OLIVIA STEER: ALCHIMIA INTERNĂ: SAREA, SULFUL și MERCURUL (sau altfel spus, cîteva metode simple de detoxifiere, documentate științific)
E teribil ce idei îți pot veni, într-o seară de weekend, la masă, cu niște prieteni. De pildă, dacă afli că doamna din dreapta, una extrem de caldă și prietenoasă, cum rar mai vezi, azi, în păturile civilizate ale lumii, suferă de simptome, pe care nici un doctor nu le-a putut cuprinde într-un diagnostic - după ce toate analizele medicale au ieșit perfect, mai puțin (oops!) markerii privind intoxicația cu mercur - s-ar putea să îți treacă prin cap necugetata idee de a căuta, pe cont propriu, explicații, în cărți de nutriție, manuale de patologie generală sau studii publicate pe PubMed. Mai ales atunci cînd nu e prima poveste cu conținut similar, pe care o auzi, iar detaliile te intrigă atît.
Cu mînă dreaptă am dat să scriu, iar cu stînga, să șterg imediat concluziile trase după cîteva zile de căutări. Pînă la urmă, mi s-a spus de atîtea ori că informațiile pe care le culeg, cu respirația tăiată de curiozitate și surpriză anticipată, nu interesează pe nimeni, atîta vreme cît ele au potențial exploziv pentru liniștea în care s-a așternut adevărul unanim acceptat. (Se știe, consensul științific detestă contra-argumentele, căci ele, contra-argumentele, îi scot limba și se strîmbă la el, rîzînd obraznic de fundamentul nobil al poziției sale, obținut cu greu, de atîtea ori, prin denaturări de sens multiple și/sau eliminări nepermise de date și/sau interpretări tendențioase și, finalmente, cu amenințări pe față cu ridiculizarea și excluderea socială). Așa că, dacă veți rămîneți pe ActiveNews pentru o lecturare de cîteva minute a textului de mai jos, o faceți ca adulți cu discernămînt, care înțeleg să ia cu un grăunte de sare orice informație citită sau auzită.
Multe, prea multe sînt sursele de contaminare cu metale grele. Cele-de-toate-zilele, cum ar veni: arsen, cadmiu, plumb, mercur. Toate au potențial carcinogen major. Dar ultimul (și cel mai periculos) se regăsește, din abundență, în peștii mari și fructele de mare, plombele cu amalgam și în vaccinuri vechi (căci, cu privire la cele noi, nu s-au publicat listele cu ingrediente, rămase, deocamdată, secret de fabricație). Nu există o cantitate minimă sigură pentru sănătate, cînd vine vorba de mercur. Efectele otrăvirii lente, afli la o căutare sumară din surse avizate, vizează, de cele mai multe ori, funcțiile renale și funcțiile cognitive, care devin, mai devreme sau mai tîrziu, compromise. Înainte de a fi compromise, însă, ajung suficient de afectate, astfel încît persoana contaminată să sufere de retenție de lichide, de dificultăți de respirație, de epuizare fizică, stări de greață, confuzie mentală, slăbiciune musculară, aritmie cardiacă, simptome care, de cele mai multe ori, nu sînt diagnosticate în funcție de cauza lor și, deci, au toate șansele să devină, oficial și științific, "inexplicabile", "cronice", "netratabile", și, finalmente, "letale".
Dr. Joseph Mercola, într-un metastudiu din 2001 (1), îndelung sabotat de către presa de specialitate (de pildă Lancelot și British Medical Journal, care i-au refuzat publicarea) identifică, în baza unui număr de 124 de articole de specialitate, mai multe surse de contaminare și soluții de eliminare a mercurului, înainte de a fi prea tîrziu.
Plombele de amalgam sînt, potrivit concluziilor sale, sursa cea mai răspîndită de contaminare. Cu un conținut de 50% mercur, 35% argint, 9% staniu, 6% cupru și cantități minime de zinc, peste 100 de milioane de astfel de bombe... ăăă.... plombe cu mercur sînt folosite, în fiecare an, în SUA (în România, nimeni nu se distrează făcînd astfel de cercetări de utilitate publică - altele sînt preocupările noatre, dintotdeauna...), pentru că peste 90% dintre stomatologi le găsesc ca fiind cea mai convenabilă metodă de restaurarea a molarilor și premolarilor. Așa se face că un adult ajunge să aibă, în medie, cam 7-8 plombe în cavitatea bucală, contaminîndu-se, zilnic, cu o cantitate de 120 miligrame de mercur, eliberat continuu prin mijloace mecanice (mestecat, spălat pe dinți) sau prin evaporare (mai ales în contact cu lichide calde, dar și sub efectul enzimatic al propriei salive) .
"La copii, sînt suficiente două plombe de amalgam pentru a le crea probleme", conchide Mercola, avertizînd totodată că "cea mai mare sursă de intoxicare cu mercur rămîne, totuși, în cazul lor, schema de imunizare vaccinală anuală" (2) - dar pe subiectul acesta, refuz, cu obstinație, să mai intru, cred că am spus cam tot ce aveam de spus, pînă acuma.
Altele sînt preocupările mele, azi. Dacă răul a fost făcut, mă interesează dacă răul poate fi și desfăcut. Și dacă da, cum. Joseph Mercola a identificat, har-Domnului!, cîteva metode, în baza studiilor clinice căutate și aflate de el, pe subiect. Iata-le!
1. Eliminarea sursei de contaminare, în primul rînd, prin înlocuirea plombelor de amalgam.
2. Aplicarea - dacă e - a unui program de chelare (eliminare), cu ajutorul DMPS (3), o substanță dezvoltată, în anii 1950, în fosta Uniune Sovietică, folosită pentru a trata eficient intoxicația cu metale grele încă din anii '60. Deoarece avea, încă de atunci, o potențială utilizare drept antidot împotriva agentului Lewisite, folosit ca armă chimică de război, nu a fost disponibilă în afara Uniunii Sovietice până în 1978, cînd Heyl, o minusculă companie farmaceutică din Berlin, Germania, a început să o producă. Există o sumă impresionantă de date științifice, la nivel internațional, care confirmă performanțele substanței în procesul de chelare a mercurului din organism, pe care Mercola le citează și pe care își bazează cercetările. Dezavantajul unei astfel de formule, este după părerea mea, modalitatea de administrare (injectare intramusculară), de către un cadru medical care știe ce face.
3. Abuzul de chlorella ( alge verzi-albastre, folosite initial drept mijloc de tratare a apelor reziduale industriale saturate cu metale grele) pare, după mine, varianta cea mai la îndemînă: o dată naturală și, apoi, accesibilă ca preț. Practic, o găsești sub formă de pulbere, comprimate, capsule în cam toate magazinele naturiste. Există, ne spune Mercola, o bază științifică solidă ce atestă capacitatea aproape magică a chlorellei de a absorbi și elimina, prin metode fiziologice, metalele grele. Nu intru în alte detalii (aveți linkuri, în notele de subsol).
4. Aport crescut de sulf, tot din surse naturale - un alt mare chelator de metale grele, e următorul pe lista, care mi-a atras atenția (după ce am sărit peste recomandarea de a include în alimentație planta verde numită cillantro, căci la noi nu crește, nu se cultivă în mod tradițional, iar sursele de import nu-mi inspira încredere). Sulf din abundență se găsește în usturoiul românesc, în ceapa românească, în prazul lui Nea Mărin, în borcanul cu hreanul al bunicii (și al meu) ori în varza autohtonă crudă. De toate gem tarabele din piețe (recomand Matache și Domenii pentru bucureșteni).
5. Suplimentele de Vitamina E, C și Gluthation, pe care le trece în listă Joseph Mercola, fiind produse de sinteză, farmaceutică, nu mă conving. Prefer mereu sursele alimentare: alune, arahide, migdale, pătrunjel și ardei gras - pentru vitamina E. Pentru vitamina C: citricele, în special, toate fructele și frunzele verzi, în general, dar mai ales ardeii iuți și/sau grași (faimosul doctor Linus Pauling n-a luat un premiu Nobel degeaba, cu teza scorbutului pandemic), iar pentru sintetizarea gluthationului în organism e nevoie doar de suficiente cantități de sulf organic (din sursele enumerate la punctul 4), iar nu de perfuzii intravenoase, cu substanțe farmaceutice (iar!?!).
6. Deși Mercola nu le pomenește cu un cuvînt, metodele de sudorație sînt, după propriile mele căutari, cele mai eficiente modalități de eliminare a metalelor grele, mai ales cînd vine vorba de mercur. Dar despre ședinețele de răsfaț, cu efect terapeutic, în arșița unei saune finlandeze, pe larg, data viitoare.
SURSA: https://www.activenews.ro/opin....ii/OLIVIA-STEER-ALCH
