Moneda digitală în cumpănă: Elvețienii fac referendum pentru a pune în Constituție dreptul de a folosi bani cash

Democrația elvețiană directă are renumele de a fi vibrantă. Pentru orice reglementare, dacă se strânge numărul necesari de semnături, trebuie făcut referendum care obligă apoi Parlamentul să purceadă la modificările legislative preconizate. Acum însă s-au strâns destule semnături pentru modificare în Constituția Elveției. Se vrea înscris clar în textul fundamental Dreptul de a folosi cash.

Elveția ar putea organiza un referendum pentru a consfinți în Constituție dreptul de a folosi bani cash. Inițiativa vine pe fondul îngrijorărilor că „Țara Cantoanelor" se îndreaptă spre un model economic în care toate plățile vor fi electronice, iar banii lichizi nu vor mai fi acceptați. Organizația civică „Mișcarea Elveția Liberă" a anunțat că a strâns 100.000 de semnături, adică numărul necesar pentru a forța orgazinarea unui referendum.

O bună parte din societatea elvețiană se teme că țara ar putea deveni o așa-numită „cashless society", cum sunt numite sistemele economice în care toate plățile se fac doar electronic - cu cardul sau prin transferuri bancare.

Prin referendum, elvețienii ar putea vota stabilirea prin Constituție a unei „cantități suficiente" de bani lichizi în circulație. Asta ar însemna automat și obligarea comercianților să accepte plata cu bani cash, după ce tot mai mulți operatori economici au început să permită plata doar cu cardul, cu telefonul mobil sau prin transferuri pe aplicații.

„Eliminarea banilor numerar nu doar că atinge problema transparenței, simplității sau securității, ci de asemenea aduce un risc uriaș de supraveghere totalitaristă", spune Richard Koller, președintele Mișcării Elveția Liberă.

Pe fondul pandemiei, dar și a avansului tehnologic care permite astfel de metode de plată, tot mai mulți comercianți, de la magazine la restaurante, au început să renunțe treptat la cash. Totuși, îngrijorările în Elveția derivă mai degrabă din obligarea cetățenilor să renunțe complet la banii lichizi și nu neapărat de la posibilitatea de a plăti electronic ca alternativă.

https://www.ziuanews.ro/extern....e/moneda-digital-n-c

Moneda digitală în cumpănă: Elvețienii fac referendum pentru a pune în Constituție dreptul de a folosi bani cash
Favicon 
www.ziuanews.ro

Moneda digitală în cumpănă: Elvețienii fac referendum pentru a pune în Constituție dreptul de a folosi bani cash

Democrația elvețiană directă are renumele de a fi vibrantă. Pentru orice reglementare, dacă se strânge numărul necesari de semnături, trebuie făcut referendum care obligă apoi Parlamentul să purceadă la modificările legislative preconizate. Acu