New York nu mai poate impune vaccinul anticovid lucrătorilor din domeniul sănătății dacă aceștia prezintă o scutire religioasă

Un judecător a decis marți că statul New York nu poate impune vaccinul anticovid angajaților din domeniul sănătății fără a permite scutirile religioase, scrie Reuters.

Decizia luată de judecătorul David Hurd din Albany, New York, împiedică statul să intervină în cazul cererilor de scutire religioasă.

Șaptesprezece lucrători au dat în judecată mandatul care face vaccinarea obligatorie, susținând că angajatorul lor a revocat o scutire sau a refuzat să o ia în considerare din cauza cerinței de vaccinare de urgență a statului, care a fost anunțată la 26 august.

Ordinul de vaccinare obligatorie cerea profesioniștilor din domeniul sănătății să fie inoculați până la 27 septembrie, iar ordinul nu permitea scutirile religioase obișnuite.

Planul a fost contestat de un grup de lucrători din domeniul sănătății care au declarat că se opun vaccinurilor COVID-19 deoarece unele vaccinuri au fost dezvoltate din linii celulare de fetuși avortați.

Lucrătorii au dat în judecată folosind pseudonime, deoarece au spus că se tem să nu fie defăimați în mass-media și pentru că au împărtășit informații sensibile privind sănătatea în procesul lor.

Angajații au susținut că, prin acordarea de scutiri medicale, statul și companiile de sănătate îi tratează mai puțin favorabil pe cei care au obiecții religioase față de vaccinuri, încălcând astfel clauza de protecție egală din Constituția SUA.

Anterior, judecătorul Hurd a ordonat, la 20 septembrie, că societățile de sănătate nu pot refuza cererile de scutiri religioase până când nu se va pronunța asupra cererii de ordin judecătoresc.

Vaccinurile au devenit extrem de politizate în Statele Unite, unde mai puțin de 60% dintre americani sunt vaccinați, cu mult sub obiectivele inițiale ale administrației Biden.

https://www.activenews.ro/stir....i/New-York-nu-mai-po

New York nu mai poate impune vaccinul anticovid lucrătorilor din domeniul sănătății dacă aceștia prezintă o scutire religioasă | ActiveNews
Favicon 
www.activenews.ro

New York nu mai poate impune vaccinul anticovid lucrătorilor din domeniul sănătății dacă aceștia prezintă o scutire religioasă | ActiveNews

Un judecător a decis marți că statul New York nu poate impune vaccinul anticovid angajaților din domeniul sănătății fără a permite scutirile religioas