Agențiile de sănătate ale Americii rămân fără personal. De ce fug experții
Două dintre cele mai importante agenții de sănătate ale Americii au o lipsă acută de personal, deoarece deciziile neperformante pe care le-au luat șefii, descrisă de personal drept „știință proastă”, a dus la un moral scăzut.
Centrele pentru Controlul și Prevenirea Bolilor (CDC) și Institutele Naționale de Sănătate (NIH) suferă din cauza lipsei de personal, potrivit dr. Marty Makary, un expert de top în sănătate publică la Universitatea Johns Hopkins, potrivit Daily Mail.
Moralul angajaților, afectat de deciziile greșite
Deciziile majore luate de agențiile care au afectat moralul angajaților au inclus sprijinul pentru purtarea măștilor în școli, închiderea școlilor în timpul pandemiei și autorizarea vaccinurilor COVID-19 pentru copiii de până la patru ani.
Ambele agenții, împreună cu Food and Drug Administration (FDA) s-au aflat în mijlocul unor controverse pe tot parcursul pandemiei pentru mesaje inconsecvente și pentru luarea deciziilor care nu păreau să se alinieze cu știința.
„Nu au nicio conducere în acest moment. Dintr-o dată, se deschid un număr enorm de locuri de muncă la pozițiile de cel mai înalt nivel”, a declarat un om de știință anonim al NIH pentru Common Sense.
Strategia propusa de CDC pentru închiderea școlilor a fost greșită
Când virusul a pus stăpânire pe planetă în 2020, mulți oficiali au închis imediat școli, magazine cu amănuntul, locuri de divertisment, restaurante din teamă de necunoscut.
Datele inițiale au arătat totuși că cei mici au avut un risc limitat atunci când au contractat virusul și că, în principal, bătrânii și pacienții imunocompromiși au fost cei care au purtat povara virusului. În ciuda dovezilor, CDC a recomandat în continuare ca școlile să rămână închise până la sfârșitul anului școlar 2019-2020.
În timp ce districtelor școlare individuale li s-a permis să ia decizii pentru ele însele – și multe comitate cu tendințe republicane au redeschis rapid școlile – multe zone metropolitane majore aflate sub control democrat au ținut școlile închise pentru perioade lungi de timp.
La începutul acestui an, Makary a declarat pentru DailyMail.com că decizia de a menține școlile închise a fost una dintre cele mai proaste luate în timpul pandemiei, invocând în mod special că multe comunități minoritare care trăiau în mod disproporționat în aceste zone au rămas în urmă din punct de vedere academic.
Pe fondul numeroaselor controverse cu care s-a confruntat agenția, CDC a anunțat în aprilie că își va reevalua structura și procesele în speranța de a dezvolta procese mai bune de comunicare cu americanii.
https://www.national.ro/stiri-....externe/agentiile-de