supremă din Statele Unite, care a stabilit că Avortul NU este un drept constituțional.

S-ar putea ca de acum încolo să fie nevoie de mult mai puțin timp pentru ca și alte bombe juridice să cadă în tabăra Stângii. Nu peste decenii, nu peste ani, ci n câteva luni sau săptămâni.

Principiile enunțate în sentința Curții Supreme a SUA din 24 iunie 2022 deschid calea spre răsturnări spectaculoase în noi dosare „mitice” ale Progresismului.

Unul dintre cei șase judecători care au înclinat balanța de partea restrângerii dreptului la avort este Clarence Thomas.

În observațiile sale pe marginea sentinței,el a îndemnat Curtea ca, pe baza acelorași principii, să reexamineze un alt caz faimos: Obergefell vs. Hodges.

Este vorba de dosarul în baza căruia s-au legalizat căsătoriilor între persoane de același sex la nivel federal în SUA, în iunie 2015, îm timpul mandatului președintelui Barack Obama și vicepreședintelui Joe Biden.

Clarence Thomas a apreciat că, întocmai ca în cazul avortului, nici căsătoriile homosexuale nu sunt expres menționate ca un drept în Constituția SUA și prin urmare reglementarea lor este de competența fiecărui stat component.

În argumentația sa, Thomas a scris:

„Ideea că o dispoziție constituțională, care nu garantează decât o «procedură juridică» înainte ca o persoană să fie privată de viață, libertate sau proprietate, ar putea defini substanța acestor drepturi depășește cu mult imaginația oricărui utilizator normal al vocabularului... Deci rezoluția în acest caz este simplă. De vreme ce clauza procedurii juridice normale nu garantează nici un drept fundamental, ea nu garantează nici dreptul la avort.”

Judecătorul Thomas a afirmat că această argumentație se extinde firesc și asupra altor „precedente de fond în materie de procedură regulată”.

Mai departe, el a conchis:

„Pe viitor, ar trebui să reconsiderăm toate precedentele de fond ale acestei Curți în materie de procedură regulată, inclusiv Griswold, Lawrence și Obergefell. Dat fiind că orice decizie de fond referitoare la procedura regulată este «evident eronată»... avem datoria de a «corecta eroarea» făcută în aceste precedente.”

Dacă sentința în cazul Obergefell vs Hodges va fi casată pe baza principiilor juridice care au dus la casarea sentinței în cazul Row vs. Wade, așa cum a cerut judecătorul Clarence Thomas, atunciși căsătoriile homosexuale vor înceta să mai constituie un „drept federal” și vor fi reglementate de fiecare stat american în parte.

Potrivit National Conference State Legislatures și Stateline, 35 din cele 50 de state americane au chiar în acest moment prevederi legale împotriva căsătoriilor de același sex fie în constituțiile lor, fie în legislația lor, fie în ambele.

Astfel, în cazul în care Curtea Supremă de Justiție a SUA ar casa decizia din cazul Obergefell, mariajele gay ar fi interzise în 70% din statele americane.

Aceasta ar deschide un drum larg ca un bulevard pe care să meargă și restul de state.

Nu mai vorbim de efectul pe care o asemenea decizie l-ar avea asupra întregului Occident.

Se pare că brutalitatea procesului de globalizare și infectarea galopantă a societăților occidentale cu viruși marxiști are efectul contrar: a trezit din somn forțele sănătoase ale societății care au trecut la reacțiune.

https://www.activenews.ro/exte....rne/Contra-revolutia

 

www.activenews.ro

Contra-revoluția din SUA: După Restrângerea Avorturilor, urmează Interzicerea Căsătoriilor Gay? | ActiveNews

Ironia face ca, în timpul celei mai de stânga administrații din istoria SUA, să apară o incredibilă reacție conservatoare de contracarare a valului

Când nu ești buricul lumii. Geopolitica celor care nu sunt învingători

Mai ales de când locuiesc în Africa, am încercat să le aduc germanilor o viziune asupra politicii mondiale care nu este determinată de narațiunile coloniștilor, ci de viziunea națiunilor care au fost oprimate timp de secole. Prin aroganța puterilor conducătoare, pe de o parte, și o politică inteligentă a conducerii Chinei, pe de altă parte, dintr-o țară asuprită a apărut o nouă superputere care va domina politica mondială viitoare. Totuși, mulți nu și-au dat seama că țările în curs de dezvoltare ar putea fi într-o zi mai importante decât fostele superputeri. Superputeri care cred că pot stabili toate regulile de conviețuire internațională, prin forță dacă este necesar. Bineînțeles, în așa fel încât să satisfacă cel mai bine interesele propriei elite.

Odată, Marea Britanie a reușit să forțeze China să permită intrarea opiului în țară pentru a putea cumpăra ceramică, mătase și mirodenii valoroase din veniturile obținute. Ar putea chiar să cedeze părți din țară, cum ar fi Hong Kong, pentru uzul lor exclusiv. Între timp, însă, echilibrul s-a schimbat. În timp ce Marea Britanie a fost cândva capabilă să definească granițele țării după bunul plac, în special pentru a continua să exercite influență prin ”dezbină și stăpânește”, astăzi se confruntă cu amenințarea propriei sale dezintegrări și a căderii în insignifianță dacă Scoția își afirmă independența, Irlanda de Nord se reunește în cele din urmă cu Irlanda și poate chiar și Țara Galilor devine independentă.

Același lucru este valabil și pentru Statele Unite. Își pierd pretențiile de dominație asupra continentului american într-un ritm uluitor. Mexicul, considerat cândva ”curtea din spate a SUA”, vrea acum chiar să facă parte din BRICS, care este în mod evident conceput ca un contra-concept la puterea economică a Occidentului. Astfel, BRICS ar reprezenta semnificativ mai mult de jumătate din populația lumii. A început o nouă eră, care poate fi descrisă după cum urmează:

”Relațiile bilaterale dintre țările BRICS se bazează în principal pe neamestec, egalitate și beneficii reciproce.” (1)

Astfel, relațiile nu mai sunt determinate de o ”ordine bazată pe reguli” definită în mod voit de un imperiu. Prin care regulile sunt deghizate în ”valori”. Aceste ”valori” sunt, de asemenea, impuse prin forță, dacă este necesar. În schimb, relațiile trebuie să fie organizate în scopul beneficiilor reciproce și cu condiția neamestecului și a respectului pentru toate interesele.
Punct de cotitură

Comportamentul statelor asuprite ale lumii, descris la începutul acestui articol, arată în conflictul din Ucraina ceea ce se aștepta de mult timp. Aceste state sunt încă sub dominația economică, financiară și militară a unei mici părți din populația lumii. Bineînțeles, dolarul și influența asociată a SUA asupra finanțelor mondiale joacă încă un rol important. Dar respectivele arme au fost recunoscute ca fiind din ce în ce mai puțin toxice, îngtrucât Rusia a reușit cu succes să se apere de sancțiunile Occidentului. Astfel, niciuna dintre țările africane nu s-a alăturat sancțiunilor împotriva Rusiei.

Ultimul summit al națiunilor G7 a fost organizat ca o adunare a monarhilor din mileniul trecut, cu ajutorul lui Dumnezeu. Însă aceste națiuni reprezintă o parte din ce în ce mai mică a omenirii și și-au pierdut de mult importanța economică pe care o aveau acum 30 sau 40 de ani. Astfel, au crezut că ar putea compensa deficitul prin invitarea unora dintre noile țări emergente. Doar pentru a fi demascați atunci când au refuzat în mod deschis să urmeze sancțiunile împotriva Rusiei.

Prin lansarea războiului economic împotriva Rusiei, Occidentul a făcut cea mai mare greșeală din ultimele secole. Să nu uităm că SUA au bombardat în voie, au distrus țări și continuă să ocupe și astăzi alte state, încălcând dreptul internațional.

Chiar și după ce un tribunal mondial a decis că Marea Britanie trebuie să se retragă din ocuparea ilegală a insulelor, în urma unui proces intentat de Mauritius (2), nu s-a întâmplat nimic. Iar acum începe procesul juridic de tratare a crimelor coloniale (3). Lista crimelor acestui ”Occident valoric” ar putea umple mai multe cărți. Iar acestea sunt foarte prezente în fostele colonii, însă deloc în conștiința populației din ”Vestul valoric”.

Acest ”Vest valoric” duce acum un război economic care eclipsează totul din cauza operațiunii militare a Rusiei de a pune capăt ostilităților din Ucraina de Vest împotriva provinciilor sale estice. În timp ce în cazul Kosovo (a se vedea: ”Totul a început cu o minciună”), se vorbea încă de dreptul la autodeterminare chiar și împotriva voinței statului, acum bombardamentele de opt ani sunt o reacție acceptată a Kievului față de ”teroriști”, și nu o parte a unei tentative de purificare etnică.

Între timp, în țările asuprite, Rusia este văzută ca statul succesor al Uniunii Sovietice. Iar Uniunea Sovietică a fost puterea care i-a ajutat să obțină o anumită autonomie față de puterile militare puternice din Occident. În unele cazuri, au trebuit să verse mult sânge înainte de a fi eliberați în așa-numita independență.

Și acum ”Vestul valoros” le cere statelor africane să participe la un război, un război economic devastator împotriva Rusiei? În urmă cu 30 de ani, ar fi putut funcționa. Dar nu în 2022. Nu după succesul economic incredibil al Chinei și rezistența militară a Rusiei. Cu declinul evident și simultan al imperiului, care se poate baza din ce în ce mai mult doar pe forța militară pură. Nici măcar după lecțiile învățate din așa-numita pandemie Corona. A fost revelatoare declarația unui oficial guvernamental sud-african: criza Corona a demonstrat că Africa poate merge pe drumul ei. Aluzie la faptul că, chiar și fără ”vaccinare”, numărul victimelor a rămas mult sub așteptări, contrar avertismentelor țărilor industrializate occidentale.

Încercarea acestor națiuni încă dominante de a impune noi împrumuturi Africii pentru a putea cumpăra vaccinuri scumpe a eșuat, din fericire, datorită rezistenței multor politicieni, dar și a majorității populației. Când țările superioare din punct de vedere moral au refuzat să elibereze brevetele de vaccin pentru statele în curs de dezvoltare, a devenit din nou clar pentru mulți ce înseamnă ”valori”.

Reprezentativă pentru atitudinea generală ar putea fi atitudinea Namibiei. Pe 5 iulie, la Hitradio Namibia (audibilă și prin internet în Germania), s-a auzit că președintele țării și-a apărat încă o dată decizia de a nu vota de două ori împotriva Rusiei la ONU.

”Poporul rus a sprijinit Namibia în lupta sa pentru independență. Acum li se cere să voteze împotriva Rusiei. Acest lucru este problematic, a spus Geingob. A făcut parte din Consiliul de Securitate al ONU atunci când SUA, Franța și Marea Britanie au apărat apartheidul. Iar acum aceste țări cer ca Rusia să fie condamnată, a continuat Geingob.” (9)
Orientul Mijlociu

De asemenea, situația din Orientul Mijlociu s-a schimbat foarte mult. Sigur că încă mai sunt cizme americane în Siria care fură petrol și cereale. Sigur că există încă baze militare americane în Irak, deși parlamentul a cerut SUA să plece. Dar nu se poate ascunde faptul că astăzi, în regiune, influența Rusiei a crescut enorm.

Atunci când țările NATO, precum Marea Britanie și SUA, au pus la cale răsturnarea Siriei cu ajutorul teroriștilor, dictaturile din Golf au fost fericite să bată palma. Cu toate acestea, după ce Rusia a intrat în război de partea guvernului legitim al țării, entuziasmul s-a diminuat drastic. În prezent, respectul pentru performanțele Rusiei prevalează, iar sprijinul acordat teroriștilor de către respectivele țări a scăzut semnificativ.

Între timp, unele state fac eforturi pentru a restabili relații normale cu Siria, în ciuda presiunilor și avertismentelor statelor occidentale. Ele încearcă să amâne războiul cât mai mult posibil.

Dar și dictatorii din Golf au înțeles conceptul de punct de cotitură. Dacă domnia lor, ca în cazul Arabiei Saudite, de exemplu, a fost garantată de puterea militară a Marii Britanii, iar mai târziu de cea a SUA, această garanție se dovedește a fi din ce în ce mai șubredă. Cu toate că forțele speciale americane au operat în Yemen pentru a căuta și distruge amplasamentele de rachete ale țării, cu toate că se plătesc transporturi nesfârșite de material militar, cu toate că militarii britanici ”consiliază” personalul administrativ, aceștia nu reușesc să supună cea mai săracă țară din regiune. În ciuda faptului că sprijinul Iranului pentru Yemen este practic invizibil.

Apropo de Iran. Participarea sa la războiul împotriva terorismului din Irak și Siria i-a sporit influența în regiune. A crescut din nou după doborârea unei drone americane aparent inatacabile. Și numai faptul că țara a înregistrat progrese tehnologice prin propriile sale dezvoltări a impresionat lumea non-occidentală. Deși Iranul a suferit un război major și cele mai dure sancțiuni de la revoluția din 1979 și până la războiul economic împotriva Rusiei (nu au fost permise schimburi științifice și economice cu țările occidentale avansate), țara a reușit să dezvolte suficientă descurajare pentru a împiedica SUA și Israelul să o bombardeze până acum.

La fel ca și Rusia de astăzi, Iranul, inițial foarte pozitiv față de țările occidentale, se întorsese acum complet spre Est și spre Rusia. Admiterea în BRICS și SCO este, în principiu, doar o chestiune formală, dar le va arăta celorlalți candidați cum să se protejeze împotriva șantajului și a dominației militare din partea țărilor NATO și a aliaților lor. Și astfel, tendința de construire a blocurilor va lua amploare.

Cu cât NATO se va dezvolta mai mult într-o alianță militară care reprezintă ambiții globale pentru a impune interesele vechilor puteri, cu atât va apărea un contra-bloc al unei părți mai mari a lumii. Statele vor fi obligate să se alăture unei alianțe care susține principiile ”neamestecului, egalității și beneficiilor reciproce”.
BRICS

În 2015, scriam: ”Experiența războaielor din Irak, războiul din Afganistan, războiul împotriva Libiei, războiul de teroare împotriva Siriei și, în cele din urmă, comportamentul Occidentului în criza din Ucraina, a declanșat o dinamică pe care am prezis-o odată cu primele sancțiuni impuse Rusiei: extinderea BRICS și fuziunea cu alianța de apărare Organizația de Cooperare de la Shanghai (OCS), capătă un avânt neimaginat.” (4) Acum a durat ceva mai mult, pentru că, desigur, politica de ”divide et impera” a încetinit dezvoltarea. Mai întâi a fost lovitura de stat judiciară din Brazilia, care l-a adus la putere pe Jair Bolsonaro, de extremă dreapta și favorabil SUA. Acest lucru a frânat dezvoltarea, la fel ca și ostilitățile iscusit alimentate între India și China. Dar chiar și aceste două obstacole par să fi fost depășite acum, în fața celor mai inedite acțiuni ale Occidentului împotriva Rusiei. Iar așteptările mele de la vremea respectivă cu privire la noii membri s-au confirmat.

Astfel, astăzi, chiar și ”presa de calitate” consideră că dezvoltarea BRICS poate duce la o nouă ordine mondială. ”Potrivit Rusiei, Iranul nu este singurul candidat nou: și Argentina vrea să se alăture BRICS – (…) – a declarat o purtătoare de cuvânt a Ministerului de Externe de la Moscova. Acest lucru a arătat că încercările occidentale de a izola Rusia după invazia din Ucraina au fost sortite eșecului.”” (5) Și astfel, o altă predicție a teoriei conspirației a ajuns în mainstream.

Dar nu s-a oprit aici. Chiar și partenerii considerați cândva ca fiind inseparabili de SUA par să se reorienteze: ”În ceea ce privește Arabia Saudită, futurologul și geostrategul canadian Abishur Prakash a declarat recent că în cadrul BRICS nu mai sunt doar Rusia și China care își unesc forțele ca rivali ai Statelor Unite. Poziția de lider a SUA și amprenta sa globală s-au erodat”, a declarat Prakash – atât de mult încât chiar și aliați cândva foarte apropiați, precum Arabia Saudită, ”caută acum alternative”. Dacă BRICS ar admite într-adevăr noi membri, atunci ”pentru prima dată de la cel de-al Doilea Război Mondial încoace, SUA nu ar mai fi centrul unui grup care conduce geopolitica”. (7) Este posibil ca panica să determine în curând următorii pași ai politicii externe a SUA, ceea ce reprezintă o evoluție periculoasă.
India și Pakistan

India joacă un rol surprinzător de progresiv în dezvoltarea unei noi ordini mondiale. Într-un mod fără precedent, sfidează sancțiunile și cumpără cantități incredibile de petrol din Rusia, vânzând apoi petrol rafinat țărilor UE. Iar ministrul său de externe a fost explicit și clar în declarația sa privind sancțiunile, subliniind cu multă încredere că nu există nicio intenție de a le respecta. Cât timp poate fi menținută această politică rămâne de văzut.

Un exemplu de precauție pentru India ar putea fi Pakistanul, unde președintele ales a fost răsturnat printr-un vot de neîncredere. Un vot ce a urmat unei scrisori de amenințare din partea SUA și care, potrivit susținătorilor președintelui destituit, a fost realizat prin mituirea masivă a membrilor parlamentului. Apoi au avut loc demonstrații fără precedent, cu milioane de participanți, însă despre evenimente nu am putut citi aproape nimic în presa germană. Imran Khan, înlăturat din funcție, nu a reușit încă să impună organizarea de noi alegeri. Dar următoarele alegeri vor arăta ce efect va avea mișcarea imperiului asupra politicii pakistaneze pe termen lung. Pe termen scurt, Pakistanul a fost reclasificat ca fiind ”favorabil SUA”.

Poziția Pakistanului va pune frână Chinei pentru moment. Planurile pentru un coridor economic între Pakistan și China existau chiar înainte de Inițiativa ”Belt and Road” a Chinei. Proiectul a fost anunțat în vara anului 2013, când premierul de atunci, Nawaz Sharif, s-a întâlnit cu premierul chinez. Accentul a fost pus pe conectarea Chinei cu portul pakistanez Gwadar, investit de China, prin intermediul infrastructurii de autostrăzi, căi ferate și conducte. (6) Acesta a devenit mai târziu ”Coridorul economic China-Pakistan” (CPEC) și, astfel, o parte importantă a noului ”Drum al mătăsii” chinezesc.

Proiectul s-a confruntat încă de la început cu dificultăți administrative. Apoi a venit Corona și acum politicile favorabile SUA, care pun sub semnul întrebării succesul proiectului. Dar atâta timp cât vechea gardă a elitei iubitoare de SUA este la putere, SUA poate frâna dezvoltarea.Însă cu greu o poate opri pe termen lung. Nici nu ar trebui să fie surprinzător dacă, în curând, se vor semnala din nou dispute între Pakistan și India.

Conflictul din Kashmir este o ocazie perfectă pentru a declanșa o dispută și chiar un al cincilea război între India și Pakistan, poate chiar cu participarea Chinei. Mai ales în cazul unui guvern pakistanez dependent de cercurile islamiste conservatoare. Rămâne de văzut dacă amenințarea dominației americane va fi mai mare decât conflictele care vor fi în curând provocate.

Dar o mișcare largă în rândul populației a înțeles că numai o politică independentă de SUA, împreună cu India și China, poate înlătura ultimele rămășițe ale lanțurilor coloniale.
Orientul Mijlociu

Palestina este văzută de tot mai mulți politicieni drept ultima țară colonizată, iar Israelul drept proiectul colonial al vechii Europe. Faptul că acest lucru este catalogat drept ”antisemitism” de către politicienii germani nu mai funcționează. Termenul a fost folosit prea des în mod abuziv și și-a pierdut de mult puterea în afara Germaniei.

Este interesant faptul că se vorbește din ce în ce mai des de ”normalizări” între țările dominate de dictatori din Orientul Mijlociu și ”singura democrație” din regiune, așa cum este numit Israelul. Deși țara e condusă de un guvern de extremă dreapta și din ce în ce mai multe mișcări pentru drepturile omului, și chiar părți ale ONU, o numesc în mod deschis un regim de apartheid. Ceea ce a dus la consecințe asupra personalului în unele cazuri.

Arabia Saudită și celelalte dictaturi din regiune trebuie să se simtă încă în siguranță în fața răsturnării. Pentru că, în ciuda controlului mediatic al maselor de către mass-media controlate de conducători, precum Al Jazeera (Qatar) și Al Arabiya (Arabia Saudită), oamenii din aceste țări sunt foarte conștienți de situația reală din Palestina și Israel. Israelul este văzut ca o moștenire colonială a Europei și ca un proxy al SUA, iar SUA, conform narațiunii comune, poartă un război împotriva statelor islamice de la 11 septembrie 2001.

Pe de o parte, Al Jazeera s-a pronunțat în trecut cu tărie împotriva ocupației Palestinei de către Israel. Un documentar în mai multe părți despre influența lobbyiștilor israelieni asupra politicii americane și expunerea metodelor lor discutabile a provocat o mare agitație în cercurile interesate. Chiar dacă în SUA nu a fost permisă difuzarea programelor la televizor, acestea s-au răspândit pe internet. (8) Al Jazeera a fost, de asemenea, printre puținii reporteri neutri în timpul invaziei americane în Irak. Lor li s-au opus armata și mass-media americane, ceea ce a conferit canalului o reputație excelentă. Un proces intentat de canal împotriva statului israelian la Curtea Penală Internațională pentru bombardarea birourilor sale din Gaza și uciderea jurnaliștilor inspiră, de asemenea, un mare respect în rândul populației din țările arabe.

Pe de altă parte, canalul a jucat un rol neplăcut în războiul dictaturilor din Golf, ca un braț extins al SUA și al Marii Britanii, prezentând în mod deliberat informații false despre terorism ca fiind o ”eliberare legitimă împotriva unui dictator”. Care a fost adoptat cu recunoștință de către mass-media occidentală. În statele arabe, incidentul a provocat inițial confuzie. Ca urmare, chiar și organizațiile de eliberare a Palestinei au luptat împotriva guvernului sirian. Uneori, inițiativa a dus chiar la dușmănie cu Hezbollahul libanez, care era de fapt de aceeași parte, și anume lupta împotriva ocupației Israelului. Cu toate acestea, situația a luat sfârșit după câteva luni, când a devenit clar cine și ce se afla cu adevărat în spatele războiului. Ceea ce, în cele din urmă, a redus influența Al Jazeera.

După răsturnarea conducătorilor din Qatar, care încearcă acum să normalizeze relațiile cu Siria și continuă să doneze sume mari de bani pentru a sprijini palestinienii, se poate observa o ”normalizare” lentă și în reflectarea războiului din Siria de către Al Jazeera.

Faptul că normalizarea relațiilor dintre țările arabe și Siria nu avansează mai repede se datorează în primul rând influenței încă existente a SUA. În regiune există un pragmatism mult mai mare decât în Europa, de exemplu. Prin urmare, este de așteptat ca, odată cu erodarea în continuare a puterii SUA, influența acesteia asupra politicii din Orientul Mijlociu să se diminueze și ea.
Irak / Iran

Stimulat de SUA, Saddam Hussein a condus Irakul într-un război împotriva Iranului, menit să împiedice dezvoltarea republicii islamice emergente. Războiul a avut consecințe devastatoare pentru Iran. În aproape fiecare familie exista o victimă de război sau un mort. Dar conflictul nu a fost niciodată susținut cu adevărat de majoritatea irakienilor. În calitate de șiiți, se simțeau legați religios de Iran. Prin urmare, după invazia americană în Irak, ceea ce avertizorii și ”teoreticienii conspirației” au prezis s-a adeverit: majoritatea poporului irakian s-a întors spre Iran ca spre un popor frate.

Astfel, războiul american împotriva Irakului a produs contrariul practicii de a împărți și a conduce și a dus la o reconciliere a celor două țări. S-a creat chiar o legătură inseparabilă atunci când Iranul, și nu SUA, a ajutat atunci când SI și bandele sale erau deja practic la porțile capitalei, iar SUA au așteptat să vadă ce se întâmplă și au refuzat cererile de ajutor din partea guvernului irakian. Statele Unite au intervenit doar atunci când și-au dat seama că Iranul era capabil să oprească valul de teroriști, iar luptătorii antrenați și înarmați de Iran deveneau tot mai puternici.

Astfel, SUA sunt acum un vizitator nedorit în Irak, așa cum au fost în Siria, și nu-și pot menține poziția decât prin amenințarea cu forța. Este logic că, mai devreme sau mai târziu, întreaga regiune se va alătura noului bloc condus de Rusia și China.
Concluzie

Politica externă germană pare să se bazeze pe presupunerea că puterea militară a Germaniei poate înlocui părți din influența pe care SUA o pierde din ce în ce mai mult. Acest lucru urmează logica mileniului precedent, conform căreia influența este determinată de puterea armată. În plus, se pare că se crede că puterea militară poate contribui la stoparea influenței multipolarismului. Multipolarismul este cel mai bine exprimat de valorile fundamentale ale BRICS explicate mai sus. În acest proces, politicienii germani acceptă distrugerea puterii economice germane și europene în favoarea susținerii unui gigant șubred. Gigant care primește transfuzii de sânge prin cumpărarea unor cantități enorme de material militar și gaze de fracturare la prețuri exagerate. Cel târziu când nu mai curge gaz ieftin și alte materii prime ieftine, se va realiza că nu se pot mânca bombe, rachete și avioane. Iar ”gazul libertății” este atât de scump încât economia devine nerentabilă și populația sărăcește. Și, în plus, se creează o dependență pe care se știe că furnizorul o exploatează fără scrupule în interes propriu.

ARTICOLUL COMPLET: https://opozitia.net/2022/07/0....8/cand-nu-esti-buric

 

opozitia.net

Când nu ești buricul lumii. Geopolitica celor care nu sunt învingători - Opozitia.net

Mai ales de când locuiesc în Africa, am încercat să le aduc germanilor o viziune asupra politicii mondiale care nu este determinată de narațiunile coloniștilor, ci de viziunea națiunilor care au fost oprimate timp de secole. Prin aroganța puterilor c

Au obținut ce și-au dorit

Un punct de vedere de Anselm Lenz, redactor al săptămânalului Demokratischer Widerstand, editor, membru al Academiei Nestroy și jurnalist profesionist de 20 de ani.

Poza de închidere a summitului feudal al G-7 în castelul complet izolat Elmau, Germania, este ca o fotografie a unei echipe de rugby epuizate. O demonstrație de strângere a rândurilor pe fundalul munților Wetterstein din Bavaria Superioară.

În mijloc, premierul englez Boris Johnson, pare să fi pus jos a cincea halbă de bere la timp. În dreapta sa, modelul politic canadian Justin Trudeau, care cu greu poate intra în capitala Ottawa din cauza manifestațiilor de masă împotriva regimului Corona. Îl vedem și pe japonezul Fumio Kishida, un om care, la urma urmei, ar trebui să scrie caiete pline de sfaturi de la populație; până acum nu a ajutat. În stânga lui Johnson, în centrul imaginii, Olaf Scholz își strânge timid mâinile în fața genunchilor. Mai departe, președintele american Joseph Biden, învestit cu ajutorul unei fraude electorale, cu brațul în jurul Ursulei von der Leyen, implicată într-un scandal de mită imediat înainte de ascensiunea sa abruptă în funcția de președinte al Comisiei Europene. La exterior, mafiotul bancar Mario Draghi, a cărui semnătură este imprimată pe toate bancnotele monedei euro falimentare – acum, șeful guvernului italian. Evident mai puțin motivat, francezul Emmanuel Macron, în cămașa sa albă imaculată și cu mâna în buzunar; de la victoria parlamentară a liderului opoziției Jean-Luc Mélenchon, Macron a devenit practic lipsit de putere. La exterior, belgianul Charles Michel, cu un cap mai înalt decât Joseph Biden și, prin urmare, ascuns pe flanc, cu mâna încă sprijinită pe spatele lui Macron la o oarecare distanță.

Bilanțul acestor oameni este catastrofal dacă se presupune că sarcina politicii nu constă, în esență, în altceva decât prevenirea războaielor și a sărăciei, împărțirea sau transformarea corporațiilor monopoliste, amenzile pentru parcare în zonele pietonale și, de exemplu, prevenirea experimentelor genetice perfide. Tot ceea ce trebuie să îi preocupe pe acești oameni. Devine discutabil de ce ar trebui să avem încredere în ei să facă mai mult dacă nu pot nici măcar atât. Dar, din păcate, la fel ca mulți oameni, ei simt că s-au născut pentru a întreprinde mult mai mult decât îi țin puterile.

Cei aflați deja în vârf, dar care vor să fie și mai mult, au nevoie de o amenințare constantă, de o strategie a tensiunii. Această tensiune globală a încetat să mai existe în 1991, odată cu renunțarea voluntară a Uniunii Sovietice la competiția între cele două blocuri. De atunci, o vacă bună de muls după alta a fost adusă în sat cu scopul ca aparatele parazitare ale statului să poată continua să aloce banii noștri – și, prin urmare, puterea noastră de producție, resursele noastre – pentru armament, războaie, metode de represiune, supraveghere și propagandă. Chiar și cel mai pro-guvernamental critic nu va putea, probabil, să facă un bilanț pozitiv al ultimilor 30 de ani de politică. Cu toate acestea, poziția de start a fost cândva excelentă.

Dividendul păcii? După 1991, a existat o oportunitate de dezvoltare pentru pacea mondială, extinderea educației, reducerea și distribuirea orelor de muncă, compensații sociale, ajutor real în scopul dezvoltării și a libertății. Dar aparatele parazitare, cum ar fi corporațiile monopoliste, lobby-urile de armament, casta politico-mediatică și, mai recent, un conglomerat absurd de tehnologie farmaceutică în jurul unui pericol aparent mortal, au alte lucruri în minte decât să plaseze ființa umană în centrul viziunii lor asupra lumii. Așa că lucrurile trebuie să fie un pic mai inumane. Și astfel au pavat drumul înapoi spre dictatură, expansionism, feudalism și neofascismul mincinos al regimului Corona.

Dramaturgul și jurnalistul berlinez Hendrik Sodenkamp a concluzionat în acest sens încă din aprilie 2020: ”Cineva este disperat să mai facă istorie”. Dacă intențiile regimului ar fi putut fi cândva mai puternice, de ce nu sunt prezentate public? Și de când, într-o democrație, opoziția și presa liberă trebuie să se justifice sau chiar să-și ia zborul? Obligația de a justifica politicile se află doar în curtea guvernelor și a anexelor acestora.

La începutul săptămânii, în bula Twitter au circulat date privind prăbușirea natalității în 2021 (1). Potrivit acestora, în 2021 se vor naște cu 15% mai puțini copii în RFG. Acum întrebarea este dacă rezultatul se datorează deciziilor potențialilor părinți, eventual unei tendințe psihosociale, adică motivației intrinseci de a nu avea copii sau lipsei de voință? Sau se datorează unor factori externi. Ce s-a întâmplat în cele douăsprezece luni ale anului 2021? Începând cu 27 decembrie 2020, Jens Spahn (CDU), un bancher și apoi ministru federal al sănătății, a lansat campania de ”vaccinare” în RFG în numele regimului Corona.

Actualul număr 95 al săptămânalului Demokratischer Widerstand începe cu un titlu al jurnalistei greco-austriece Sophia-Maria Antonulas (2). Profesorul Werner Bergholz, de la Comisia de evaluare a guvernului german, oferă o perspectivă asupra iluziilor membrilor guvernului și declară pentru acest ziar, printre altele: ”Din punct de vedere științific, purtarea măștilor nu este de înțeles.”

Regimul vrea să lovească din nou de la jumătatea lui septembrie 2022. Doamnele și domnișoarele de la G7 s-au întâlnit ca ”cele mai puternice națiuni economice” de pe pământ, fără Rusia și fără China. Protestele predominant de stânga și cu o largă indiferență față de summitul celor mai nepopulari oameni de pe planetă – din anumite motive – au fost protejate și de un aparat militar totalitar. Nici unul dintre politicienii aflați la vârf nu poate merge nici măcar trei metri într-o zonă pietonală fără escorta a mii de polițiști și fără riscul de a fi bătut cu ouă stricate. Până la urmă, hotelul castel se află la 1 kilometru deasupra nivelului mării.

În paralel cu summitul G7 din Bavaria, la Madrid a avut loc summitul alianței de război NATO. Acolo, așa cum era de așteptat, președintele turc Recep Erdogan a renunțat la îndoielile sale cu privire la intrarea aparatelor de stat ale Finlandei și Suediei în alianța de război. O măsură care ar trebui să ajute împotriva războiului Rusiei în fosta republică sovietică Ucraina, al cărui declanșator a fost și rămâne tocmai aceste expansiuni ale NATO. După cum știe orice copil, un război împotriva Rusiei nu poate fi câștigat, doar negocierile și diplomația pot conduce la obiectivul coexistenței sau chiar al parteneriatului. Anunțul făcut de biroul prezidențial turc în acest sens: negociatorii noștri ”au obținut ceea ce au vrut” în discuțiile cu complexul militar anglo-american NATO.

https://opozitia.net/2022/06/3....0/au-obtinut-ce-si-a

 

opozitia.net

Au obținut ce și-au dorit - Opozitia.net

Un punct de vedere de Anselm Lenz, redactor al săptămânalului Demokratischer Widerstand, editor, membru al Academiei Nestroy și jurnalist profesionist de 20 de ani. Poza de închidere a summitului feudal al G-7 în castelul complet izolat Elmau, German

Animal Crossing: New Horizons was possibly one of the most critical video games from 2020.
https://www.lolga.com/

A câștigat deja Rusia? Este ”Game Over” pentru Imperiul Rockefeller? (2)

O analiză de Sam Parker. Cuvânt introductiv de Brian Shilhavy

Sam Parker, care scrie pentru Behind the News Network, tocmai a publicat a doua parte a unui articol intitulat ”Rusia/Putin și Occidentul”. Este, de departe, cea mai bună analiză a actualului conflict din Ucraina și a evenimentelor mondiale pe care am citit-o până acum, întrucât o pune în context istoric. Și, evident, se bazează pe surse de informații care contrazic complet ceea ce apare în mass-media corporatistă occidentală.

Acest site are doar câteva articole pe an, dar sunt documentate temeinic. Anul trecut am publicat o analiză despre cartelurile alimentare globale. Nu veți găsi nimic mai cuprinzător decât această serie despre cine controlează aprovizionarea cu alimente a lumii.

Evident că Sam Parker are acces la informații de nivel foarte înalt. Iar ”Sam Parker” este probabil un pseudonim, așa că orice căutare pentru a-i afla identitatea va eșua probabil.

Opiniile dominante astăzi, chiar și în mass-media alternativă, urmează paradigmele ”Dreapta” vs. ”Stânga”, presupunând că politicienii dețin controlul asupra afacerilor naționale și mondiale. Dacă și dumneavoastră gândiți astfel sau credeți că Statele Unite au un fel de superioritate morală față de alte națiuni, atunci mai bine NU citiți articolul de mai jos.

Similar cu propria mea înțelegere, Behind the News Network pornește de la presupunerea că lucrurile nu ”se întâmplă pur și simplu” în lume, ci sunt planificate. Iar cei care planifică și iau deciziile nu sunt politicienii, ci miliardarii bogați aflați la butoanele finanțelor lumii.

Politicienii lucrează pentru ei.

În Occident, două familii au dominat imperiile financiare în ultima vreme: Rothschild în Europa și Rockefeller în SUA. Iată câteva extrase din pagina de ”Introducere” de la Behind the News Network:

Președintele american Roosevelt (1933-1945) a spus odată: ”În politică nimic nu se întâmplă din întâmplare. Dacă se întâmplă, puteți paria că a fost planificat în acest fel”. Roosvelt era într-o poziție bună pentru a ști, fiind președinte al SUA timp de 12 ani.

Acest buletin informativ se ocupă de planurile diabolice a două centre de putere din lume și de modul cum au complotat pentru a înrobi omenirea. Sperăm că va explica aspecte ce până acum păreau inexplicabile; că va aduce în prim plan imagini dinadins întunecate de pictorii de peisaje din mass media.

Toată lumea știe că au existat tirani și dictatori – precum Adolf Hitler, Stalin și alții. Nimeni nu contestă. Teroarea și distrugerile pe care astfel de nebuni le-au provocat lumii sunt universal recunoscute. Toți acești tirani au vrut să cucerească lumea. Știm asta.

Atunci nu este teoretic posibil ca un miliardar să stea într-un penthouse din Manhattan, Londra sau Paris și să viseze la fel ca Hitler sau Lenin? Va trebui să recunoașteți că teoretic ar fi posibil. Iulius Caesar, un aristocrat bogat, a făcut-o. Și un astfel de om ar putea forma o alianță cu alți oameni care gândesc la fel, nu-i așa? Caesar a făcut-o. Respectivii ar fi foarte bine educați, ar avea un prestigiu social imens și ar fi capabili să adune sume de bani uimitor de mari pentru a-și duce la îndeplinire planurile. Sunt avantaje pe care Stalin, Lenin și Hitler nu le-au avut.

Este dificil pentru un individ obișnuit să înțeleagă o asemenea poftă perversă de putere. Un om obișnuit vrea doar să se bucure de succes în munca sa, să își poată permite un nivel de trai rezonabil de ridicat. Vrea să-și întrețină familia la bine și la rău și să le ofere copiilor săi o educație solidă. Ambiția sa se oprește aici. El nu are nicio dorință de a-și exercita puterea asupra altora, de a cuceri alte pământuri sau popoare, ori de a fi rege sau conducător. El vrea să-și vadă de treburile sale și să se bucure de viață. Deoarece nu are poftă de putere, îi este greu să își imagineze că există alții care cântă o altă melodie.

Dar trebuie să ne dăm seama că de-a lungul istoriei au existat Hitleri, Lenini și Cezari. De ce ar trebui să presupunem că astăzi nu există astfel de oameni cu pofte perverse pentru putere? Și dacă ei se întâmplă să fie miliardari, nu este posibil să folosească oameni precum Hitler și Lenin ca pioni cu scopul de a prelua puterea pentru ei înșiși? Într-adevăr, oricât de greu de crezut ar fi, se întâmplă astăzi.

Politica este practicarea puterii. Iar puterea se bazează pe bogăție. În politică, banii reprezintă motivația, iar scopul este puterea. Un politician – indiferent cât de înalt în rang – nu este altceva decât un servitor al puterii. Pentru a simplifica, să luăm un exemplu. Cel mai bogat om din oraș este cel față de care primarul și șeful poliției sunt foarte deferenți. Ceea ce spune omul bogat, în mod normal, se și întâmplă. Iar exemplul poate fi ”tăiat și lipit” de la un oraș la altul, la o națiune și o regiune, apoi la întreaga lume.

Consider că scrierile lui Sam Parker sunt foarte bune și reprezintă un jurnalism foarte solid – incredibil de rar în zilele noastre. După ce citiți ceea ce expune, vă va fi greu să ghiciți unde se află propriile sale loialități și convingeri, și așa ar trebui să fie în cazul jurnalismului onest.

Presupun că majoritatea cititorilor Health Impact News sunt pro-americani și pro-naționaliști. A fi ”patriot” este considerat un lucru ”bun”.

Am explicat în scrierile anterioare despre idolatrie. Și faptul că un adevărat credincios în Isus Hristos nu va avea alte loialități în afară de loialitatea față de Hristos și de Împărăția lui Dumnezeu.

Orice altceva face parte din domeniul lui Satana și din împărăția întunericului. Iar acest lucru include Statele Unite ale Americii, împreună cu creștinismul corporatist.

Sam Parker abordează lucruri pe care nu le veți găsi în mass-media corporatistă, iar multe dintre ele nici măcar în mass-media alternativă, oferind o perspectivă istorică care vă poate pune la îndoială propria înțelegere a Rusiei și a motivelor pentru care acționează așa cum o fac astăzi.

Dacă mare parte din ceea ce scrie aici este adevărat, se pare că Rusia ar fi în avantaj în acest moment, cel puțin în ceea ce privește puterea militară.

Din punctul de vedere al lui Sam Parker, Occidentul este în declin, în timp ce Rusia și-a reconstruit în mod constant armata de la sfârșitul Războiului Rece. El ajunge la concluzia că, practic, este ”game over” pentru Occident, întrucât nu poate concura cu sistemele de armament modernizate ale Rusiei.

”Nu există nimic în arsenalul american, nici acum și nici în viitorul apropiat, care să poată intercepta ținte Mach 9-10+, cu atât mai puțin M20-27. Aceasta este problema. Într-adevăr, este set, meci și game over pentru Imperiu: nu mai există nicio opțiune militară împotriva Rusiei.”

Va dura ceva timp să citiți și să digerați textul de mai jos, dar merită. Nu cunosc alte surse mai bune.
Rusia/Putin și Occidentul, de Sam Parker (Partea a 2-a)

Această serie spectaculoasă de înfrângeri sugerează că epoca în care SUA domina lumea ca singura superputere rămasă se află acum la o răscruce. Sugerează că spectrul înfricoșător al puterii militare violente își pierde colții. Se pare că epoca imperiului american se apropie de sfârșit. Apoi, există o concluzie decisivă, dezvăluită de o sursă de informații americane de nivel înalt.

În 2013, regretatului Zbigniew „Marea tablă de șah” Brzezinski i s-a prezentat un raport clasificat privind rachetele avansate rusești. El s-a speriat și a reacționat conceptualizând Maidan 2014 – pentru a atrage atunci Rusia într-un război de gherilă, așa cum făcuse cu Afganistanul în anii 1980.

Cronologie

1999: Putin devine președinte. Se confruntă cu prima sa provocare din partea celor două familii din Cecenia. El zdrobește insurecția jihadistă din Caucaz.

2001 iunie: Se formează OCS, ceea ce determină un Imperiu Rockefeller panicat să activeze o mișcare militară în Asia Centrală, care a avut loc apoi în septembrie 2001 – 9/11.

2003 martie: SUA invadează Irakul – Putin ajută Rezistența irakiană cu echipamente militare, inclusiv cu rachete antitanc Kornet.

2005 mai: CIA încearcă o revoluție colorată și o lovitură de stat în Uzbekistan. Liderul, Karimov, taie apoi legăturile cu SUA și închide o bază americană. Uzbekistanul se apropie mai mult de Rusia, în timp ce SUA sunt eliminate.

2007 februarie: Discursul lui Putin de la München șochează cele două familii – acum nu mai există mănuși.

2008 august: Georgia invadează Rusia – și este învinsă în 3 zile

2008 septembrie: Prăbușire financiară

2010 Decembrie: Primăvara arabă

2011 martie: Începe destabilizarea Siriei

2012: Xi Jinping devine președinte al Chinei – iar SUA „pivotează” spre est

2014: lovitura de stat Maidan din Ucraina

2014 iulie: În timp ce Putin se întorcea în Rusia după summitul BRICS din Brazilia, avionul său a survolat Ucraina. CIA a vizat avionul său, dar a fost doborât avionul greșit – Malaysian Airlines MH17.

2015 septembrie: Rusia merge să ajute Siria

2018: Putin dezvăluie echipamentul militar avansat al Rusiei – Pentagonul are un șoc

2021 septembrie: Revoluția de culoare din Belarus eșuează împotriva aliatului lui Putin, Lukașenko

2021 decembrie: Serviciile secrete rusești au zădărnicit o tentativă de lovitură de stat la Bișkek, capitala Kârgâzstanului. Sistemele de rachete NATO din România și Polonia sunt pe cale să devină operaționale. Acest ultim punct a fost explicat mai sus.

2022 ianuarie: Rusia anihilează o tentativă de lovitură de stat CIA/MI6 în Kazahstan.

Și iată-ne aici: totul este o chestiune de afaceri neterminate. Și, acum ajungem la Ucraina.

Ucraina și Rusia erau atât de întrepătrunse din punct de vedere economic, social și cultural, în special în estul țării, încât aproape că nu se puteau distinge una de cealaltă. Majoritatea conductelor de gaze naturale ale Rusiei din Siberia de Vest treceau prin Ucraina în drumul lor spre Germania, Franța și alte state europene. Din punct de vedere strategic militar, o Ucraină non-neutră în NATO ar reprezenta o lovitură de securitate fatală pentru Rusia. În epoca armelor americane avansate și a apărării antirachetă, acest lucru era exact ceea ce își dorea Washingtonul.

O privire pe harta geografiei eurasiatice a dezvăluit un model distinct al revoluțiilor colorate sponsorizate de CIA după anul 2000. Acestea au avut ca scop clar izolarea Rusiei și, în cele din urmă, tăierea liniei sale de salvare economică – rețelele sale de conducte care transportau rezervele uriașe de petrol și gaze ale Rusiei din Urali și Siberia către Europa de Vest și Eurasia – direct prin Ucraina.

Agenda tacită a politicilor agresive ale Washingtonului în Asia Centrală după prăbușirea Uniunii Sovietice ar putea fi rezumată în două cuvinte: controlul energiei. Atâta timp cât Rusia era capabilă să își folosească atuul strategic – vastele sale rezerve de petrol și gaze – pentru a câștiga aliați economici în Europa de Vest, China și în alte părți, nu putea fi izolată din punct de vedere politic. Amplasarea diverselor revoluții colorate a avut ca scop direct încercuirea Rusiei și tăierea, în orice moment, a conductelor sale de export. Având în vedere că mai mult de jumătate din veniturile în dolari ale Rusiei provin din petrol și gaze, o astfel de încercuire ar echivala cu o asfixiere economică a Rusiei de către NATO, condusă de SUA.

Rusia era singura putere cu suficient potențial de descurajare nucleară strategică, precum și cu suficiente rezerve de energie, pentru a constitui o contrapondere credibilă la primatul nuclear militar și politic global al SUA. Mai mult, o combinație eurasiatică formată din China și Rusia, plus statele eurasiatice aliate (în principal din Asia Centrală), reprezenta o contrapondere și mai mare la dominația unilaterală a SUA. În urma crizelor financiare asiatice din 1998, Beijingul și Moscova au încheiat un acord de securitate reciprocă cu statele din jur, Kazahstan și Tadjikistan. În iunie 2001, Uzbekistanul s-a alăturat, iar grupul s-a redenumit Organizația de Cooperare de la Shanghai sau OCS. Acesta a fost catalizatorul care a forțat Imperiul Rockefeller să comită actul terorist de la 11 septembrie 2001, pentru a justifica o invazie în Asia Centrală – cu scopul de a perturba alianța OCS.

Unul dintre cei mai importanți susținători ai supremației americane la nivel mondial – strategul și prietenul apropiat al lui Rockefeller – Zbigniew Brzezinski, a descris semnificația pivotantă a Ucrainei în cartea sa din 1997, The Grand Chessboard. El a scris:

”Ucraina, un spațiu nou și important pe tabla de șah eurasiatică, este un pivot geopolitic, deoarece însăși existența sa ca țară independentă ajută la transformarea Rusiei. Fără Ucraina, Rusia încetează să mai fie un imperiu eurasiatic… Dacă Moscova recapătă controlul asupra Ucrainei, cu cei 52 de milioane de locuitori și resurse importante, precum și accesul la Marea Neagră, Rusia își recapătă automat din nou mijloacele necesare pentru a deveni un stat imperial puternic, care să acopere Europa și Asia”.

Brzezinski, un student al geopoliticii lui Halford Mackinder, a descris rolul statelor ”pivot”:

”Pivoții geopolitici sunt statele a căror importanță nu derivă din puterea și motivația lor, ci mai degrabă din poziția lor sensibilă, care, în unele cazuri, le conferă un rol special, fie în definirea accesului la zone importante, fie în refuzarea resurselor unui actor semnificativ”.

”Nu se poate sublinia îndeajuns că, fără Ucraina, Rusia încetează să mai fie un imperiu, dar cu Ucraina subjugată și apoi subordonată, Rusia devine automat un imperiu”

Ucraina, la fel ca puține alte țări eurasiatice, este un produs al geografiei sale speciale, deoarece se află în mod unic la răscruce între est și vest. Este ceea ce Halford Mackinder, părintele britanic al geopoliticii – studiul relațiilor dintre puterea politică și geografie – a numit un stat ”pivot”. Ucraina transformă în mod unic poziția geopolitică a Rusiei în bine sau în rău.

Odată cu prăbușirea Uniunii Sovietice în 1991, Washingtonul a făcut totul pentru a susține o ruptură între Rusia și Ucraina. Scopul era de a folosi Ucraina ca un tampon pentru a bloca o integrare mai strânsă între Rusia și Europa, în special Germania.

Țara Ucraina în sine este o anomalie istorică. Cu aproape 1.000 de ani în urmă, Rusia kieveană sub conducerea lui Vladimir cel Mare fusese imperiul popoarelor slave de est din Ucraina, Rusia și Belarus de astăzi. Timp de mai bine de 350 de ani, Rusia kieveană la est de râul Nipru a făcut parte din Imperiul țarist rus. După 1795, Ucraina a fost divizată, ca urmare a războaielor de împărțire a Poloniei, între țaratul ortodox al Rusiei și Austria habsburgică romano-catolică.

Fiind un astfel de stat pivot, istoria Ucrainei a fost tragică. În 1922 s-a văzut forțată să devină una dintre republicile fondatoare ale Uniunii Sovietice, după un război sângeros cu Armata Roșie. În anii 1930, Stalin a inițiat un capitol macabru atât în istoria Rusiei, dar mai ales a Ucrainei, care încă arde în memoria urmașilor din vestul agricol rural catolic al Ucrainei. În 1932 și 1933, milioane de oameni din Ucraina, majoritatea țărani, au murit într-o foamete indusă politic, Holodomor, din cauza ”lichidării de către Stalin a clasei Kulak”, fermierii mai mult sau mai puțin independenți, pentru a introduce colectivizarea forțată a agriculturii. Între 6 și 8 milioane de oameni au murit de foame în Uniunea Sovietică în această perioadă, dintre care cel puțin 4-5 milioane erau ucraineni. În mod ironic, Nikita Hrușciov, cel care în anii 1950 a inițiat destalinizarea, a fost șeful Partidului Comunist Ucrainean în 1935, supervizând Holodomor-ul lui Stalin.

După moartea lui Stalin, acum în calitate de șef al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice, Hrușciov a decis să transfere administrativ Crimeea către Ucraina în cadrul URSS, în 1954, deși populația Crimeei era în majoritate covârșitoare de etnie rusă.

În vestul în mare parte agricol al Ucrainei, faimosul ”grânar al Europei”, populația este istoric romano-catolică, cu secole în urmă. Părțile estice ale Ucrainei – Donbass, Donețk, Crimeea – au o religie ortodoxă orientală din punct de vedere istoric și sunt vorbitoare de limbă rusă. Estul este, de asemenea, centrul celei mai mari părți a industriei ucrainene, de la producția militară la oțel, la cărbune, petrol și gaze.
Lovitura de stat de pe Maidan din 2014

În 2013 a existat o dezbatere intensă în interiorul cabinetului. Problema era viitorul economic al Ucrainei aflate în dificultate – fie la est, cu Rusia, în noua Piață Comună Eurasiatică, împreună cu Belarus și Kazahstan, fie la vest, cu o asociere ”specială” (nici măcar un adevărat membru cu drepturi depline) cu Uniunea Europeană.

După o perioadă de ezitare și o ultimă ofertă economică din partea Rusiei, Janukovici le-a spus miniștrilor UE, în noiembrie 2013, că Ucraina va amâna discuțiile pentru asocierea la UE și se va alătura Uniunii Economice Eurasiatice a Rusiei – o propunere mult mai atractivă pentru Ucraina.

În acel moment, la câteva minute de la anunțul lui Janukovici, a fost inițiată ”a doua revoluție colorată” a Ucrainei. Protestele au început în noaptea de 21 noiembrie 2013. Prin intermediul Twitter, Iațeniuk a lansat un apel la proteste (pe care le-a numit Euromaidan) în Piața Maidan, în fața principalelor clădiri guvernamentale.

Ceea ce a urmat apoi în Ucraina este până în prezent aproape complet necunoscut în Occident. Motivul? Un blackout mediatic total, condus de CNN, BBC, New York Times și Washington Post. A fost o cenzură de facto a presei NATO în timp de război, care își are originea la Washington, la cele mai înalte niveluri.

Acel regim de lovitură de stat de la Kiev a procedat după 22 februarie 2014 la un război de exterminare și curățare etnică a rusofonilor din estul Ucrainei, condus în mare măsură de o armată privată de neonaziști din Pravy Sektor (Sectorul de Dreapta). Aceiași care au condus securitatea în Piața Maidan și au lansat un regim de teroare împotriva ucrainenilor vorbitori de limbă rusă. Batalioanele au fost formate din mercenari neonaziști. Ei au primit statutul oficial de stat ca soldați ai ”Gărzii Naționale Ucrainene”, Batalionul Azov, finanțat de șeful mafiei ucrainene, oligarhul miliardar Ihor Kolomoisky, susținătorul financiar al lui Zelenskyy în drumul spre președinție.
Astăzi

Până la sfârșitul anului 2021, a avut loc o uriașă consolidare militară în estul Ucrainei. Scopul era să zdrobească, să ucidă și să distrugă regiunea Donbass, precum și pe cetățenii acesteia. A existat un calcul al CIA conform căruia Putin va fi forțat să intre în Ucraina pentru ca acest conflict să nu intre în Rusia însăși.

Armata rusă a fost supusă unor exerciții la granițele sale cu Ucraina în ultimul trimestru al anului 2021. Rusia a mutat echipamente și trupe pe frontul său vestic. Putin primea rapoarte de la serviciile sale de informații cu privire la un atac iminent al ucrainenilor spre regiunea Donbass.

La sfârșitul lunii noiembrie, Putin a trimis o solicitare către Washington cerând garanții din partea Statelor Unite. Acestea erau trei: Ucraina să fie un stat neutru. Nicio rachetă nucleară să nu fie amplasată în Ucraina. Ucraina nu va fi membră a NATO. Au trecut săptămâni, dar Washingtonul nu a răspuns. Intenția lor era să-l forțeze pe Putin să intre în Donbass în sprijinul populației vorbitoare de limbă rusă.

Începând cu 17 februarie, armata ucraineană a început să bombardeze Donbassul, practic non-stop. Câteva zile mai târziu, Putin a primit informații potrivit cărora Ucraina a pregătit o bombă ”nucleară murdară” și erau pregătiți să o folosească. Punctul de cotitură a fost atunci când a venit confirmarea că Washingtonul se pregătea să instaleze rachete nucleare (ar fi durat 5 minute de la lansare până la țintă – adică timp insuficient pentru ca armata rusă să detecteze, să confirme și să lanseze contramăsuri) pentru a fi pregătite să lovească Moscova fie din Polonia, fie din vestul Ucrainei. Pe 19 februarie, la Consiliul de Securitate de la Munchen (același loc în care Putin a șocat lumea în 2007), președintele ucrainean Zelenskyy a amenințat cu desfășurarea de arme nucleare pe teritoriul ucrainean. El s-a referit la o revocare unilaterală a Memorandumului de la Budapesta din 1994, deși Ucraina nu a fost semnatară a acordului.

Două zile mai târziu, în seara zilei de 21 februarie, Putin a ținut discursul de recunoaștere a independenței suverane a Republicilor Populare Donețk și Lugansk și de începere a campaniei militare în Ucraina. El a făcut referire în mod explicit la angajamentul lui Zelenskyy privind armele nucleare de la München: ”Aceasta nu este o bravadă lipsită de substanță”, a subliniat Putin în discursul său. A doua zi dimineață, Rusia și-a început operațiunile speciale, intrând în estul Ucrainei și eliminând amenințarea la adresa Rusiei.
Conducte de gaz din Rusia în China

Adevărul este că Imperiul pregătește un război împotriva Rusiei cel puțin de la mijlocul anilor ’90, iar pregătirile s-au accelerat în mod dramatic în ultimii opt ani. În timp ce politicienii occidentali au petrecut ultimii 30 de ani încercând încet să încercuiască Rusia, Kremlinul a reușit să reformeze cu succes forțele armate sovietice/ruse (aflate într-o formă teribilă în anii ’9, transformându-le într-o armată capabilă să se confrunte cu NATO.

PS: Ministrul rus al Apărării, Shoigu, tocmai a raportat că, în noiembrie, USAF a folosit 10 bombardiere strategice care veneau atât dinspre est, cât și dinspre vest pentru a repeta lovituri nucleare asupra Rusiei. Ele au schimbat cursul la doar 20 km de granița rusă. Este un joc numit ”nuclear chicken”.
Acțiunile Occidentului

În al doilea rând este colonizarea acum totală a Europei de Vest în cadrul Imperiului. În timp ce NATO s-a mutat în Est, SUA au preluat, de asemenea, un control mult mai profund al Europei de Vest, acum administrată în folosul Imperiului. Rușii sunt cei mai consternați de re-colonizarea Europei de Vest. ”Pierderea” Europei Occidentale este mult mai îngrijorătoare pentru ruși decât faptul că fostele colonii sovietice din Europa de Est se află acum sub administrația colonială a SUA. De ce? Priviți acest lucru din punctul de vedere al rușilor.

Rușii văd cu toții că puterea SUA este în declin și că dolarul își va pierde, mai devreme sau mai târziu, treptat sau brusc, rolul de principală monedă de rezervă și de schimb de pe planetă (procesul a început deja). Pur și simplu dacă SUA nu găsește o modalitate de a schimba dramatic actuala dinamică internațională, imperiul anglo-sionist se va prăbuși. Rușii cred că ceea ce fac americanii este, în cel mai bun caz, să se folosească de tensiunile cu Rusia pentru a reînvia un Război Rece adormit. Și, în cel mai rău caz, să înceapă de fapt un adevărat război armat în Europa. Așadar, un Imperiu în declin, cu o nevoie vitală de o criză majoră, o Europă de Vest fără caracter, incapabilă să se ridice pentru propriul interes, o Europă de Est servilă, care nu face decât să ceară să se transforme într-un câmp de luptă masiv între Est și Vest și o retorică mesianică, rusofobă, ca fundal pentru o creștere a desfășurărilor militare la granița cu Rusia. Este cineva cu adevărat surprins de faptul că rușii iau toate acestea foarte în serios?

Reacția Rusiei

Să examinăm acum reacția rusă la poziția Imperiului.

În primul rând, rușii vor să se asigure că americanii nu cad în iluzia că un război la scară largă în Europa ar fi precum cel de-al Doilea Război Mondial, în care trupele americane au suferit doar câteva atacuri minuscule, aproape simbolice, din partea inamicului. Întrucât un război la scară largă în Europa ar amenința însăși existența statului și a națiunii lor, rușii iau acum măsuri pentru a se asigura că, dacă s-ar întâmpla, SUA ar plăti un preț imens. Rușii presupun acum, în mod evident, că o amenințare convențională din partea Occidentului s-ar putea materializa în viitorul apropiat. Prin urmare, ei iau măsurile necesare pentru a contracara amenințarea convențională.

Deoarece SUA par a fi hotărâte să desfășoare un sistem de rachete antibalistice nu numai în Europa, ci și în Orientul Îndepărtat, rușii iau măsuri cu scopul de a învinge și a ocoli respectivele rachete.

Efortul Rusiei este unul vast și complex și acoperă aproape toate aspectele planificării forțelor rusești. Există exemple care ar ilustra cel mai bine determinarea Rusiei de a nu permite ca un 22 iunie 1941 să se repete:

Punerea în stare de alertă a Armatei 1 de tancuri a Gărzii

Desfășurarea sistemului de rachete operațional-tactice Iskander-M

Desfășurarea sistemului de rachete balistice intercontinentale Sarmat

Desfășurarea torpilei strategice Status-6

În mod clar, Rusia nu a crezut că există o amenințare militară convențională din partea Occidentului și, prin urmare, nici măcar nu s-a deranjat să desfășoare vreun fel de forță militară semnificativă pentru a se apăra de o astfel de amenințare inexistentă. Strategia s-a schimbat acum în mod dramatic.

Rusia a anunțat în mod oficial că prima armată de tancuri a Gărzii e pregătită de luptă. Va fi o forță foarte mare, exact tipul de forță necesară pentru a zdrobi forțele inamice atacatoare.

Noul sistem de rachete operativ-tactice Iskander-M este o armă formidabilă după orice standard. Este extrem de precisă, are capacități anti-ABM avansate, zboară la viteze hipersonice și este practic nedetectabilă la sol. Aceasta va fi racheta însărcinată să distrugă toate unitățile și echipamentele pe care SUA și NATO le-au desfășurat în Europa de Est și, dacă este necesar, să deschidă calea pentru tancuri.
Desfășurarea rachetei Sarmat ICBM

Nici diviziile de tancuri și nici racheta Iskander-M nu vor amenința în vreun fel SUA. Prin urmare, Rusia avea nevoie de un fel de armă care să bage cu adevărat frica în Pentagon și la Casa Albă, așa cum a făcut-o în timpul Războiului Rece faimosul RS-36 Voevoda (cunoscut și ca SS-18 ”Satan” în clasificarea americană). SS-18, cel mai puternic ICBM dezvoltat vreodată, era suficient de înfricoșător. RS-28 ”Sarmat” (SS-X-30 în clasificarea NATO) aduce teroarea la un nivel cu totul nou.

Sarmat este de-a dreptul uimitor. Acesta va putea transporta 10-15 focoase MIRVed care vor fi livrate pe o traiectorie așa-numită ”deprimată” (suborbitală) și vor rămâne manevrabile la viteze hipersonice. Racheta nu va trebui să folosească traiectoria tipică deasupra Polului Nord, ci va fi capabilă să atingă orice țintă, oriunde pe planetă, de pe orice traiectorie. Toate aceste elemente combinate vor face ca Sarmat în sine și focoasele sale să fie imposibil de interceptat.

Sarmat va fi, de asemenea, capabil să lanseze focoase hipersonice convenționale capabile de o ”lovitură cinetică” care ar putea fi folosită pentru a lovi o țintă inamică fortificată într-un conflict nenuclear. Acest lucru va fi posibil datorită preciziei uimitoare a focoaselor Sarmat.

Silozurile Sarmat vor fi protejate de ”măsuri de protecție activă” unice, care vor include 100 de tunuri capabile să tragă un ”nor metalic” de patruzeci de mii de ”gloanțe” de 30 mm la o altitudine de până la 6 km. Rușii intenționează, de asemenea, să protejeze Sarmat cu noile lor sisteme de apărare aeriană S-500. În cele din urmă, timpul de pregătire la lansare a Sarmat va fi sub 60 de secunde datorită unui sistem de lansare extrem de automatizat. Toate acestea înseamnă că racheta Sarmat va fi invulnerabilă în siloz, în timpul zborului și la reintrarea în zonele joase ale atmosferei.

Este interesant de remarcat că, în timp ce SUA au făcut mult zgomot în jurul sistemului său planificat Prompt Global Strike, rușii au început deja să implementeze propria versiune a acestui concept.
Implementarea torpilei strategice Status-6

Vorbim despre un „vehicul subacvatic autonom” care dispune de capacități avansate de navigație. El poate fi, de asemenea, controlat și dirijat de la distanță, de la un modul de comandă specializat. Acest vehicul se poate scufunda până la 1.000 de metri adâncime, cu o viteză de până la 185 km/h și are o rază de acțiune de până la 10.000 km. El este livrat de submarine special configurate.

Sistemul Status-6 poate fi folosit pentru a ținti grupuri de luptă de portavioane, baze ale marinei americane (în special baze SSBN) și, în cea mai înfricoșătoare configurație a sa, poate fi folosit pentru a lansa bombe cu cobalt cu radioactivitate ridicată, capabile să distrugă întinderi uriașe de teren. Sistemul de lansare Status-6 este capabil să lanseze un focos de 100 de megatone, ceea ce l-ar face de două ori mai puternic decât cel mai puternic dispozitiv nuclear detonat vreodată, bomba țarului sovietic (57 de megatone). Cea de la Hiroshima a fost de numai 15 kilotone.

Rețineți că majoritatea orașelor și centrelor industriale din SUA se află de-a lungul coastei, ceea ce le face extrem de vulnerabile la atacurile cu torpile (fie că este vorba de ”bomba tsunami” propusă de Saharov sau de sistemul Status-6). Și, la fel ca în cazul lui Iskander-M sau al ICBM-ului Sarmat, adâncimea și viteza torpilei Status-6 ar face-o practic invulnerabilă la interceptare.

Să luăm exemplul rachetei de croazieră Kalibr, văzută recent în războiul din Siria. Știați că aceasta poate fi lansată dintr-un container comercial obișnuit, cum sunt cele pe care le veți găsi pe camioane, trenuri sau nave? Kalibr are o rază de acțiune cuprinsă între 50 km și 4000 km și poate transporta un focos nuclear. Cât de greu ar fi pentru Rusia să desfășoare aceste rachete de croazieră chiar în largul coastelor SUA în nave container obișnuite? Sau doar să păstreze câteva containere în Cuba sau Venezuela? Acesta este un sistem atât de nedetectabil încât rușii l-ar putea desfășura în largul coastelor Australiei pentru a lovi stația NSA din Alice Springs, dacă ar vrea. Și nimeni nu l-ar vedea venind.

Ideea că SUA ar putea declanșa un război împotriva Rusiei (sau a Chinei, de altfel) și nu ar suferi consecințele pe teritoriul continental al SUA este absolut ridicolă. Așa că, uneori, lucrurile trebuie spuse direct și fără echivoc – politicienii occidentali ar face bine să nu creadă în propriul orgoliu imperial. Până în prezent, tot ceea ce au reușit amenințările lor a fost ca rușii să răspundă cu numeroase, dar inutile, proteste verbale și cu un program la scară largă de pregătire a Rusiei pentru cel de-al treilea război mondial.

În primul rând, Rusia a confirmat că racheta balistică intercontinentală Sarmat va înlocui vechiul, dar deja formidabilul SS-18 ”Satan”. Apoi s-a orientat către noi sisteme de arme:

O rachetă de croazieră cu propulsie nucleară cu rază de acțiune practic nelimitată.

Un submersibil fără echipaj uman cu propulsie nucleară, cu rază de acțiune intercontinentală, viteză foarte mare, propulsie silențioasă și capabil să se deplaseze la mari adâncimi.

O rachetă hipersonică Mach 10 cu o rază de acțiune de 2.000 de kilometri (denumită: Kinzhal)

O nouă rachetă strategică capabilă să atingă viteze de Mach 20 (denumită: Avangard)

Toate aceste sisteme pot fi înarmate cu focoase convenționale sau nucleare. Gândiți-vă doar la implicații! Nu numai că întregul efort ABM al SUA este acum nul și inutil, dar de pe viitor grupurile de luptă ale portavioanelor americane vor putea fi folosite doar împotriva unor națiuni mici și lipsite de apărare.
Este oficial și s-a terminat

În timp ce întreaga mass-media occidentală tremură (deh, incompetența) în cizme de la discursul lui Vladimir Putin, de departe cea mai șocantă (deși inevitabilă) revelație a fost desfășurarea unei noi arme cu rachete hipersonice Kinzhal. Racheta este, în lipsa unui cuvânt mai bun, uluitoare – o rachetă M10+ extrem de manevrabilă, cu o rază de acțiune de 2.000 de kilometri. Războiul naval așa cum îl știam s-a terminat. Fără o subliniere prea dramatică – am intrat oficial într-o nouă eră. Niciun, repet, NICIUN sistem de apărare aeriană modern sau de perspectivă desfășurat astăzi de vreo flotă NATO nu poate intercepta măcar o singură rachetă cu astfel de caracteristici. O salvă de 5-6 astfel de rachete reprezintă o distrugere garantată a oricărui Grup de luptă de portavioane (CBG).

Modul de utilizare a unei astfel de arme, mai ales că știm acum că este desfășurată (deocamdată) în Districtul Militar Sudic, este foarte simplu – cel mai probabil locul de lansare a rachetelor de către MiG-31 va fi în apele internaționale ale Mării Negre, închizând astfel întreaga Mediterană de Est pentru orice navă de suprafață sau grup de nave. De asemenea, se creează o zonă de interdicție masivă în Pacific, unde MiG-31 de la Yelizovo vor putea patrula pe distanțe mari deasupra oceanului. Este, totuși, remarcabil faptul că actuala platformă pentru Kinzhal este MiG-31 – probabil cel mai bun interceptor din istorie. În mod evident, capacitatea MiG-31 de a atinge viteze supersonice foarte mari (peste M3) este un factor cheie pentru lansare. Dar, indiferent care sunt procedurile de lansare a acestei arme terifiante, concluziile sunt simple:

Kinzhal mută portavioanele în nișa proiecției pure de putere împotriva unor adversari slabi și lipsiți de apărare.

Racheta face ca CBG-urile clasice ca forță de atac principală să fie complet depășite și inutile; de asemenea, face ca orice navă de luptă de suprafață să fie lipsită de apărare.

Cei care dețin o astfel de armă dețin pur și simplu spații vaste de mare limitate de razele de acțiune ale Kinzhal și ale portavioanelor sale.

Nu vreau să par dramatic. Știam că au existat și există întotdeauna surprize în ceea ce privește armele sovietice/rusești, dar dezvăluirile de pe cel mai înalt podium din Rusia despre Kinzhal au fost șocante. Echilibrul de putere tocmai s-a schimbat dramatic, iar odată cu el războiul naval așa cum îl știam noi nu mai există.
S-a terminat!

Nu există nimic în arsenalul american, nici acum și nici în viitorul apropiat, care să poată intercepta ținte Mach 9-10+, cu atât mai puțin M20-27. Aceasta este problema. Este într-adevăr set, meci și joc terminat pentru Imperiu: nu mai există vreo opțiune militară împotriva Rusiei. Deci, ce vor acești oameni? Ei vor să provoace Moscova prin toate mijloacele disponibile pentru a exercita ”agresiunea rusă”, având ca rezultat un atac asupra Ucrainei, dar cu zero victime pentru NATO și Pentagon. Apoi, Imperiul Haosului va da vina pe Rusia; va declanșa un tsunami de noi sancțiuni, în special financiare; și va încerca să închidă toate legăturile economice dintre Rusia și NATO.

Toți exponenții conducerii rusești, începând cu președintele Putin, au spus deja clar, de nenumărate ori, ce se va întâmpla dacă Ukro-democrații încep un blitzkrieg asupra Donbassului: Ucraina va fi zdrobită fără milă – și asta nu se aplică doar bandei etno-fasciste de la Kiev. Ucraina va înceta să mai existe ca stat.
Totul se rezumă la Minsk

Rămâne de văzut cum se va întâmpla în practică această ”de-conflictualizare”, în condițiile în care ministrul Apărării, Shoigu, a dezvăluit că bombardierele americane cu capacitate nucleară au exersat în Europa de Est ”capacitatea de a folosi arme nucleare împotriva Rusiei”. Shoigu a discutat acest lucru în detaliu cu ministrul chinez al apărării Wei Fenghe: la urma urmei, americanii vor face cu siguranță aceeași cascadorie împotriva Chinei. Cauza principală a întregii drame este evidentă: Kievul refuză pur și simplu să respecte acordul de la Minsk din februarie 2015. Pe scurt, acordul prevedea că Kievul ar trebui să acorde autonomie Donbassului prin intermediul unui amendament constituțional, denumit ”statut special”; să emită o amnistie generală; și să înceapă un dialog cu republicile populare din Donețk și Lugansk.

De-a lungul anilor, Kievul a îndeplinit exact zero angajamente – în timp ce proverbiala mașină mediatică a NATO a bătut neîncetat opinia globală cu știri false, susținând că Rusia încalcă Minskul. Rusia nici măcar nu este menționată în acord. De fapt, Moscova a respectat întotdeauna acordul de la Minsk – ceea ce se traduce prin considerarea Donbassului ca parte integrantă și autonomă a Ucrainei. Moscova nu are niciun interes în promovarea schimbării regimului de la Kiev. În ceea ce privește acordurile de la Minsk, mesajul lui Putin către Zelinski a fost tranșant: ”Președintele Ucrainei a declarat că nu-i place niciuna dintre clauzele acordurilor de la Minsk. Îi place sau nu – ai răbdare, frumoasa mea. Ele trebuie să fie îndeplinite”.

Privind toate aceste mișcări împotriva Rusiei de la preluarea mandatului, plus că știa foarte bine că scopul Imperiului Rockefeller era ”de-construirea Rusiei”, și ruperea ei în trei părți, Putin a spus: ”Destul e destul!” Era timpul să riposteze. Începând cu anul 2000, Putin a așteptat momentul, făcând Rusia puternică, scăpând de dușmanii interni și externi, dezvoltându-și forța militară și financiară și producând astfel de arme avansate pentru care Occidentul nu are nicio apărare. E prima dată într-un secol când o superputere militară, Rusia, sătulă de intimidarea SUA/NATO, dictează acum termenii unui nou aranjament.

Venind direct de la președintele Putin, a sunat ca un fulger din cer:

”Avem nevoie de garanții obligatorii din punct de vedere juridic pe termen lung, chiar dacă știm că nu putem avea încredere în ele, deoarece SUA se retrag frecvent din tratatele care devin neinteresante. Dar ar fi totuși ceva, nu doar asigurări verbale”. Și iată cum relațiile dintre Rusia și SUA ajung la confruntarea definitivă – după o serie interminabilă de alerte roșii politicoase venite de la Moscova.

Putin a trebuit să precizeze încă o dată că Rusia caută o ”securitate indivizibilă și echitabilă” – un principiu stabilit încă de la Helsinki, în 1975 – chiar dacă nu mai vede în SUA un ”partener” de încredere, acea politețe diplomatică atât de înjosită de Imperiu de la sfârșitul URSS. Așa că, în cele din urmă, totul se reduce la faptul că europenii se confruntă cu ”perspectiva de a transforma continentul într-un câmp de confruntare militară”. Aceasta va fi consecința inevitabilă a unei ”decizii” NATO decisă de fapt la Washington.

Orice posibile și viitoare ”contraamenințări” vor fi coordonate între Rusia și China.

Cei mai mulți oameni cunosc până acum conținutul proiectelor de acorduri rusești privind garanțiile de securitate prezentate americanilor. Printre prevederile cheie se numără: nicio extindere ulterioară a NATO; nicio admitere a Ucrainei; nicio manevră NATO în Ucraina, Europa de Est, Transcaucazia și Asia Centrală; Rusia și NATO sunt de acord să nu desfășoare rachete cu rază intermediară și scurtă de acțiune în zone de unde își pot lovi reciproc teritoriul; înființarea de linii telefonice directe; și Consiliul NATO-Rusia implicat activ în rezolvarea disputelor.

Ministerul rus de Externe a reiterat pe larg că americanii au primit ”explicații detaliate privind logica abordării rusești”, astfel că mingea este în terenul Washingtonului.

De fapt, indiferent dacă funcționarilor americani și NATO le place sau nu, ceea ce se întâmplă cu adevărat în domeniul realpolitk este că Rusia dictează noi termeni dintr-o poziție de putere. Pe scurt: puteți afla noul joc din oraș într-o manieră pașnică, inclusiv prin dialog civilizat, sau veți învăța pe calea cea grea, prin intermediul unui dialog cu vedetele rachetelor rusești – Iskandr, Kalibr, Khinzal, Zircon și multe altele în curs de pregătire. Pentagonul nu are nimic apropiat de niciuna dintre acestea. Armele amintite schimbă regulile jocului.

Rețineți că armata SUA a fost în declin tehnologic în ultimele două decenii. În plus, structurile de cost ale noilor sisteme sunt de așa natură încât concurenții săi de la egal la egal – Rusia și China – construiesc echipamente mai bune la COSTURI mult mai mici. Și, acestea funcționează, spre deosebire de multe sisteme noi din Pentagon și din armatele occidentale. În cele din urmă, aventurile din Irak și Afganistan au rupt spatele armatei americane. Aceasta nu mai e ce-a fost odată.

Președintele Putin a declarat că ultimatumul rusesc nu a fost un ultimatum, la fel ca și alți câțiva oficiali ruși. Putin a spus:

”Vedem deja că unii dintre răuvoitorii noștri, sincer vorbind, le interpretează ca pe un ultimatum din partea Rusiei. Bineînțeles că nu este așa. Vă reamintesc încă o dată tot ceea ce au făcut partenerii noștri, așa le vom spune. Iugoslavia a fost bombardată sub ce pretext? Cu sancțiunea Consiliului de Securitate sau ce? Unde este Iugoslavia și unde sunt SUA? Au distrus țara. Da, există un conflict intern, există propriile lor probleme, dar cine a dat dreptul de a lovi capitala europeană? Nimeni. Pur și simplu au decis asta, iar sateliții au alergat în spatele lor și au dat din cap. Asta e tot dreptul internațional.

Și sub ce pretext ați intrat în Irak? Dezvoltarea de arme de distrugere în masă în Irak. Am intrat, am distrus țara, am creat un focar de terorism internațional, iar apoi s-a dovedit că ne-am înșelat, iar ei au spus: ”Serviciile de informații ne-au dezamăgit.” Uau! Țara a fost distrusă! Serviciile de informații au dat greș – și întreaga explicație. Se pare că nu existau arme de distrugere în masă acolo, nimeni nu le pregătea. Totul a fost distrus așa cum trebuia.

Cum ați mers în Siria? Cu aprobarea Consiliului de Securitate? Nu. Ei fac ce vor. Dar ceea ce fac acum pe teritoriul Ucrainei, sau ceea ce încearcă să facă și plănuiesc să facă, nu este la mii de kilometri de granița noastră națională – este la ușa casei noastre. Ei trebuie să înțeleagă că pur și simplu nu avem unde să ne retragem mai departe. Specialiștii stau aici; sunt în contact permanent cu ei. Nu există încă arme hipersonice în Statele Unite, dar știm când vor apărea, nu poate fi ascuns. Totul este înregistrat: testele sunt reușite – nereușite. În mod clar, înțelegem cu aproximație când va fi. Ei vor furniza Ucrainei arme hipersonice, iar apoi, sub acoperirea sa – asta nu înseamnă că le vor folosi mâine, pentru că noi avem deja Zircon, dar ei nu-l au încă – vor înarma și vor împinge extremiștii dintr-un stat vecin să se ducă inclusiv în anumite regiuni ale Federației Ruse, să zicem Crimeea, în circumstanțe favorabile, după cum cred ei, pentru ei.

Ei cred că noi nu vedem aceste amenințări? Sau cred ei că vom privi neputincioși la amenințările la adresa Rusiei? Aceasta este întreaga problemă, pur și simplu nu avem de unde să mergem mai departe”.

Iată, așadar, linia roșie a lui Putin.

În termeni simpli, înseamnă următorul lucru: oh, nu, nu este deloc un ultimatum. Dar vă reamintim că ați atacat alte țări și tot ceea ce spunem este că, dacă continuați sau nu țineți cont de avertismentele noastre, atunci vom fi liberi să facem tot ceea ce considerăm necesar. Dar nu, bineînțeles că nu este deloc un ultimatum.

În primul rând, Putin este atât foarte previzibil și, în același timp, foarte imprevizibil. Ceea ce este previzibil la Putin este că el folosește forța doar atunci când nu mai există altă opțiune. Ceea ce este foarte imprevizibil la Putin este modul și locul în care ar fi dispus să folosească forța. Rusia are un avantaj uriaș față de SUA+NATO în ceea ce privește războiul electronic (de la nivelul tactic la cel strategic) și îl poate folosi cu ușurință cu un efect devastator, în timp ce NATO nu are cu ce să riposteze similar. Apropo, se aplică și în Orientul Mijlociu, unde, aparent, Rusia are mijloacele de a perturba/schimba semnalele GPS în întreaga regiune.

Puterea ultimatumului rusesc constă tocmai în faptul că rușii au promis să facă ”ceva” militar și/sau tehnico-militar, dar nu au precizat ce ar putea fi acel ”ceva”. În realitate, nu avem de-a face cu un singur ”ceva”, ci cu o succesiune de pași graduali care vor exercita o presiune din ce în ce mai mare asupra SUA și NATO/UE . Rețineți că, deși SUA pot face contrapropuneri, nu sunt în măsură să vină cu amenințări credibile, de unde și asimetria fundamentală dintre cele două părți.

De acum încolo, jocul este simplu: Rusia va ridica treptat ”cadranul durerii” și va vedea cum va face față Imperiul. China va face exact același lucru, întrucât acțiunile rusești și chinezești sunt în mod evident atent coordonate. Moment în care Rusia și China ar fi câștigat.

Cât de repede va ridica Rusia cadranul durerii? Putin tocmai a repetat că nicio tactică de amânare a SUA nu va fi acceptabilă pentru Rusia. Un mesaj nu prea diplomatic a fost trimis Occidentului. ”Dacă nu vreți să vorbiți cu Lavrov, atunci va trebui să tratați cu Shoigu” – cea mai bună replică din ultimii ani.

Putin a declarat astăzi că s-a ”săturat” de Occident: ”Și când dreptul internațional și Carta ONU interferează cu ei, declară toate acestea învechite și inutile. Iar când ceva corespunde intereselor lor, ei se referă imediat la normele dreptului internațional, la Carta ONU și la regulile umanitare internaționale. M-am săturat de astfel de manipulări”.

Acum, o sursă de informații de foarte înalt nivel din Deep State, pensionată, trece la fapte, subliniind cum ”negocierile secrete dintre Rusia și SUA se concentrează în jurul rachetelor care merg în Europa de Est, în timp ce SUA se află într-o frenezie pentru finalizarea dezvoltării rachetelor hipersonice”.

Ideea principală este că, dacă SUA plasează astfel de rachete hipersonice în România și Polonia, așa cum a fost planificat, timpul în care ar ajunge la Moscova ar fi de 5 minute. Este și mai rău pentru Rusia dacă sunt plasate în țările baltice. Sursa notează: ”Planul SUA constă în a neutraliza sistemele de rachete defensive mai avansate care sigilează spațiul aerian al Rusiei. Este motivul pentru care SUA s-au oferit să permită Rusiei să inspecteze aceste amplasamente de rachete în viitor, pentru a dovedi că nu există rachete nucleare hipersonice. Totuși, nu vorbim despre o soluție, deoarece lansatoarele de rachete Raytheon pot gestiona atât rachete ofensive, cât și defensive, astfel încât este posibil să se strecoare noaptea rachetele ofensive. Astfel, totul necesită o observare continuă”.

Concluzia este tranșantă: „Iată adevărata problemă din spatele crizei actuale. Singura soluție este să nu fie permise amplasamente de rachete în Europa de Est.” Se întâmplă ca aceasta să fie o parte esențială a cererilor Rusiei pentru garanții de securitate. Occidentul descoperă încet-încet că nu are niciun punct de presiune față de Rusia (economia sa fiind relativ rezistentă la sancțiuni), iar armata sa nu se poate compara cu cea a Rusiei.” În paralel, ”amenințarea la adresa dominației SUA este să vedem cum China, Rusia și inima insulei mondiale eurasiatice a lui Mackinder oferă oportunități comerciale și de investiții mai bune decât cele oferite de Statele Unite, cu cererea tot mai disperată de sacrificii din partea NATO și a altor aliați”.

Imperiul Rockefeller și Washingtonul sunt la capătul controlului geopolitic american asupra Eurasiei. Germania și Japonia ocupate impunând supunerea strategică a Eurasiei de la vest până la est; NATO în continuă expansiune; Imperiul bazelor tot mai demultiplicat – toate liniamentele prânzului gratuit de peste 75 de ani se prăbușesc.

Cu mult timp în urmă, în august 2020, ”obiectivul politicii ruse și chineze era de a recruta Germania într-o triplă alianță care să blocheze masa terestră eurasiatică a la Mackinder în cea mai mare alianță geopolitică din istorie, schimbând puterea mondială în favoarea acestor trei mari puteri împotriva puterii maritime anglo-saxone”.

Noul ritm este setat pe acordurile Noilor Drumuri ale Mătăsii, sau BRI; puterea hipersonică de neegalat a Rusiei – și acum cererile nenegociabile de garanții de securitate; apariția RCEP – cel mai mare acord de liber schimb de pe planetă care unește Asia de Est; Imperiul aproape expulzat din Asia Centrală după umilința afgană; și, mai devreme sau mai târziu, expulzarea sa din primul lanț de insule din Pacificul de Vest, cu tot cu rolul principal al rachetelor chinezești DF-21D ”ucigașe de portavioane”. Așadar, regulile s-au schimbat drastic. Hegemonul este gol. Noua înțelegere începe cu răsturnarea completă a configurației de după Războiul Rece în Europa de Est. Mediterana de Est va fi următoarea. Ursul s-a întors, dragă. Auziți-l cum răcnește.

Pentru a-și realiza dominația în întregul spectru, Washingtonul avea nevoie nu numai de resursele revoluțiilor sale de culoare din întreaga Eurasie cu scopul de a încercui Rusia. Pentagonul avea nevoie, de asemenea, să strângă frânghia în jurul colosului emergent al Asiei, China. Acolo, era necesară o abordare diferită, având în vedere dependența financiară extremă a SUA de China, precum și legăturile economice și investițiile sale în această țară.

https://opozitia.net/2022/06/2....4/a-castigat-deja-ru

 

opozitia.net

A câștigat deja Rusia? Este ”Game Over” pentru Imperiul Rockefeller? (2) - Opozitia.net

O analiză de Sam Parker. Cuvânt introductiv de Brian Shilhavy Sam Parker, care scrie pentru Behind the News Network, tocmai a publicat a doua parte a unui articol intitulat ”Rusia/Putin și Occidentul”. Este, de departe, cea mai bună analiză a actualu

Alertă de gradul zero! Tineri sănătoși mor pe capete în saloanele ATI, răpuși de tulpina britanică

Notă: Acest articol a fost publicat de Agenția Mediafax pe 25 martie 2021. Ulterior, a ”dispărut” subit, într-o noapte foarte agitată, împreună cu alte 300 de comentarii și analize.

În ultima perioadă mass-media obedientă Puterii împreună cu specialiștii binecunoscuți se străduie din răsputeri să ne convingă, din nou, că Apocalipsa este mai aproape ca oricând. Vinovată ar fi tulpina britanică, deosebit de virulentă, care îi atacă mortal chiar și pe tinerii perfect sănătoși.

În reportajul difuzat pe 23 martie, jurnaliștii Pro TV au intrat cu camerele de filmare în secțiile ATI ale Spitalului de Urgență Pitești. ”Covid-19 răpune tot mai mulți tineri perfect sănătoși” este titlul terifiant al materialului apărut și pe site-ul televiziunii. Doctorul Mircea Lilea explică pentru telespectatori imaginile dramatice: ”(…) Prognosticul rămâne rezervat, nu prea se mai respectă vârstele, comorbiditățile asociate. Se poate întâmpla oricând, oricui, în orice circumstanțe”. Când privești oameni tineri cu măști de oxigen pe față, zbătându-se între viață și moarte, te ia cu frisoane oricât de sănătos ai fi. Nu-ți mai dorești nici să scoți capul pe geam. Ți se poate întâmpla și ție. A spus-o clar doctorul Lilea, la reputatul post de televiziune Pro TV.

Pentru ca afirmațiile medicului din Pitești să fie și mai convingătoare, reporterii au rugat-o pe Beatrice Mahler (specialista-vedetă a pandemiei) să confirme și să întărească observațiile colegului din provincie. ”Media de vârstă a pacienților este scăzută. Observăm la cei care se internează o evoluție rapidă a simptomatologiei din momentul diagnosticului, o evoluție care nu poate să fie pusă decât pe nivelul crescut de agresivitate pe care îl are această tulpină britanică”, a subliniat doctorița Mahler, dornică să-și crească notorietatea cel puțin până la nivelul Mamei Omida.

Reportajul TV se termină cu drama unei familii din Pravoha, soț și soție. ”S-au vaccinat, dar a fost prea târziu. Erau deja infectați cu Covid”, este concluzia tragică a medicilor, care precizează (cum ne-am obișnuit deja) că nu există nicio legătură de cauzalitate între vaccinare și deces.

Pe aceeași idee merge și articolul apărut pe Hotnews, pe 24 martie, sub titlul ”Mărturii din trei spitale din linia întâi: tulpina care atacă în special tinerii”. Tonul este identic, sumbru și apocaliptic. ”Din punctul meu de vedere, eu cred că această nouă tulpină, din Marea Britanie, atacă cu predilecție tinerii. (…) Am avut o doamnă de 81 de ani care a scăpat și un tânăr de 41 de ani care nu a mai scăpat”, explică medicul Cristian Oancea, din Timișoara.

Ca simplu cetățean nefamiliarizat cu dedesubturile pandemiei și ale propagandei oficiale, când citești astfel de materiale de presă ți se face părul măciucă. Te gândești imediat: sunt tânăr, mă simt bine, n-am fost internat niciodată, port mască, păstrez distanța și mă spăl pe mâini. Dar dacă nu-i suficient? Dacă mor? Dacă tulpina englezească mă atacă și mă bagă direct în secția ATI, cu masca de oxigen pe figură și cu mâinile strâns legate de marginea patului?

Introducerea în ecuația morții a categoriei ”tineri perfect sănătoși” ar fi trebuit să închidă țara în secunda doi. Să ne trimită pe toți în carantină. Ar fi generat, în mod normal, alerta de gradul zero. Ar fi dat naștere unor nesfârșite dezbateri despre cum ar trebui să luptăm cu amenințarea Apocalipsei.

Nu s-a întâmplat nimic din toate acestea. Vestitul Grup de Comunicare Strategică tace. Fie consideră că situația nu este chiar atât de gravă precum reiese din mass-media și din relatările specialiștilor, fie are un plan secret, de ultimă oră, capabil să ne scoată din impas în mod miraculos.

Până una, alta, haideți să le dăm autorităților o mică mână de ajutor. Să răspundem la întrebarea dacă tinerii sănătoși sunt sau nu vizați în mod special de tulpina britanică. Dacă au de ce să se teamă și să meargă de urgență la primul centru de vaccinare.

Sigur că guvernanții noștri nu se obosesc să ofere opiniei publice analize comparative, menite să dea o imagine de ansamblu asupra evoluției pandemiei. Probabil că le consideră secrete de stat, cum au fost și adresele poștale ale centrelor de vaccinare. Așa că cine dorește să se informeze nu are decât să pună mâna pe pix și să caute date oficiale pe Google.

Potrivit rapoartelor zilnice ale Grupului de Comunicare Strategică, în ultimele două săptămâni, în perioada 10-23 martie, la nivel național s-au înregistrat în total 1.423 de decese asociate Covid-19. Dintre acestea, doar 15 sunt cetățeni sub 40 de ani (adică 1,05%). Tineri și, eventual, sănătoși. În perioada menționată am asistat la atacul ”nemilos” al tulpinei britanice.

Dacă mergem în urmă cu două luni, în intervalul 10-23 ianuarie (când tulpina britanică încă nu se răspândise la noi) observăm că Grupul de Comunicare Strategică a înregistrat 1.184 de decese la nivel național. Dintre acestea, doar 12 (adică 1,01%) sunt în categoria sub 40 de ani.

Așadar, din comparația celor două tabele rezulte clar că în ultima perioadă există o creștere insignifiantă, de 0,04%, a mortalității la categoria ”tineri”. În contact cu cetățenii sub 40 de ani, tulpina britanică nu se dovedește (cel puțin deocamdată) absolut deloc mai letală decât virusul clasic, provenit din Wuhan.

Ne aflăm în fața unei puneri în scenă lipsită de talent, de etică și mai ales de argumente. ”Covid-19 răpune tot mai mulți tineri perfect sănătoși”, respectiv ”Se poate întâmpla oricând, oricui, în orice circumstanțe” sunt doar niște însăilări gazetărești fără legătură cu realitatea, niște fake-news-uri menite să panicheze decisiv și iresponsabil o categorie a populației prea puțin convinsă că ar trebui să se vaccineze cu viteza luminii.

#adrianonciu

https://opozitia.net/2022/07/1....2/alerta-de-gradul-z

 

opozitia.net

Alertă de gradul zero! Tineri sănătoși mor pe capete în saloanele ATI, răpuși de tulpina britanică - Opozitia.net

Notă: Acest articol a fost publicat de Agenția Mediafax pe 25 martie 2021. Ulterior, a ”dispărut” subit, într-o noapte foarte agitată, împreună cu alte 300 de comentarii și analize. În ultima perioadă mass-media obedientă Puterii împreună cu speciali

Trupele rusești schimbă direcția și atacă o nouă regiune: teroriștii lui Zelenski au luat ca ostatici populația civilă

Trupele rusești au cucerit punctele cheie din regiunile Donețk și Luhansk, iar acum se îndreaptă către regiunea Zaporojie. Vladimir Rogov, membru al consiliului principal al administrației regiunii Zaporojie, a cerut autorităților de la Kiev să-și retragă trupele din centrul regional.

„Îi îndemn pe locuitorii orașului să fie atenți. Nu primiți citații, nu rămâneți la adresa de înregistrare unde puteți fi ușor de găsit. Dacă este posibil, părăsiți orașul spre teritoriul eliberat. Dacă acest lucru nu mai este posibil, faceți aprovizionare cu hrană și apă și, de asemenea, găsiți cel mai sigur loc în condițiile bătăliilor urbane, spre care teroriștii Zelenski care au luat ca ostatici populația civilă a orașului conduc Zaporizhia”, a spus Rogov.

https://www.stiripesurse.ro/tr....upele-rusesti-schimb

 

www.stiripesurse.ro

Trupele rusești schimbă direcția și atacă o nouă regiune: teroriștii lui Zelenski au luat ca ostatici populația civilă - Stiri pe surse - Cele mai noi stiri

Trupele rusești au cucerit punctele cheie din regiunile Donețk și Luhansk, iar acum se îndreaptă către regiunea Zaporojie. Vladimir Rogov, membru...

http://www.ishikamalik.com/nashik-call-girl.html
http://www.ishikamalik.com/nav....i-mumbai-call-girl.h
http://www.ishikamalik.com/all....ahabad-call-girl.htm
http://www.ishikamalik.com/jabalpur-call-girl.html
http://www.ishikamalik.com/gwalior-call-girl.html
http://www.ishikamalik.com/vij....ayawada-call-girl.ht
http://www.ishikamalik.com/jodhpur-call-girl.html
http://www.ishikamalik.com/raipur-call-girl.html
http://www.ishikamalik.com/cha....ndigarh-call-girl.ht
http://www.ishikamalik.com/noida-call-girl.html
http://www.ishikamalik.com/gre....ater-noida-call-girl
http://www.ishikamalik.com/ujjain-call-girl.html
http://www.ishikamalik.com/udaipur-call-girl.html
http://www.ishikamalik.com/andheri-call-girl.html
http://www.ishikamalik.com/bandra-call-girl.html
http://www.ishikamalik.com/juhu-call-girl.html
http://www.ishikamalik.com/and....heri-west-call-girl.

http://www.ishikamalik.com/delhi-call-girl.html
http://www.ishikamalik.com/mumbai-call-girl.html
http://www.ishikamalik.com/ban....galore-call-girl.htm
http://www.ishikamalik.com/chennai-call-girl.html
http://www.ishikamalik.com/ahm....edabad-call-girl.htm
http://www.ishikamalik.com/hyd....erabad-call-girl.htm
http://www.ishikamalik.com/kolkata-call-girl.html
http://www.ishikamalik.com/puna-call-girl.html
http://www.ishikamalik.com/jaipur-call-girl.html
http://www.ishikamalik.com/lucknow-call-girl.html
http://www.ishikamalik.com/kanpur-call-girl.html
http://www.ishikamalik.com/nagpur-call-girl.html
http://www.ishikamalik.com/indore-call-girl.html
http://www.ishikamalik.com/thane-call-girl.html
http://www.ishikamalik.com/gha....ziabad-call-girl.htm