Kissinger, creatorul lui Putin, trasează direcția războiului: E timpul să aibă loc negocieri în Ucraina!
Henry Kissinger, unul din ideologii de bază ai presedintilor SUA, artizan alaturi de Klaus Schwab al Forumului Economic Mondial, dar si "creator" al lui Vladimir Putin pe vremea cand acesta frecventa Davosul, crede că e timpul să aibă loc negocieri în Ucraina pentru a reduce riscul unui război mondial.
Analistul de 99 de ani avertizează Occidentul că dezmembrarea Rusiei ar putea declanşa haosul nuclear. Kissinger, un arhitect al politicii de detensionare a Războiului Rece faţă de Uniunea Sovietică în calitate de secretar de stat în timpul preşedinţilor republicani Richard Nixon şi Gerald Ford, s-a întâlnit de mai multe ori cu Vladimir Putin de când acesta a devenit preşedinte în 2000.
"Se apropie momentul de a construi pe baza schimbărilor strategice care au fost deja realizate şi de a le integra într-o nouă structură în vederea realizării păcii prin negociere", a scris Kissinger în revista The Spectator. "Un proces de pace ar trebui să lege Ucraina de NATO. Alternativa neutralităţii nu mai are sens", a scris Kissinger într-un articol intitulat "Cum să evităm un alt război mondial".
Kissinger a declarat că în luna mai a propus o încetare a focului în cadrul căreia Rusia s-ar fi retras la graniţele de dinantea invaziei din 24 februarie, dar Crimeea ar fi fost obiectul unor "negocieri". Kissinger, acum în vârstă de 99 de ani, a sugerat că, în cazul în care se va dovedi imposibilă revenirea la status quo-ul stabilit în 2014, referendumurile supravegheate la nivel internaţional în teritoriile revendicate de Rusia ar putea fi o opţiune.
Putin prezintă ceea ce el numeşte "operaţiunea militară specială" a Rusiei ca fiind un moment de cotitură în care Rusia ţine în sfârşit piept unui bloc occidental, condus de Statele Unite, care încearcă să profite de căderea Uniunii Sovietice în 1991 prin distrugerea Rusiei. Kissinger a avertizat că dorinţele de a face Rusia "neputincioasă", sau chiar de a căuta dizolvarea Rusiei, ar putea declanşa haosul. Nici Ucraina, nici vreun stat occidental nu a pledat pentru niciuna dintre aceste căi.
"Dizolvarea Rusiei sau distrugerea capacităţii sale de politică strategică ar putea transforma teritoriul său care cuprinde 11 fuse orare într-un vid contestat", a declarat Kissinger. "Societăţile sale concurente ar putea decide să îşi rezolve disputele prin violenţă. Alte ţări ar putea căuta să îşi extindă pretenţiile prin forţă. Toate aceste pericole ar fi agravate de prezenţa a mii de arme nucleare care fac din Rusia una dintre cele mai mari două puteri nucleare din lume".
#kissinger #putin #rusia #ucraina
https://www.ziuanews.ro/stiri/....kissinger-creatorul-