Orice trece de votul Comisiei Europene și al Parlamentului European, ca "aliment sigur și sănătos pentru consumul uman/hrana sustenabilă a viitorului" devine automat și eligibil la finanțare din fonduri europene. Fermele de lăcuste care s-ar putea astfel crea din martie 2022 vor putea deveni focare pentru o invazie planetară de lăcuste migratoare (aceste insecte se înmulțesc exponențial și migrează, nu țin cont de granițe). Până în luna iulie, înmulțite exponențial, lăcustele pot distruge toată agricultura. Animalele mor fără plante, iar oamenii mor fără hrană. Pănă mor oamenii, se creează o anarhie imposibil de oprit. Foametea generează efecte sociale devastatoare. Nu vor mai exista forțe de ordine care să poată gestiona situația, pentru că nici forțele de ordine nu vor avea ce să mănânce.
Invazia de lăcuste migratoare n-ar fi prima invazie. Există de câțiva ani invazie de melci, după ce s-au înființat ferme de melci care au scăpat de sub control. A mai fost și o invazie de buburuze în această vară, pe mai multe plaje. Buburuze care erau foarte agresive și ciupeau. Există posibile mutații genetice ale insectelor, mai ales dacă au ce să mănânce din abundență și se înmulțesc necontrolat, mai ales vara.
Astfel, prin eventualul vot în Parlamentul European, odată cu bugetul UE pe 2022, se pun bazele unui dezastru ecologic, economic și social care nu afectează doar Europa, ci până în toamna lui 2022 poate crea foamete pe toată planeta.
Chiar dacă nu s-ar finanța fermele de lăcuste, simplul fapt că au fost votate de CE ca "aliment sigur și sănătos pentru consumul uman, hrană sustenabilă a viitorului" conduce la inițiative de înmulțire a lor. Aceste inițiative nu pot fi controlate. Simplul fapt că nu se vor mai folosi insecticide pentru distrugerea acestor paraziți deosebit de periculoși, va determina înmulțirea exponențială a acestei specii invazive care poate distruge toată agricultura la nivel planetar până în toamna anului 2022.
Lăcusta călătoare nu e o insectă oarecare. E un parazit extraordinar de dăunător, specie invazivă cu maxim potențial de distrugere a întregului ecosistem, în 3 luni de vară, până în toamna lui 2022. E o insectă cu potențial de armă de distrugere în masă. E cea mai subtilă armă de distrugere în masă, mai ales pentru că analiștii nici măcar n-o iau în considerare, în special acum, când pe adevăratul pericol se suprapun mai multe perdele de fum - iar aceste perdele de fum sunt probleme foarte serioase, astfel încât lăcusta nici măcar nu e observată ca pericol.
Diana Scarlat.