Fotbalistul lui Dinamo, Alexandru Răuță, luat cu salvarea chiar de pe gazon. Recent, FRF a impus certficatul verde pentru toți jucătorii din Liga1

Alexandru Răuță, mijlocașul lui Dinamo, a fost luat cu ambulanța chiar de pe gazon. Fotbalistul, în vârstă de 29 de ani, s-a prăbușit în minutul 36 al meciului, acuzând probleme de respirație. Totul s-a petrecut brusc, întrucât, la începutul partidei dintre Dinamo și Rapid, Răuță părea în formă, fiind chiar aproape să marcheze, potrivit ProSport.

„A avut o stare febrilă, i-au făcut un EKG normal. Ne gândeam să nu fie ceva cardiac. S-a făcut și un test Covid-19 în salvare. A fost negativ. Asta au spus medicii. Acum l-au dus la Floreasca. Avea probleme respiratorii. Era bine, conștient. I s-a pus o perfuzie, era ok. Doar că nu știm cauza febrei”, a declarat Iuliu Mureșan, directorul Dinamo.

„Min. 37. Răuță, jucătorul lui Dinamo a căzut pe teren fără să fie atacat sau lovit, iar ambulanța a pătruns pe suprafața de joc pentru a-i acorda îngrijiri medicale. Medicii i-au pus masca de oxigen”, scrie rezumatul ProSport.

Amintim că, începând cu 21 octombrie, Federația Română de Fotbal a hotărât impunerea certificatului verde pentru toți jucătorii din Liga 1.

https://www.activenews.ro/stir....i/Fotbalistul-lui-Di

Fotbalistul lui Dinamo, Alexandru Răuță, luat cu salvarea chiar de pe gazon. Recent, FRF a impus certficatul verde pentru toți jucătorii din Liga1 | ActiveNews
Favicon 
www.activenews.ro

Fotbalistul lui Dinamo, Alexandru Răuță, luat cu salvarea chiar de pe gazon. Recent, FRF a impus certficatul verde pentru toți jucătorii din Liga1 | ActiveNews

Alexandru Răuță, mijlocașul lui Dinamo, a fost luat cu ambulanța chiar de pe gazon. Fotbalistul, în vârstă de 29 de ani, s-a prăbușit în minutul 36 al