Jurnalistul de investigații Mădălin Pribu a acuzat dur sistemul medical din România în două postări de pe contul său personal de Facebook în care relatează despre moartea cu zile a mamei sale, Marilena Pribu, la rândul său ziaristă.
Jurnalistul profesionist a anunțat că urmează să înainteze plângeri penale pentru omor cu premeditare „împotriva medicului de familie care a refuzat prescrierea unei rețete în faza incipientă, împotriva echipei și conducerii criminale de la spitalul Sf. Ioan, împotriva coordonatorului acțiuni de omor în masă, Raed Arafat, împotriva Statului Eșuat.” El solicită sprijinul tuturor avocaților de bună credință.
Redăm mai jos cele două postări tulburătoare:
„Mama mea, Marilena Pribu, a fost omorâtă de către medicii de la spitalul Sf. Ioan din Capitală, în frunte cu doctorița Tănase, pentru că a refuzat să îngenuncheze și să devină un cod de bare.
Pentru Îngerii în halate albe era de neconceput ca un pacient cu pneumonie, depistat pozitiv carcalac, să sune acasă și să ceară două banane, că-i era foame.
După nici patru ore de la convorbire au sedat-o și au intubat-o la ATI.
I-au confiscat telefonul pe care nu mi l-au restituit nici în momentul decesului. L-au făcut pierdut.
Ca pierdută au făcut și fișa de internare și spitalizare. Nu se știe cu ce au omorât-o.
Am cerut expertiză INML. Am rezultatele. Cert e că virusache e pe locul patru.
De mâine încep procesele penale pentru omor cu premeditare. Împotriva medicului de familie care a refuzat prescrierea unei rețete în faza incipientă, împotriva echipei și conducerii criminale de la spitalul Sf. Ioan, împotriva coordonatorului acțiunii de omor în masă, Raed Arafat, împotriva Statului Eșuat.
Rog pe toți avocații mei normali să ia parte la acțiune!
În spitale nu se moare de Covid. Se moare pentru că pacienții nu sunt tratați pentru ceea ce au cu adevărat. Se bagă urgent la ATI pentru a le termina plămânii cu oxigen industrial în doze letale!
Ei nu se vor opri niciodată. Au ordin să extermine.”
Pe 5 noiembrie, jurnalistul anunțase astfel tragica veste:
Spre moarte, direct prin spitalele Covid!
„Suni la medicul de familie, te simți rău. Ai puțină febră, te doare capul, te ia cu amețeli, te doare stomacul, ai diaree, te mănâncă-n cur.
Ups! Astea-s simptome Covid. Nu te poate ajuta medicul de familie până nu te testezi Covid. Nu poate să prescrie nici o rețetă ca până acum. Trebuie rezultatul testului.
Suni la Salvare. Ai cotizat ca prostul zeci de ani la stat pentru sănătate. Îi doare p-ăia fix în cur, ca și pe tine care ai mâncărimi și-ți trebuie o rețetă de la medicul de familie.
Nu au Salvări, sunt supra-solicitați. Mă gândesc că și eu stăteam cu prietenii la o bere și ne gândeam să chemăm Salvarea ca să ne facă teste Covid gratuite. Oricum ieșeam pozitivi cu toții, dar după 14 zile aveam Green Passul și ne durea în cur. Plecam lejer peste tot macar juma de an de acum încolo.
Vine Salvarea gestionată de Grassu, din banii noștri, peste două zile. Face testul. Apare și rezultatul după alte două zile, făcut de o clinică privată, Sanador. Evident, pozitiv!
După cinci zile, cu rezultatul în mână, vorbești cu medicul de familie. Nu mai e treaba lui, ai Covid, se urmează protocolul. Nu are cum să-ți dea rețetă că te-a mâncat în cur și ai strănutat.
După o săptămână, tu încă stai acasă fără să iei nimic. Te simți din ce în ce mai rău. Nu mai respiri normal. Nici oxigenarea corpului nu mai e în parametri. Creierul nu mai are nici el oxigenul pe care îl cere. Stai mai mult în pat.
E grav!
Chemi Salvarea. Aceeași poveste. Vorbești cu SMURD. Au doar 40 de echipaje și toate sunt blocate la intervenții. Suni la Salvările private. Nu preiau cazuri Covid pozitive pentru că nu știu unde să le ducă. Totul e plin și pentru privați nu e loc. Doar pentru Arafat și gașca se mai găsesc paturi.
Cere-ți scuze! Trăiești în țara mafiotului și a criminalilor în halate albe. Îngerii!
Vine, în sfârșit o Salvare, plătită de tine după 50 de ani de muncă. După două zile și jumătate.
- Nu mai e altă șansă decât la spital.
- Păi la spital o omorâți!
O duc la spital, culoarul către moarte. Luni e internată, marți sună acasă că vrea banane și papuci. Miercuri dimineață mă sună Îngerul în halat alb să-mi spună că mama e sedată, intubată, la ATI. De pe număr ascuns.
Timp de 10 zile sunt sunat obsesiv la 5.30 – 6.00. Aceeași placă, mama e în situație critică.
Întreb și eu, dacă vezi că nu merge cu Protocolul, de ce nu o tratezi de ce are? Dă-l dracu de covid, suferă de altele, nu poți să-i suspenzi tratamentele.
Ba da, așa prevede Protocolul!
După 10 zile în care au încercat să o ucidă cu oxigen industrial și fără mâncare, un tratament de inimă și diabet, doctorita Tănase, de la Spitalul Sf. Ioan, m-a sunat bucuroasă că i se mai eliberase un pat la ATI.
Adio, mami!”
https://www.activenews.ro/stir....i/PROCES-PENAL-impot