Când nu ești buricul lumii. Geopolitica celor care nu sunt învingători
Mai ales de când locuiesc în Africa, am încercat să le aduc germanilor o viziune asupra politicii mondiale care nu este determinată de narațiunile coloniștilor, ci de viziunea națiunilor care au fost oprimate timp de secole. Prin aroganța puterilor conducătoare, pe de o parte, și o politică inteligentă a conducerii Chinei, pe de altă parte, dintr-o țară asuprită a apărut o nouă superputere care va domina politica mondială viitoare. Totuși, mulți nu și-au dat seama că țările în curs de dezvoltare ar putea fi într-o zi mai importante decât fostele superputeri. Superputeri care cred că pot stabili toate regulile de conviețuire internațională, prin forță dacă este necesar. Bineînțeles, în așa fel încât să satisfacă cel mai bine interesele propriei elite.
Odată, Marea Britanie a reușit să forțeze China să permită intrarea opiului în țară pentru a putea cumpăra ceramică, mătase și mirodenii valoroase din veniturile obținute. Ar putea chiar să cedeze părți din țară, cum ar fi Hong Kong, pentru uzul lor exclusiv. Între timp, însă, echilibrul s-a schimbat. În timp ce Marea Britanie a fost cândva capabilă să definească granițele țării după bunul plac, în special pentru a continua să exercite influență prin ”dezbină și stăpânește”, astăzi se confruntă cu amenințarea propriei sale dezintegrări și a căderii în insignifianță dacă Scoția își afirmă independența, Irlanda de Nord se reunește în cele din urmă cu Irlanda și poate chiar și Țara Galilor devine independentă.
Același lucru este valabil și pentru Statele Unite. Își pierd pretențiile de dominație asupra continentului american într-un ritm uluitor. Mexicul, considerat cândva ”curtea din spate a SUA”, vrea acum chiar să facă parte din BRICS, care este în mod evident conceput ca un contra-concept la puterea economică a Occidentului. Astfel, BRICS ar reprezenta semnificativ mai mult de jumătate din populația lumii. A început o nouă eră, care poate fi descrisă după cum urmează:
”Relațiile bilaterale dintre țările BRICS se bazează în principal pe neamestec, egalitate și beneficii reciproce.” (1)
Astfel, relațiile nu mai sunt determinate de o ”ordine bazată pe reguli” definită în mod voit de un imperiu. Prin care regulile sunt deghizate în ”valori”. Aceste ”valori” sunt, de asemenea, impuse prin forță, dacă este necesar. În schimb, relațiile trebuie să fie organizate în scopul beneficiilor reciproce și cu condiția neamestecului și a respectului pentru toate interesele.
Punct de cotitură
Comportamentul statelor asuprite ale lumii, descris la începutul acestui articol, arată în conflictul din Ucraina ceea ce se aștepta de mult timp. Aceste state sunt încă sub dominația economică, financiară și militară a unei mici părți din populația lumii. Bineînțeles, dolarul și influența asociată a SUA asupra finanțelor mondiale joacă încă un rol important. Dar respectivele arme au fost recunoscute ca fiind din ce în ce mai puțin toxice, îngtrucât Rusia a reușit cu succes să se apere de sancțiunile Occidentului. Astfel, niciuna dintre țările africane nu s-a alăturat sancțiunilor împotriva Rusiei.
Ultimul summit al națiunilor G7 a fost organizat ca o adunare a monarhilor din mileniul trecut, cu ajutorul lui Dumnezeu. Însă aceste națiuni reprezintă o parte din ce în ce mai mică a omenirii și și-au pierdut de mult importanța economică pe care o aveau acum 30 sau 40 de ani. Astfel, au crezut că ar putea compensa deficitul prin invitarea unora dintre noile țări emergente. Doar pentru a fi demascați atunci când au refuzat în mod deschis să urmeze sancțiunile împotriva Rusiei.
Prin lansarea războiului economic împotriva Rusiei, Occidentul a făcut cea mai mare greșeală din ultimele secole. Să nu uităm că SUA au bombardat în voie, au distrus țări și continuă să ocupe și astăzi alte state, încălcând dreptul internațional.
Chiar și după ce un tribunal mondial a decis că Marea Britanie trebuie să se retragă din ocuparea ilegală a insulelor, în urma unui proces intentat de Mauritius (2), nu s-a întâmplat nimic. Iar acum începe procesul juridic de tratare a crimelor coloniale (3). Lista crimelor acestui ”Occident valoric” ar putea umple mai multe cărți. Iar acestea sunt foarte prezente în fostele colonii, însă deloc în conștiința populației din ”Vestul valoric”.
Acest ”Vest valoric” duce acum un război economic care eclipsează totul din cauza operațiunii militare a Rusiei de a pune capăt ostilităților din Ucraina de Vest împotriva provinciilor sale estice. În timp ce în cazul Kosovo (a se vedea: ”Totul a început cu o minciună”), se vorbea încă de dreptul la autodeterminare chiar și împotriva voinței statului, acum bombardamentele de opt ani sunt o reacție acceptată a Kievului față de ”teroriști”, și nu o parte a unei tentative de purificare etnică.
Între timp, în țările asuprite, Rusia este văzută ca statul succesor al Uniunii Sovietice. Iar Uniunea Sovietică a fost puterea care i-a ajutat să obțină o anumită autonomie față de puterile militare puternice din Occident. În unele cazuri, au trebuit să verse mult sânge înainte de a fi eliberați în așa-numita independență.
Și acum ”Vestul valoros” le cere statelor africane să participe la un război, un război economic devastator împotriva Rusiei? În urmă cu 30 de ani, ar fi putut funcționa. Dar nu în 2022. Nu după succesul economic incredibil al Chinei și rezistența militară a Rusiei. Cu declinul evident și simultan al imperiului, care se poate baza din ce în ce mai mult doar pe forța militară pură. Nici măcar după lecțiile învățate din așa-numita pandemie Corona. A fost revelatoare declarația unui oficial guvernamental sud-african: criza Corona a demonstrat că Africa poate merge pe drumul ei. Aluzie la faptul că, chiar și fără ”vaccinare”, numărul victimelor a rămas mult sub așteptări, contrar avertismentelor țărilor industrializate occidentale.
Încercarea acestor națiuni încă dominante de a impune noi împrumuturi Africii pentru a putea cumpăra vaccinuri scumpe a eșuat, din fericire, datorită rezistenței multor politicieni, dar și a majorității populației. Când țările superioare din punct de vedere moral au refuzat să elibereze brevetele de vaccin pentru statele în curs de dezvoltare, a devenit din nou clar pentru mulți ce înseamnă ”valori”.
Reprezentativă pentru atitudinea generală ar putea fi atitudinea Namibiei. Pe 5 iulie, la Hitradio Namibia (audibilă și prin internet în Germania), s-a auzit că președintele țării și-a apărat încă o dată decizia de a nu vota de două ori împotriva Rusiei la ONU.
”Poporul rus a sprijinit Namibia în lupta sa pentru independență. Acum li se cere să voteze împotriva Rusiei. Acest lucru este problematic, a spus Geingob. A făcut parte din Consiliul de Securitate al ONU atunci când SUA, Franța și Marea Britanie au apărat apartheidul. Iar acum aceste țări cer ca Rusia să fie condamnată, a continuat Geingob.” (9)
Orientul Mijlociu
De asemenea, situația din Orientul Mijlociu s-a schimbat foarte mult. Sigur că încă mai sunt cizme americane în Siria care fură petrol și cereale. Sigur că există încă baze militare americane în Irak, deși parlamentul a cerut SUA să plece. Dar nu se poate ascunde faptul că astăzi, în regiune, influența Rusiei a crescut enorm.
Atunci când țările NATO, precum Marea Britanie și SUA, au pus la cale răsturnarea Siriei cu ajutorul teroriștilor, dictaturile din Golf au fost fericite să bată palma. Cu toate acestea, după ce Rusia a intrat în război de partea guvernului legitim al țării, entuziasmul s-a diminuat drastic. În prezent, respectul pentru performanțele Rusiei prevalează, iar sprijinul acordat teroriștilor de către respectivele țări a scăzut semnificativ.
Între timp, unele state fac eforturi pentru a restabili relații normale cu Siria, în ciuda presiunilor și avertismentelor statelor occidentale. Ele încearcă să amâne războiul cât mai mult posibil.
Dar și dictatorii din Golf au înțeles conceptul de punct de cotitură. Dacă domnia lor, ca în cazul Arabiei Saudite, de exemplu, a fost garantată de puterea militară a Marii Britanii, iar mai târziu de cea a SUA, această garanție se dovedește a fi din ce în ce mai șubredă. Cu toate că forțele speciale americane au operat în Yemen pentru a căuta și distruge amplasamentele de rachete ale țării, cu toate că se plătesc transporturi nesfârșite de material militar, cu toate că militarii britanici ”consiliază” personalul administrativ, aceștia nu reușesc să supună cea mai săracă țară din regiune. În ciuda faptului că sprijinul Iranului pentru Yemen este practic invizibil.
Apropo de Iran. Participarea sa la războiul împotriva terorismului din Irak și Siria i-a sporit influența în regiune. A crescut din nou după doborârea unei drone americane aparent inatacabile. Și numai faptul că țara a înregistrat progrese tehnologice prin propriile sale dezvoltări a impresionat lumea non-occidentală. Deși Iranul a suferit un război major și cele mai dure sancțiuni de la revoluția din 1979 și până la războiul economic împotriva Rusiei (nu au fost permise schimburi științifice și economice cu țările occidentale avansate), țara a reușit să dezvolte suficientă descurajare pentru a împiedica SUA și Israelul să o bombardeze până acum.
La fel ca și Rusia de astăzi, Iranul, inițial foarte pozitiv față de țările occidentale, se întorsese acum complet spre Est și spre Rusia. Admiterea în BRICS și SCO este, în principiu, doar o chestiune formală, dar le va arăta celorlalți candidați cum să se protejeze împotriva șantajului și a dominației militare din partea țărilor NATO și a aliaților lor. Și astfel, tendința de construire a blocurilor va lua amploare.
Cu cât NATO se va dezvolta mai mult într-o alianță militară care reprezintă ambiții globale pentru a impune interesele vechilor puteri, cu atât va apărea un contra-bloc al unei părți mai mari a lumii. Statele vor fi obligate să se alăture unei alianțe care susține principiile ”neamestecului, egalității și beneficiilor reciproce”.
BRICS
În 2015, scriam: ”Experiența războaielor din Irak, războiul din Afganistan, războiul împotriva Libiei, războiul de teroare împotriva Siriei și, în cele din urmă, comportamentul Occidentului în criza din Ucraina, a declanșat o dinamică pe care am prezis-o odată cu primele sancțiuni impuse Rusiei: extinderea BRICS și fuziunea cu alianța de apărare Organizația de Cooperare de la Shanghai (OCS), capătă un avânt neimaginat.” (4) Acum a durat ceva mai mult, pentru că, desigur, politica de ”divide et impera” a încetinit dezvoltarea. Mai întâi a fost lovitura de stat judiciară din Brazilia, care l-a adus la putere pe Jair Bolsonaro, de extremă dreapta și favorabil SUA. Acest lucru a frânat dezvoltarea, la fel ca și ostilitățile iscusit alimentate între India și China. Dar chiar și aceste două obstacole par să fi fost depășite acum, în fața celor mai inedite acțiuni ale Occidentului împotriva Rusiei. Iar așteptările mele de la vremea respectivă cu privire la noii membri s-au confirmat.
Astfel, astăzi, chiar și ”presa de calitate” consideră că dezvoltarea BRICS poate duce la o nouă ordine mondială. ”Potrivit Rusiei, Iranul nu este singurul candidat nou: și Argentina vrea să se alăture BRICS – (…) – a declarat o purtătoare de cuvânt a Ministerului de Externe de la Moscova. Acest lucru a arătat că încercările occidentale de a izola Rusia după invazia din Ucraina au fost sortite eșecului.”” (5) Și astfel, o altă predicție a teoriei conspirației a ajuns în mainstream.
Dar nu s-a oprit aici. Chiar și partenerii considerați cândva ca fiind inseparabili de SUA par să se reorienteze: ”În ceea ce privește Arabia Saudită, futurologul și geostrategul canadian Abishur Prakash a declarat recent că în cadrul BRICS nu mai sunt doar Rusia și China care își unesc forțele ca rivali ai Statelor Unite. Poziția de lider a SUA și amprenta sa globală s-au erodat”, a declarat Prakash – atât de mult încât chiar și aliați cândva foarte apropiați, precum Arabia Saudită, ”caută acum alternative”. Dacă BRICS ar admite într-adevăr noi membri, atunci ”pentru prima dată de la cel de-al Doilea Război Mondial încoace, SUA nu ar mai fi centrul unui grup care conduce geopolitica”. (7) Este posibil ca panica să determine în curând următorii pași ai politicii externe a SUA, ceea ce reprezintă o evoluție periculoasă.
India și Pakistan
India joacă un rol surprinzător de progresiv în dezvoltarea unei noi ordini mondiale. Într-un mod fără precedent, sfidează sancțiunile și cumpără cantități incredibile de petrol din Rusia, vânzând apoi petrol rafinat țărilor UE. Iar ministrul său de externe a fost explicit și clar în declarația sa privind sancțiunile, subliniind cu multă încredere că nu există nicio intenție de a le respecta. Cât timp poate fi menținută această politică rămâne de văzut.
Un exemplu de precauție pentru India ar putea fi Pakistanul, unde președintele ales a fost răsturnat printr-un vot de neîncredere. Un vot ce a urmat unei scrisori de amenințare din partea SUA și care, potrivit susținătorilor președintelui destituit, a fost realizat prin mituirea masivă a membrilor parlamentului. Apoi au avut loc demonstrații fără precedent, cu milioane de participanți, însă despre evenimente nu am putut citi aproape nimic în presa germană. Imran Khan, înlăturat din funcție, nu a reușit încă să impună organizarea de noi alegeri. Dar următoarele alegeri vor arăta ce efect va avea mișcarea imperiului asupra politicii pakistaneze pe termen lung. Pe termen scurt, Pakistanul a fost reclasificat ca fiind ”favorabil SUA”.
Poziția Pakistanului va pune frână Chinei pentru moment. Planurile pentru un coridor economic între Pakistan și China existau chiar înainte de Inițiativa ”Belt and Road” a Chinei. Proiectul a fost anunțat în vara anului 2013, când premierul de atunci, Nawaz Sharif, s-a întâlnit cu premierul chinez. Accentul a fost pus pe conectarea Chinei cu portul pakistanez Gwadar, investit de China, prin intermediul infrastructurii de autostrăzi, căi ferate și conducte. (6) Acesta a devenit mai târziu ”Coridorul economic China-Pakistan” (CPEC) și, astfel, o parte importantă a noului ”Drum al mătăsii” chinezesc.
Proiectul s-a confruntat încă de la început cu dificultăți administrative. Apoi a venit Corona și acum politicile favorabile SUA, care pun sub semnul întrebării succesul proiectului. Dar atâta timp cât vechea gardă a elitei iubitoare de SUA este la putere, SUA poate frâna dezvoltarea.Însă cu greu o poate opri pe termen lung. Nici nu ar trebui să fie surprinzător dacă, în curând, se vor semnala din nou dispute între Pakistan și India.
Conflictul din Kashmir este o ocazie perfectă pentru a declanșa o dispută și chiar un al cincilea război între India și Pakistan, poate chiar cu participarea Chinei. Mai ales în cazul unui guvern pakistanez dependent de cercurile islamiste conservatoare. Rămâne de văzut dacă amenințarea dominației americane va fi mai mare decât conflictele care vor fi în curând provocate.
Dar o mișcare largă în rândul populației a înțeles că numai o politică independentă de SUA, împreună cu India și China, poate înlătura ultimele rămășițe ale lanțurilor coloniale.
Orientul Mijlociu
Palestina este văzută de tot mai mulți politicieni drept ultima țară colonizată, iar Israelul drept proiectul colonial al vechii Europe. Faptul că acest lucru este catalogat drept ”antisemitism” de către politicienii germani nu mai funcționează. Termenul a fost folosit prea des în mod abuziv și și-a pierdut de mult puterea în afara Germaniei.
Este interesant faptul că se vorbește din ce în ce mai des de ”normalizări” între țările dominate de dictatori din Orientul Mijlociu și ”singura democrație” din regiune, așa cum este numit Israelul. Deși țara e condusă de un guvern de extremă dreapta și din ce în ce mai multe mișcări pentru drepturile omului, și chiar părți ale ONU, o numesc în mod deschis un regim de apartheid. Ceea ce a dus la consecințe asupra personalului în unele cazuri.
Arabia Saudită și celelalte dictaturi din regiune trebuie să se simtă încă în siguranță în fața răsturnării. Pentru că, în ciuda controlului mediatic al maselor de către mass-media controlate de conducători, precum Al Jazeera (Qatar) și Al Arabiya (Arabia Saudită), oamenii din aceste țări sunt foarte conștienți de situația reală din Palestina și Israel. Israelul este văzut ca o moștenire colonială a Europei și ca un proxy al SUA, iar SUA, conform narațiunii comune, poartă un război împotriva statelor islamice de la 11 septembrie 2001.
Pe de o parte, Al Jazeera s-a pronunțat în trecut cu tărie împotriva ocupației Palestinei de către Israel. Un documentar în mai multe părți despre influența lobbyiștilor israelieni asupra politicii americane și expunerea metodelor lor discutabile a provocat o mare agitație în cercurile interesate. Chiar dacă în SUA nu a fost permisă difuzarea programelor la televizor, acestea s-au răspândit pe internet. (8) Al Jazeera a fost, de asemenea, printre puținii reporteri neutri în timpul invaziei americane în Irak. Lor li s-au opus armata și mass-media americane, ceea ce a conferit canalului o reputație excelentă. Un proces intentat de canal împotriva statului israelian la Curtea Penală Internațională pentru bombardarea birourilor sale din Gaza și uciderea jurnaliștilor inspiră, de asemenea, un mare respect în rândul populației din țările arabe.
Pe de altă parte, canalul a jucat un rol neplăcut în războiul dictaturilor din Golf, ca un braț extins al SUA și al Marii Britanii, prezentând în mod deliberat informații false despre terorism ca fiind o ”eliberare legitimă împotriva unui dictator”. Care a fost adoptat cu recunoștință de către mass-media occidentală. În statele arabe, incidentul a provocat inițial confuzie. Ca urmare, chiar și organizațiile de eliberare a Palestinei au luptat împotriva guvernului sirian. Uneori, inițiativa a dus chiar la dușmănie cu Hezbollahul libanez, care era de fapt de aceeași parte, și anume lupta împotriva ocupației Israelului. Cu toate acestea, situația a luat sfârșit după câteva luni, când a devenit clar cine și ce se afla cu adevărat în spatele războiului. Ceea ce, în cele din urmă, a redus influența Al Jazeera.
După răsturnarea conducătorilor din Qatar, care încearcă acum să normalizeze relațiile cu Siria și continuă să doneze sume mari de bani pentru a sprijini palestinienii, se poate observa o ”normalizare” lentă și în reflectarea războiului din Siria de către Al Jazeera.
Faptul că normalizarea relațiilor dintre țările arabe și Siria nu avansează mai repede se datorează în primul rând influenței încă existente a SUA. În regiune există un pragmatism mult mai mare decât în Europa, de exemplu. Prin urmare, este de așteptat ca, odată cu erodarea în continuare a puterii SUA, influența acesteia asupra politicii din Orientul Mijlociu să se diminueze și ea.
Irak / Iran
Stimulat de SUA, Saddam Hussein a condus Irakul într-un război împotriva Iranului, menit să împiedice dezvoltarea republicii islamice emergente. Războiul a avut consecințe devastatoare pentru Iran. În aproape fiecare familie exista o victimă de război sau un mort. Dar conflictul nu a fost niciodată susținut cu adevărat de majoritatea irakienilor. În calitate de șiiți, se simțeau legați religios de Iran. Prin urmare, după invazia americană în Irak, ceea ce avertizorii și ”teoreticienii conspirației” au prezis s-a adeverit: majoritatea poporului irakian s-a întors spre Iran ca spre un popor frate.
Astfel, războiul american împotriva Irakului a produs contrariul practicii de a împărți și a conduce și a dus la o reconciliere a celor două țări. S-a creat chiar o legătură inseparabilă atunci când Iranul, și nu SUA, a ajutat atunci când SI și bandele sale erau deja practic la porțile capitalei, iar SUA au așteptat să vadă ce se întâmplă și au refuzat cererile de ajutor din partea guvernului irakian. Statele Unite au intervenit doar atunci când și-au dat seama că Iranul era capabil să oprească valul de teroriști, iar luptătorii antrenați și înarmați de Iran deveneau tot mai puternici.
Astfel, SUA sunt acum un vizitator nedorit în Irak, așa cum au fost în Siria, și nu-și pot menține poziția decât prin amenințarea cu forța. Este logic că, mai devreme sau mai târziu, întreaga regiune se va alătura noului bloc condus de Rusia și China.
Concluzie
Politica externă germană pare să se bazeze pe presupunerea că puterea militară a Germaniei poate înlocui părți din influența pe care SUA o pierde din ce în ce mai mult. Acest lucru urmează logica mileniului precedent, conform căreia influența este determinată de puterea armată. În plus, se pare că se crede că puterea militară poate contribui la stoparea influenței multipolarismului. Multipolarismul este cel mai bine exprimat de valorile fundamentale ale BRICS explicate mai sus. În acest proces, politicienii germani acceptă distrugerea puterii economice germane și europene în favoarea susținerii unui gigant șubred. Gigant care primește transfuzii de sânge prin cumpărarea unor cantități enorme de material militar și gaze de fracturare la prețuri exagerate. Cel târziu când nu mai curge gaz ieftin și alte materii prime ieftine, se va realiza că nu se pot mânca bombe, rachete și avioane. Iar ”gazul libertății” este atât de scump încât economia devine nerentabilă și populația sărăcește. Și, în plus, se creează o dependență pe care se știe că furnizorul o exploatează fără scrupule în interes propriu.
ARTICOLUL COMPLET: https://opozitia.net/2022/07/0....8/cand-nu-esti-buric
