Bogdan Tiberiu Iacob: Polonia aruncă UE în aer: cere oficial Germaniei 1,3 trilioane de dolari despăgubiri de război

Cel mai important politician al Poloniei, Jaroslaw Kaczynski, liderul partidului Lege și Justiție, a anunțat că guvernul polonez va cere despăgubiri echivalente cu 1,3 trilioane de dolari din partea Germaniei pentru invazia și ocuparea țării sale de către naziști în al Doilea Război Mondial, relatează ABCNews.

Kaczynski a anunțat uriașa revendicare cu prilejul publicării unui raport mult așteptat privind costul pentru țara sa al anilor de ocupație nazistă, în condițiile în care azi se împlinesc 83 de ani de la începutul celui de-al Doilea Război Mondial. „Nu doar am pregătit raportul, dar am luat și decizia cu privire la pașii următori”, a spus Kaczynski în timpul prezentării raportului. La prezentarea raportului, la Castelul Regal din Varșovia, a participat și prim-ministrul Mateusz Morawiecki.

„Vom cere Germaniei deschiderea negocierile cu privire la despăgubiri”, a spus Kaczynski, adăugând că va fi „un drum lung și nu lesnicios”, dar „într-o zi va avea succes”.

Guvernul de dreapta al Poloniei susține că țara care a fost prima victimă a războiului nu a fost pe deplin despăgubită de Germania vecină, care este acum unul dintre partenerii săi principali în Uniunea Europeană. Germania susține, în schimb, că națiunile din blocul de Est au primit despăgubiri în anii de după război, în timp ce teritoriile pe care Polonia le-a pierdut în est pe măsură ce granițele au fost redesenate au fost compensate cu unele dintre țările germane dinainte de război. Berlinul consideră că problema este închisă. De menționat, pentru comparație, că prețul reunificării Germaniilor, după căderea comunismului, se vehiculează a fi fost de cca.70 de miliarde de dolari sub formă de credite acordate Moscovei de către RFG.

https://www.activenews.ro/stir....i/Bogdan-Tiberiu-Iac

Bogdan Tiberiu Iacob: Polonia aruncă UE în aer: cere oficial Germaniei 1,3 trilioane de dolari despăgubiri de război | ActiveNews
Favicon 
www.activenews.ro

Bogdan Tiberiu Iacob: Polonia aruncă UE în aer: cere oficial Germaniei 1,3 trilioane de dolari despăgubiri de război | ActiveNews

Cel mai important politician al Poloniei, Jaroslaw Kaczynski, liderul partidului Lege și Justiție, a anunțat că guvernul polonez va cere despăgu