LUJU.RO: BORȘITURA MAMEI DNA – Citiți și vă cruciți în fața “operei” juridice a Monicăi Macovei, care a încercat la JS 4 să se asigure că va obține probe care să o declare nevinovată pentru spulberarea motociclistului Ilie Constantin

De noaptea mintii: fosta ministresa a Justitiei Monica Macovei (foto), zisa "mama DNA”, a incercat sa obtina probe care sa o declare nevinovata in dosarul privind accidentul in care a fost lovit grav un motociclist. Macovei a amestecat civilul cu penalul, introducand la Judecatoria Sectorului 4 o cerere de asigurare a probelor. Parati au fost nu doar Parchetul Curtii de Apel Constanta, ci si victima, Macovei cerand citarea acesteia pe patul de spital, chiar daca motociclistul nu este parte in dosar, in conditiile in care nu a depus plangere impotriva fostei ministrese a Justitiei. Evident, cererea lui Macovei a fost respinsa ca indamisibila, joi, 24 noiembrie 2022, solutie previzibila in conditiile in care o instanta, cu atat mai mult civila, nu putea dispune ce acte sa se efectueze intr-o ancheta penala desfasurata de procurorul, adica sa oblige un procuror cum sa isi faca ancheta. De altfel, actiunea lui Macovei este surprinzatoare daca ne gandim ca aceasta, ani de zile, a clamat independenta totala a procurorilor, sustinand ca nimeni nu le poate dicta ce sa faca in dosare.

In 14 noiembrie 2022, Monica Macovei, reprezentata de avocata Nicoleta Popescu (coincidenta, Nicoleta Popescu o chema si pe avocata care a aparat-o pe Laura Kovesi la CEDO), a inregistrat la Judecatoria Sectorului 4 Bucuresti o "cerere privind asigurarea probelor”, in contradictoriu cu Parchetul de pe langa Curtea de Apel Constanta si motociclistul Constantin Ilie, "pe care va rugam sa il citati la administratia Spitalului Clinic de urgenta Bucuresti”, formandu-se cauza nr. 29926/4/2022. Desi vizeaza acte dintr-un dosar penal, Macovei si-a intemeiat actiunea in baza art. 359 si 360 din Codul de procedura civila.

Concret, Macovei a solicitat Judecatoriei Sectorului 4, pe latura civila, sa dispuna efectuarea unei expertize tehnice auto prin care sa se constate starea, avariile si daunele produse la masina sa in urma accidentului. De asemenea, prin aceeasi expertiza, Monica Macovei a solicitat sa se dispuna masuri specifice unei anchete penale (deci masuri ce pot fi realizate doar la cererea unui procuror), precum: stabilirea derularii evenimentelor, stabilirea directiilor de deplasare a autoturismului si moticicletei si pozitiile ocupate de acestea pe drum, determinarea locului impactului in raport cu axul drumului, dar si stabilirea posibilitatilor de evitare a impactului. Practic, Monica Macovei a solicitat unei instante civile sa admita o expertiza intr-un dosar penal. Iata deci cine este personajul care se lauda ca a construit DNA!

In ceea ce priveste justificare actiunii sale, fosta ministresa a Justitiei a sustinut ca expertiza este necesara si trebuie efectuata de urgenta, intrucat asiguratorul i-a incadrat masina la "dauna totala” in urma accidentului, iar autoturismul trebuie predat, astfel ca pe viitor o expertiza ar fi greu de facut.

Instanta nu avea cum sa aprobe cererea lui Macovei

Asa cum am mentionat la inceputul articolului, solutia Judecatoriei Sectorului 4 in cazul actiunii Monicai Macovei a fost previzibila, intrucat nu poate fi admis ca un procuror sa poata fi determinat cum sa isi faca ancheta. Astfel, admitand exceptia inadmisibilitatii, joi, 24 noiembrie 2022, judecatorul Iuliu-Otonel Popa de la Judecatoria Sectorului 4 a respins ca neintemeiata actiunea fostei ministrese a Justitiei (vezi facsimil 1): "Admite exceptia inadmisibilitatii. Respinge cererea de asigurare a probelor ca inadmisibila. Cu apel in 5 zile de la pronuntare. Cererea de apel se va depune la Judecatoria Sectorului 4. Pronuntata prin punerea solutiei la dispozitia partilor prin mijlocirea grefei instantei, azi, 24.11.2022”.

Iata fragmente din cererea Monicai Macovei, pe care o atasam integral la finalul articolului (vezi facsimil 2):

"Va solicitam sa incuviintati proba cu expertiza tehnica auto de specialitate prin care:

-Sa se constate starea autoturismului marca Suzuki avand nr. de inmatriculare (…), respectiv avariile si daunele produse ca urmare a accidentului auto din data de 08.10.2022;

precum si

-Stabilirea intr-o prezentare a derularii evenimentului rutier potrivit interpretarii tuturor probelor puse la dispozitie, inclusiv a declaratiilor de martori;

-Determinarea vitezei de deplasare a autovehicului si a motocicletei implicate in accident;

-Stabilirea directiilor de deplasare ale autovehiculelor implicare si a pozitiilor ocupate de acestea pe drumul public, inainte si dupa producerea impactului;

-Determinarea locului impactului in raport cu axul drumului;

-Stabilirea posibilitatilor de evitare a accidentului din partea conducatorului auto si a conducatorului motocicletei;

In fapt, la data de 08.10.2022, reclamanta a fost implicata intr-un accident rutier, pe DN 39, in apropierea Municipiului Mangalia, in zona km 45, eveniment in care a fost implicat autoturismul marca Suzuki cu nr. de (…), condus de reclamanta precum si o motocicleta marca Honda, cu nr. de inmatriculare provizoriu (…), condus de Ilie Constantin.

Mentionam ca reclamantei nu i s-a luat niio declaratie pana la data prezentei, desi accidentul a avut loc inca din data de 08.10.2022.

De asemenea reclamanta nu a fost implicata in cercetarea de la fata locului si nu i s-a dat posibilitatea sa ia cunostinta de niciun act din dosarul penal constituit, nr. 953/P/2022 (asa cum rezulta si din Prdonanta din data de 17.10.2022 – copie atasata prezentei).

Totodata, desi reclamanta era insotita de un martor in masina, care se afla pe locul din dreapta, nici acesta nu a fost audiat!

De asemenea la acest moment, in urma accidentului, autoturismul marca Suzuki avand nr. de inmatriculare (…) a fost declarat 'dauna totala' asiguratorul pentru plata despagubirii solicitand 'epava' (autoturismul astfel cum acesta se regaseste in urma accidentului) si astfel nu mai este posibila expertizarea ulterioara a autovehiculului.

(...)

Astfel va rugam sa constatati ca exista elemente care justifica asigurarea dovezii si admiterea efectuarii ei cu anticipatie, respectiv urgenta, intrucat reclamanta pentru a-si recupera despagubirile pentru propriul autoturism trebuie sa predea epava si astfel in viitor o eventuala expertiza auto va fi dificil de efectuat”.

https://www.activenews.ro/stir....i/LUJU.RO-BORSITURA-

LUJU.RO: BORȘITURA MAMEI DNA – Citiți și vă cruciți în fața “operei” juridice a Monicăi Macovei, care a încercat la JS 4 să se asigure că va obține probe care să o declare nevinovată pentru spulberarea motociclistului Ilie Constantin | ActiveNews
Favicon 
www.activenews.ro

LUJU.RO: BORȘITURA MAMEI DNA – Citiți și vă cruciți în fața “operei” juridice a Monicăi Macovei, care a încercat la JS 4 să se asigure că va obține probe care să o declare nevinovată pentru spulberarea motociclistului Ilie Constantin | ActiveNews

De noaptea mintii:fosta ministresa a Justitiei Monica Macovei(foto), zisa "mama DNA”, a incercat sa obtina probe care sa o de