Fauci a scăpat porumbelul: Masca NU are rol de Protecție ci de Exercitare a Autorității.

Dr. Anthony Fauci a recunoscut că intenția administrației Biden de a reinstitui obligativitatea măștii în avioane și trenuri are drept scop menținerea „autorității” în domeniul sănătății publice, nu protejarea purtătorului.

La începutul săptămânii, Departamentul american de Justiție a făcut apel față de o decizie a unui judecător federal, care declarase ilegală obligativitatea purtării măștii.

În aprilie, administrația Biden a extins obligativitatea măștii în transportul public în același timp cu ridicarea tuturor restricțiilor COVID pentru migranții care pătrund ilegal în Statele Unite.

Miercurea aceasta, însă, într-o intervenție la Fox News, că rolul măștilor este doar de a semnala supunerea față de autoritățile publice.

Discutând cu realizatorul Neil Cavuto, Fauci a spus:

„Una dintre probleme, Neil, pe care am expus-o în trecut și o voi exprima și în viitor, este mai puțin despre obligativitatea (măștii) în avioane, cât despre cine are dreptul, autoritatea și capacitatea de a lua decizii în domeniul sănătății publice.”

Și eminența cenușie a COVID a continuat:

„Cred că Departamentul de Justiție funcționează pe principiul că deciziile care sunt de sănătate publică aparțin agenției de sănătate publică, adică CDC.”

Și Fauci a conchis:

„Este deci o chestiune de a ști unde se află autoritatea mai mult decât de a ști dacă va exista sau nu o obligativitate în avion.”

Așadar, omul de rând și libertatea lui sunt ultimele lucruri care contează în tot acest joc de interese murdare.

Iată mai jos intervenția televizată a lui Fauci.

https://soucialtube.com/watch/....fauci-admits-fight-o

#covid19 #vaccin #plandemie

https://www.activenews.ro/exte....rne/Fauci-a-scapat-p