Start-ups, businesses, everyone wants to develop app like Instagram. social media has been one of the biggest industries in recent times.
Blog URL : https://bit.ly/3I7Flab
#appdevelopment #mobileappdevelopment #developapp #androidapp #iosapp #mobileapp #ondemandservices
Întoarcerea triumfală a Argentinei acasă, la un pas de dezastru. Ce a pățit Messi în timpul paradei de după sosire
Lionel Messi a purtat trofeul Cupei Mondiale într-un autobuz descoperit, imediat după ce echipa Campioană Mondială a ajuns luni noaptea în Buenos Aires. Alături de alți 4 colegi era cât pe ce să se accidenteze grav în timpul paradei de după sosire.
Întoarcerea triumfală a Argentinei acasă după victoria de la Cupa Mondială era cât pe ce să se transforme într-un dezastru în timpul paradei cu autobuzul descoperit.
Lionel Messi și coechipierii săi au aterizat marți, la Aeroportul Internațional Ezeiza din Buenos Aires, puțin după ora locală 2 dimineața. Mii de fani îi așteptau pe străzi pentru a vedea trofeul Cupei Mondiale.
După ce a coborât din zborul de la Roma, echipa s-a urcat într-un autocar personalizat, în drum spre centrul de antrenament al Asociației Argentiniene de Fotbal (AFA). Autocarul a plecat de la aeroport și a parcurs străzile pline de fani, care au venit să sărbătorească al treilea triumf al țării la Cupa Mondială și primul din 1986.
Messi era așezat în partea din spate a etajului superior al autocarului, alături de coechipierii Leandro Paredes, Rodrigo De Paul, Angel Di Maria și Nicolas Otamendi, când a fost foarte aproape de a se accidenta la cap. Autocarul a trecut pe sub un cablu aerian care aproape că i-a lovit în cap pe cei cinci jucători.
Patru dintre ei au apucat să se ferească rapid pentru a evita contactul. În schimb Paredes a reacționat mai târziu și a reușit să treacă în ultimul moment cu capul pe sub cablu, pierzându-și șapca. Incidentul pare să fi fost uitat rapid, autocarul continuându-și călătoria, dar jucătorii ai scăpat la limită.
Petrecerea a continuat pe traseul de la aeroport, cu atacantul Lautaro Martinez cântând la o tobă gigantică și cu ceilalți jucătorii alăturându-se cântecelor fanilor. Mulțimea a fluturat steagul Argentinei, a aclamat și a aplaudat la trecerea autocarului.
După ce vor ajunge la centrul de pregătire al AFA, jucătorii vor pleca într-un alt tur, cel oficial, cu autocarul, în cursul zilei de marți. Guvernul argentinian a declarat ziua ca fiind sărbătoare națională pentru a permite fanilor să ia parte la festivități.
"Sunt mândru. Sunt mai puțin emoționat decât în alte zile, dar astăzi sunt liber. Această echipă mă face mândru doar pe mine, este numai a lor", a declarat Scaloni, citat de The Mirror.
"Vreau să le spun oamenilor să se bucure, pentru că este un moment istoric.
"Este un moment în care trebuie să ne bucurăm. Suntem obișnuiți să fim loviți, de aceea știm să fim împreună la bine și la rău. A fi în vârf este ceva unic, o bucurie incredibilă.
"Tatăl meu și mama m-au învățat să nu renunț niciodată, să nu lupt împotriva nimănui ci să merg mereu înainte. Am fost norocos să fiu aici și sunt recunoscător".
https://www.stiripesurse.ro/in....toarcerea-triumfala-
Elon Musk rupe tăcerea după votul utilizatorilor: Twitter va face această schimbare
Elon Musk a postat prima oară pe Twitter după ce peste 10 milioane de oameni au votat, în propriul sondaj pe care l-a propus, în favoarea demisiei sale din funcţia de director executiv al companiei. El a anunţat că doar abonaţii care au cont plătit, Twitter Blue, vor putea vota în viitoarele sale sondaje legate de politicile sale antreprenoriale, relatează „The Guardian”.
Duminică, Musk i-a întrebat pe utilizatorii Twitter dacă ar trebui să demisioneze de la conducerea companiei, promiţând că va respecta rezultatele sondajului său. La închiderea sondajului, luni, 57,5% dintre cei care au răspuns au spus că ar trebui să demisioneze.
Musk, de obicei un utilizator prolific al platformei sociale, nu a mai scris niciun mesaj pe Twitter în orele imediat următoare sondajului. În cele din urmă, a rupt tăcerea şi a comentat „Interesant” la multiplele sugestii că rezultatele sondajului său ar fi fost distorsionate de conturi false.
Răspunzând la sugestia unui alt utilizator potrivit căreia „abonaţii Blue ar trebui să fie singurii care pot vota în sondajele legate de politici”, Musk a spus: „Bună observaţie. Twitter va face această schimbare”.
Twitter Blue este un abonament cu plată care permite oricui să cumpere un semn de „cont verificat”, o bifă albastră care este asociată contului său.
În calitate de proprietar majoritar al companiei private, nimeni nu îl poate forţa pe Musk să plece, însă o serie de decizii derutante din ultimele zile i-a determinat chiar şi pe unii dintre cei mai apropiaţi susţinători ai săi să rupă legăturile cu el.
Decizia de a interzice, săptămâna trecută, un cont care a urmărit deplasarea avionului său privat a fost urmată de o suspendare a conturilor unor jurnalişti care au criticat această interdicţie. Acest lucru a dus, la rândul său, la un exod al unor utilizatori implicaţi către alte reţele sociale, în special către concurentul său descentralizat Mastodon.
Duminică, Musk a reacţionat interzicând toate linkurile către alte reţele sociale, inclusiv Mastodon, Instagram, Facebook şi chiar platforme minore precum Nostr, folosită de fondatorul Twitter, Jack Dorsey, şi Linktree, un instrument de creare a paginilor de start preferat de influenceri. Această interdicţie a fost anulată până la sfârşitul zilei, după un sondaj pe Twitter de pe contul Twitter Safety. Musk a spus: "Mergem înainte, va exista un vot pentru schimbări majore de politică. Îmi cer scuze. Nu se va mai întâmpla din nou".
Musk are un istoric de utilizare a sondajelor pe Twitter pentru a aproba decizii majore, vânzând o zecime din acţiunile sale Tesla după un sondaj în 2021, restabilind contul lui Donald Trump după un al doilea sondaj luna trecută şi restabilind o serie de conturi suspendate după un al treilea sondaj. "Vox Populi, Vox Dei", a scris Musk pe Twitter după sondajul despre Trump.
Cu toate acestea, în multe cazuri, el a dat impresia că a decis deja rezultatul înainte de a posta: de exemplu, anunţase deja vânzarea participaţiilor sale la Tesla cu mult înainte de a-l supune la vot, iar planul său de a-l restabili pe Trump fusese discutat încă dinainte de a cumpăra Twitter.
De asemenea, ideea de a demisiona din funcţia de director general fusese sugerată cu mult înainte de publicarea sondajului pe Twitter. La 16 noiembrie, el a declarat unui judecător din Delaware că intenţionează să îşi reducă timpul petrecut la Twitter şi "să găsească pe altcineva care să conducă Twitter".
https://www.stiripesurse.ro/el....on-musk-rupe-tacerea
Qatargate explodează! Eva Kaili îşi recunoaşte implicarea în scandalul de corupție care a zguduit Parlamentul European
Eurodeputata elenă Eva Kaili, demisă din funcţia de vicepreşedintă a Parlamentului European pentru prezumtiva ei implicare în presupusul scandal de luare de mită care vizează deopotrivă Qatarul şi Marocul, a recunoscut în faţa judecătorului belgian care instrumentează cazul că i-a dat instrucţiuni tatălui ei să scoată de la domiciliu o mare sumă de bani în numerar, transmite marţi EFE, potrivit AGERPRES.
După cum a relatat marţi ziarul belgian "Le Soir", care a avut acces la mandatul de arestare emis pe 9 decembrie de judecătorul de instrucţie, social-democrata elenă şi-a recunoscut parţial participarea la complot, "dat fiind că a dat instrucţiuni tatălui ei să ascundă banii''.
Fosta prezentatoare de televiziune, în vârstă de 44 de ani, a mai declarat că era la curent cu "activitatea" pe care o desfăşura soţul ei, italianul Francesco Giorgi, cu fostul europarlamentar de aceeaşi naţionalitate Pier Antonio Panzeri, care apare drept presupusul creier al scandalului de influenţă şi că "valizele cu bancnote treceau prin apartamentul acestuia" din Bruxelles, potrivit ziarului belgian citat.
Agenţii l-au surprins pe tatăl lui Kaili într-un hotel din centrul cartierului european al Bruxellesului cu o valiză plină cu bani, împrejurare care le-a permis să acţioneze în ciuda imunităţii parlamentare de care se bucura politiciana elenă, fiind vorba de un flagrant delict.
Kaili, care este încarcerată din 9 decembrie în închisoarea Haren (de la periferia Bruxellesului), va compărea joi în faţa unui tribunal de corecţie de primă instanţă din Bruxelles, care va decide dacă eurodeputata va rămâne în închisoare sau dacă va fi eliberată, cu sau fără condiţii.
Anterior, Giorgi, în vârstă de 35 de ani şi tată al unei fetiţe de doi ani pe care o are cu Kaili, de 44 de ani, şi-a recunoscut implicarea în scandalul de luare de mită din Parlamentul European şi l-a indicat pe Panzieri drept creierul complotului. Poliţia a confiscat de la domiciliul lui Panzieri, pus şi el sub acuzare şi aflat la închisoare ca şi Giorgi, 700.000 de euro. Soţia şi fiica lui Panzieri au fost reţinute în Italia. Un tribunal italian a decis că soţia lui Panzieri poate fi deportată în Belgia, iar marţi ar urma să se decidă dacă şi fiica poate fi extrădată.
Potrivit unor serii de interceptări ale telefoanelor familiei Panzeri, despre care informează marţi tot cotidianul "Le Soir", anchetatorii au constatat că cele două femei au călătorit în Maroc pentru a primi "produse" de la însuşi Abderrahim Atmoun, ambasadorul Marocului în Polonia, la care ar face, pare-se, referire şi diplomatul într-o conversaţie cu fostul politician italian şi fondator al ONG-ului Fight Impunity.
Giorgi a recunoscut că a făcut parte dintr-o organizaţie folosită atât de Maroc, cât şi de Qatar, cu scopul de a interveni în afacerile europene, aşa cum a relatat şi Le Soir în urmă cu câteva zile.
În dezvăluirile de marţi, ziarul belgian afirmă că Panzeri a menţionat în faţa judecătorului de instrucţie că europarlamentarul social-democrat belgian Marc Tarabella, cercetat şi el în acest caz, era destinatarul "cadourilor" din Qatar, lucru pe care acesta din urmă şi apărarea sa l-au negat în repetate rânduri.
În declaraţia sa, Giorgi l-a menţionat şi el pe Tarabella şi pe eurodeputatul social-democrat italian Andrea Cozzolino, pentru care partenerul de viaţă al lui Kaili lucra ca asistent.
Potrivit mandatului de arestare pe numele lui Kaili, atunci când soţul ei a fost arestat, aceasta a încercat să-l avertizeze de ceea ce se întâmplă pe Panzeri, dar şi pe "doi europarlamentari", ale căror nume nu sunt menţionate în mandatul de arestare, potrivit ziarului belgian.
Pe lângă Kaili, aflată deocamdată în arest preventiv, mai sunt încarceraţi prin hotărâre judecătorească Panzeri şi Giorgi, în timp ce "lobby-stul" şi secretarul general al ONG-ului No Peace No Justice, Niccolo Figa-Talamanca, a fost eliberat şi trebuie să poarte o brăţară electronică.
Cei trei au compărut pe 14 decembrie în faţa unui tribunal de corecţie din Bruxelles, într-o audiere la care fusese convocată şi Kaili, dar la care eurodeputata nu s-a putut prezenta, la Palatul de Justiţie, din cauza unei greve a funcţionarilor judiciari, motiv pentru care audierea sa a fost amânată pentru joi.
Liderul sindical Luca Visentini, de la ONG-ul Fight Impunity, a recunoscut luni că a primit 50.000 de euro pentru campania sa pentru a deveni secretarul general al Confederaţiei Europene a Sindicatelor (CES), dar a insistat că a fost vorba despre o donaţie care nu a implicat vreun alt troc.
La rândul său, fostul comisar european Dimitris Avramopoulos - asupra politicianului conservator elen nu planează nicio acuzaţie judiciară - a recunoscut că a primit 60.000 de euro în perioada februarie 2021 - februarie 2022 de la Fight Impunity, al cărui membru de onoare era.
https://www.stiripesurse.ro/eu....rodeputata-eva-kaili
Farsa Loviturii de Stat din Germania capătă sens - Modelul Zelenski face pui
Nici un om cu mintea întreagă nu a luat în serios „lovitura de stat” care urmărea pasămite să răstoarne puterea în Germania. Singura întrebare serioasă rămânea: ce se urmărește cu acest circ? Acum, am aflat.
La începutul lunii decembrie, lumea era zguduită de o bombă mediatică: Germania a fost la un pas de o lovitură de stat cu mână armată.
Capul conspirației ar fi fost un septuagenar pe nume Henric al XIII de Reuss, înconjurat de o mână de „extremiști” și „putiniști”, printre care și o fostă parlamentară AfD.
Împotriva unei mâini de oameni care își spun Reichsbürger (Cetățeni ai Imperiului) a fost mobilizată o forță fără precedent de 3.000 de polițiști. Au fost operate razii în toată țara. Acoperirea mediatică a fost și ea una di granda.
Ideea care a răzbătut din toate relatările presei oficioase a fost că Germaniei i-a trecut glonțul pe la ureche. Democrația în această țară fanion a Occidentului, lidera de facto a UE și membră de frunte a NATO, a fost în mare pericol. Nici acum nu este sigur că primejdia de moarte nu a trecut.
Oricum, ni s-a spus, trebuie luate urgent măsuri pentru prezervarea democrației și extirparea fără menajamente a pericolului, ca pe un buboi al istoriei ce este.
Până la ultimul extremist nazisto-putinist.
Era limpede că tot acest circ mediatic, semănând izbitor cu „puciul” din Turcia, în 2016, pregătește terenul pentru o represiune.
Așa cum Erdogan, sub presupusa amenințare a clericului Fethullah Güulen (fostul său amic, aflat în SUA), și-a creat pretextul pentru a epura armata, poliția, justiția, învățământul de toți oponenții politici, la fel, guvernul Scholz avea nevoie de un motiv pentru a-și lichida adversarul politic cel mai periculos.
Acesta este AfD – Alternativa pentru Germania.
În ultimele zile, a devenit limpede că alianța de stânga de la guvernare dorește scoaterea în afara legii a AfD, căreia i se pune în cârcă puciul fantasmagoric.
Ministrul de Interne al landului Thuringia, Georg Maier (SPD – la fel ca și Scholz) a declarat cu subiect și predicat că „puciul” reprezintă un motiv justificat pentru interzicerea AfD. Alte voci publice l-au urmat.
Alternativa pentru Germania se află în permanentă creștere, de la criza imigranților din 2015, ajungând acum la o cotă de popularitate de 15,5%.
Însă nu discursul anti-imigrație pare să deranjeze cel mai mult guvernul Scholz. Nici euroscepticismul.
Ci solicitările repetate ale AfD ca Berlinul să renunțe la sancțiunile împotriva Moscovei. Sancțiuni văzute ca principalele vinovate pentru criza fără precendent în care se află Germania.
În condițiile în care se așteaptă o iarnă de coșmar, cu restricții drastice la lumină, căldură și apă caldă, discursul AfD reprezintă un teribil ghimpe în talpă pentru putere.
Este de așteptat ca, pe măsură ce condițiile de viață ale germanilor de rând se vor deteriora, simpatia pentru AfD să crească exponențial.
Mai grav pentru Scholz este că și marile corporații germane încep să mârâie. Zilele trecute, Nikolas Stihl, președintele companiei cu același nume, trăgea un semnal de alarmă privind pericolul „dez-industrializării” Germaniei, în special ca urmare a crizei energetice.
Riscul ca discursul AfD să devină un stindard sub care să se mobilizeze opoziția REALĂ din Germania devenea uriaș.
Așa a apărut diversiunea cu Henric al XIII-lea.
În landul Thuringia, Oficiul pentru Protecția Constituției (BfV) – serviciul de informații interne - a declarat deja AfD o „inițiativă extremistă de dreapta convinsă”.
În trecut, în Germania a mai existat o tentativă de scoatere în afara legii a unui partid, tot pe motiv de extremism și de pericol la adresa democrației: NPD.
Însă Curtea Constituțională a respins în 2003 solicitarea de interzicere, considerând că NPD nu avea mijloacele necesare pentru a ajunge la putere, deci era inofensiv.
În cazul AfD, a patra formațiune din Germania ca intenție de vot și într-o creștere rapidă de popularitate, Curtea Constituțională ar putea judeca altfel.
După ce idolul Occidentului, Volodimir Zelenski, a lichidat opoziția, a interzis presa incomodă, a închis bisericile și a arestat preoții, „modelul de democrație” de la Kiev începe să facă pui.
https://www.activenews.ro/opin....ii/Farsa-Loviturii-d
Iulian Capsali: GENOCID MONDIAL - TOATE SERURILE VOR FI ARNm. O biochimistă cu specializare în farmacologie și o doctoriță vaccinată de la Elias prezintă dura realitate a serului Covid: UN RISC MARE PENTRU NIMIC - O RULETĂ RUSEASCĂ
Sub titlul de mai sus, publicistul Iulian Capsali prezintă considerațiile doamnei Dana Vedorini, biochimist cu specializare în farmacologie la Montreal: „Este important să înțelegem mai întâi că mesagerul împachetat va ajunge din mușchi, prin limfă și nodulii limfatici, în fluxul sanguin. Alcătuirea corpului viu nu permite specularea care s-a încercat: "rămâne la locul injectării și acolo crează anticorpii specifici", bla, bla. Nu poți face această afirmație.
Acest "pachet" este special creat pentru a putea fi preluat, lipit, transferat membranar, de orice celulă a organismului, dacă intră în contact cu ea. Cele care sigur vor avea acest contact sunt celulele care 'căptușesc" pe interior vasele de sânge (arterele, venele și capilarele).
Apoi este important să înțelegem că organismul este echipat cu celule imunitare setate să distruga orice CELULĂ (nu doar antigenul va fi distrus, ci celula), care produce sau prezintă fragmente de proteina "non-self". Nu e nevoie să învățăm toate detaliile imunologice, care fiind foarte complexe, ne pot intimida, nu.
Ci doar să înțelegem că există acest sistem al recunoașterii "strainilor" din corp, dealtfel și rejectarea grefelor sau transplanturilor se întâmplă datorită acestor celule (T) care ucid pentru apărare tot ce este "non-self" sau "non-soi" în franceză.
Dacă proteina antigen (nu contează care, orice "ser" creat prin această tehnologie va face același lucru), începe să fie sintetizată de celule ale peretelui vascular, acesta va fi lezat de limfocitele T, care omoară celulele producătoare de "non-soi". Lezarea va activa sistemul de coagulare, pe care de aceea îl avem, ca să oprească scurgerea, rănirea. Și se mai poate întâmpla ceva: conținutul "pachetului" poate pleca câtre organe. Infiltrarea în țesuturi trage după sine atacul asupra propriilor celule "trădătoare", atacul auto-imun.
Între timp vor apărea și celulele B, specifice, anticorpii pe care atât i-am așteptat.
Dacă mai introduci o dată "pachetul", anticorpii vor ataca, cu activarea sistemului complement. Se va produce un atac combinat al acestor două armate de apărare ale corpului nostru.
Doar imaginați-vă lezarea, rănirea pereților vaselor din creier sau din inimă. Inflamația va fi prezentă. Coagularea va acționa. Corpul încă funcționează, încă se apără...
Dar vătămarea poate fi ireversibilă.
Mai mult decât temele uzuale astăzi, mă îngrijorează potențiala (și foarte probabila) forțare a înlocuirii tuturor "serurilor" clasice folosite în ziua de azi, cu "produse de laborator" pe bază de "mesager" genetic.
Observ direcția în care merg explicațiile pentru eșecul primului experiment global. Se insinuează subtil că nu ideea, tehnologia "imunizării" prin mesagerul genetic este complet greșită, ci doar faptul că proteina noastră cu "țepi" era deosebit de periculoasă, în varianta ei originală.Și că în rest ar fi extraordinar să mergem pe această tehnică pentru înlocuirea celorlalte seruri de imunizare folosite astăzi de omenire.”
Nota Redacției: Cu privire la apariția unor noi vaccinuri cu ARNm s-a pronunțat și profesorul Sucharit Bhakdi, care afirmă că „Ei incearca acum sa introduca vaccinul ARNm pentru orice (patogen) de pe pamant. Oricare vaccin ARN mesager va produce vatamari severe in corpul nostru si trebuie interzis! - rujeola, oreion, hepatite, gripa, orice altceva.” (Vor distruge omenirea)
Profesorul Sucharit Bhakdi, într-un recent avertisment, susține că deja a apărut vaccinul anti-gripal cu tehnologie ARNm. (De ce mor vaccinații)
De la materialul reprodus de Iulian Capsali am reținut comentariile avizate ale unui medic de la Spitalul de Urgență Elias, care s-a vaccinat cu un ser experimental Covid:
Liana Tauberg: „Este adevărat ca în cazul infecției virale se întâmplă același lucru, dar un vaccin nu trebuie sa implice aceste riscuri. Tehnologia ARN mesager învață celulele proprii sa sintetizeze o proteina străină, pe care o expun pe membrana lor. Acele celule ajung sa fie distruse de sistemul imunitar - fiind considerate "non self" deoarece au pe membrana o proteina străină. Dar asta "invata" sistemul imunitar sa distrugă celule proprii. Din ele ies proteine intracelulare care de asemenea ar trebui sa nu iasă im spațiul extracelular. Și sunt percepute tot ca non-self.
Care sunt primele celule unde ajunge ARN-ul mesager? Celulele musculare din zona injectarii. Distrugerea lor duce la primul efect secundar - durerea la locul injectarii.
După rapel - eu am avut timp de o zi dureri atroce - care au interferat serios cu activitatea. Dar asta nu e asa grav pana la urma. Însă... dacă învățăm sistemul imunitar sa distrugă celule musculare - o poate face și în alte locuri din organism unde sunt mușchi.
Prietena mea a avut - după fiecare doza - mialgii intense, incapacitante, inclusiv afectarea musculaturii care asigura deglutiția.
A zăcut în pat peste o săptămână după fiecare doza. Partenerul ei o ducea la baie, și ii dădea sa bea cu lingurita atunci când avea dificultăți la înghițire.
Dar inima ce e? Pai tot un mușchi. Reacțiile imunitare pot afecta și acest mușchi nobil. Hai sa ne miram de miocardite, de tulburările de ritm cardiac.
Dar ARN - ul mesager nu rămâne în mușchiul în care a fost injectat. Pe cale sanguina sau limfatica poate ajunge oriunde în organism.
Unde? Pai - în celulele din endoteliul vascular.
În acest caz, reacția imunologica, îndreptată spre aceste celule, se desfășoară în lumenul vascular.
Dar o reacție imunologica într-un vas sanguin - antrenează cascada coagulării.
Ce înseamnă asta? Cheaguri de sânge - care pot obstrua vasul sau pot porni razna prin organism. Dar dacă acel vas e o coronara? Sau un vas cerebral? Ce urmează? Infarct, accident vascular cerebral... și, indiferent ce vas este, dacă trombul pleacă - poate ajunge oriunde - și putem avea tromboze în orice zona.
Dacă pe cale sanguina ARN-ul ajunge în celule din țesuturi "nobile" - glande endocrine sau altele - se vor declanșa reacții ce pot afecta acele țesuturi. Celule beta pancreatice - diabet. Țesut ovarian - tulburări de ciclu menstrual.
Și câte altele.
Toate aceste efecte secundare au fost descrise de la apariția acestor vaccinuri care - pe lângă ineficienta - antrenează toate aceste riscuri. Și altele.
(Nota noastră: ActiveNews a publicat pe 13 decembrie 2020 următorul articol-avertisment: MOARTEA, între cele 22 de "efecte secundare" ale unui VACCIN ANTI COVID-19, conform Administrației pentru Alimente și Medicamente a Statelor Unite ale Americii. DOCUMENT/VIDEO)
Sunt persoane la care, la scurt timp de la vaccin - s-a redeclansat un cancer - după zeci de ani de la remisiune - și s-au trezit direct în stadiu terminal - cu multiple metastaze - la 20 - 30 de ani după ce învinsesera lupta cu acel cancer.
Suntem peste 2000 de salariați la spital. Dar tatăl meu a făcut bradicardie severa - pe punctul de a necesita stimulator cardiac - la 5 zile după rapel. Atunci am început sa înțeleg mecanismul reacțiilor secundare - și e pura chestiune de noroc. A face un vaccin al cărui mecanism de acțiune implica fenomene autoimune prin însăși natura lui e o ruletă rusească. Și, dacă ar fi eficient, sa spunem ca beneficiul ar exista. Dar eficiența e atât de redusă - dacă nu chiar inexistentă - încât e un risc mare pentru ... nimic.”
#covid19 #vaccin #plandemie
https://www.activenews.ro/stir....i/Iulian-Capsali-GEN
Best Astrologer in Padmanabhanagar | Genuine Astrologer
https://sadhgurusaiastrologer.....com/best-astrologer-
High Times CBD Gummies enables clients to overcome mental issues such as stress and anxiety, persistent restlessness, tension or depression. They also have no psychoactive side effects, making them the best way to induce CBD into a person's body. This CBD gum item can be used to help with a variety of health issues. It has no side effects. CBD gummies can be taken daily to reduce stress and anxiety, anxiety, persistent anxiety, heart problems, and diabetes. Therefore, it is highly recommended to try it. CBD gum is said to have no adverse effects. This item is safe, but customers need to be careful. CBD Gummies provide healing for a variety of physical conditions. In addition to relieving pain and inflammation, gums are effective in improving mood patterns and relieving stress and anxiety.
https://jemi.so/high-times-cbd-gummies
https://spraath-xauefy-kneaups.yolasite.com/
https://high-times-cbd-gummies.jimdosite.com/
https://www.facebook.com/hightimescbdgummies/
https://high-times-cbd-gummies-07.webselfsite.net/
https://hightimescbdgummies.wi....xsite.com/cbdgummies
https://www.provenexpert.com/h....igh-times-cbd-gummie
https://educatorpages.com/site..../hightimescbdgummies
https://high-times-cbd-gummies.company.site/
https://www.dibiz.com/hightimescbdgummies