BioNTech: Covid 19 – precunoaștere, prefinanțare și profit din criză

Compania farmaceutică BioNTech a avut o ascensiune fulminantă în 2021, iar numele ei este cunoscut în întreaga lume.

În timp ce în 2019 compania a înregistrat o pierdere de 181 de milioane de euro, pentru 2021 era de așteptat un profit de cel puțin nouă miliarde de euro. Nu ar fi interesant să cercetăm mai atent rețeta lor de succes? La urma urmei, cine nu și-ar dori să aibă aceeași ascensiune fulgerătoare?

În raportul anual 2019 al BioNTech, care poate fi vizualizat şi de către public, indicația ”COVID-19” poate fi găsită la ”Clasa de medicamente: ARNm” sub numele de produs ”BNT162”. Acest lucru înseamnă că vaccinul pentru tratamentul COVID-19 trebuia să fie finalizat încă din 2017 sau cel târziu până la sfârșitul anului 2018. La momentul raportului anual, faza de testare preclinică și chiar jumătate din faza de testare 1 fuseseră deja finalizate în totalitate. Prin urmare, un consultant în management a întrebat conducerea BioNTech: ”Cum a fost posibil ca firma dvs. să dezvolte o terapie care a finalizat deja testele preclinice până la sfârșitul anului 2019, când virusul a apărut abia în decembrie 2019?”

Nu a primit niciodată un răspuns. Ulterior, directoarea executivă, Türeci, a recunoscut cu reticență în fața presei că a fost informată în prealabil. Dacă BioNTech cerceta deja un vaccin pentru o boală care nu exista încă, ce înseamnă asta în afară de faptul că pandemia era planificată pe termen lung?! Merită să ne uităm mai atent aici. De unde provin informațiile prealabile?

Anual, întrunirea mondială a sănătății (WHS*) are loc la Berlin. În octombrie 2018, acolo s-au întâlnit, printre alții, Angela Merkel, Bill Gates, prim-ministrul Norvegiei, directorul OMS și antreprenorul BioNTech, până atunci necunoscut și fără succes financiar, pe nume Uğur Șahin.

Încă din august 2018, BioNTech a semnat un acord cu Pfizer pentru a dezvolta vaccinuri pe bază de ARNm pentru prevenirea gripei. Pfizer a investit 305 milioane de dolari americani în 2018, adică într-un moment în care BioNTech nu cunoscuse încă niciun succes.

Fundația Bill & Melinda Gates e principalul finanțator al autorității britanice de reglementare a medicamentelor și produselor medicale MHRA. În septembrie 2019, chiar înainte de izbucnirea pandemiei de Covid-19, această fundație a cumpărat acțiuni BioNTech în valoare de 55 de milioane de dolari. Banca Europeană de Investiții (BEI) a promis, de asemenea, 50 de milioane de euro pentru BioNTech. ”Singurul vaccin care, dacă totul merge perfect, ar putea obține aprobarea pentru utilizarea de urgență până la sfârșitul lunii octombrie (202 ar fi Pfizer”, a declarat la acea vreme Bill Gates.

Interesant este că MHRA, finanțată de Gates, a prelungit aprobarea de urgență a vaccinului cu ARNm al Pfizer/BioNTech în Marea Britanie, ca acesta să poată fi administrat copiilor cu vârste între 12 și 15 ani începând cu 4 iunie 2021. Cine mai este surprins de ascensiunea fulminantă a BioNTech?

Înainte de pandemie, în 2019, anul cu cele mai mari pierderi de până atunci, BioNTech a majorat salariile membrilor consiliului de administrație și ai consiliului de supraveghere, parţial cu aproape 1.000%. Exprimat în cifre: salariul anual anterior al directorului general Șahin a fost majorat de la 653.000 EUR la 7.000.064 EUR. Investiția acestor finanțatori într-o companie care era deja puternic îndatorată de ani de zile, precum și creșterea incredibilă a salariilor, sugerează că cei implicați știau cu siguranță că în curând se vor înregistra profituri de miliarde.

Încă o piesă din puzzle care scoate la iveală pandemia, declarată abia în martie 2020, ca fiind o plandemie în care Bill Gates este o figură cheie, crucială. Rețineți: o plandemie înseamnă o criză planificată anterior, provocată artificial, din care planificatorii și investitorii câștigă în perioada premergătoare crizei bani în prostie. Desigur, în detrimentul publicului larg.

Nu ar trebui să spunem: banii înapoi!? Și nu ar trebui să fie interzise, din principiu, profiturile din criză, deci zidirea averilor câştigate din crize, pentru a înăbuși din fașă astfel de modele de afaceri criminale?

#biontech #covid19 #vaccin #plandemie #billgates #who

https://parerologul.ninja/covi....d19/biontech-covid19

BioNTech: Covid19 – precunoaștere, prefinanțare și profit din criză - Părerologul.ninja
Favicon 
parerologul.ninja

BioNTech: Covid19 – precunoaștere, prefinanțare și profit din criză - Părerologul.ninja

Compania farmaceutică BioNTech a avut o ascensiune fulminantă în 2021, iar numele ei este cunoscut în întreaga lume.