FDA a amânat ședința pe tema vaccinurilor COVID destinate copiilor sub 5 ani, după ce Pfizer a spus că nu dispune de suficiente date.

Pfizer a anunțat vineri că va amâna depunerea cererii pentru obținerea unei autorizații de utilizare în regim de urgență pentru vaccinul său COVID destinat copiilor cu vârste cuprinse între 6 luni și 4 ani, afirmând că nu există suficiente date privind eficiența unei a treia doze, informează The Defender.

În consecință, Administrația americană pentru Alimente și Medicamente (FDA) a amânat o întâlnire care fusese programată pentru data de 15 februarie, în cadrul căreia ar fi urmat să analizeze cererea Pfizer pentru acest vaccin pediatric.

Două studii clinice distincte privind vaccinul COVID dezvoltat de Pfizer-BioNTech pentru grupa de vârstă mai mică sunt în curs de desfășurare: unul care implică copii cu vârste cuprinse între 6 luni și 2 ani, iar celălalt, copii cu vârste cuprinse între 2 și 4 ani.

CNBC a scris luna trecută că două doze de vaccin nu au indus un răspuns imunitar satisfăcător la copiii cu vârste cuprinse între 2 și 4 ani în cadrul studiilor clinice derulate de Pfizer, ceea ce l-a făcut pe Anthony Fauci să prezică necesitatea unei serii de trei doze de vaccin.

Într-un gest pe care New York Times l-a descris ca fiind „extrem de neobișnuit”, FDA le-a recomandat celor de la Pfizer să solicite o autorizație pentru utilizare de urgență, chiar dacă două doze nu au reușit să producă răspunsul imunitar sperat la copiii cu vârste cuprinse între 2 și 4 ani, iar producătorul vaccinului nu deținea încă date privind eficacitatea unei a treia injecții.

Pfizer plănuia să depună cererea la FDA săptămâna aceasta, iar apoi să furnizeze date suplimentare, referitoare la o a treia doză, în săptămânile următoare, potrivit NBC.

FDA nu a precizat pentru ce dată va fi reprogramată întâlnirea din 15 februarie, iar Pfizer nu a comunicat când va depune cererea.

Pe data de 10 februarie 2022, organizația InformedChoiceWA.org a scris un comentariu - sub forma unei scrisori - în Registrul Federal al SUA, la anunțul privind organizarea dezbaterii programată inițial a avea loc mâine, 15 februarie, în care îi cerea Agenției pentru Alimente și Medicamente să respingă cererea Pfizer privind autorizația de urgență pentru bebeluși și copii mici, precizând că vaccinul nu le-ar aduce niciun beneficiu, numai riscuri, că studiul Pfizer pentru această grupă de vârstă a dovedit ineficacitatea vaccinului, că nu este etic să-i folosim pe copii ca pe niște scuturi umane pentru adulți, că imunitatea naturală este mult superioară protecției oferite de vaccinuri, dar și o serie de alte argumente, pe care le puteți citi în scrisoarea din articol:

#covid19 #vaccin #plandemie #pfizer

https://www.activenews.ro/stir....i/FDA-a-amanat-sedin

FDA a amânat ședința pe tema vaccinurilor COVID destinate copiilor sub 5 ani, după ce Pfizer a spus că nu dispune de suficiente date | ActiveNews
Favicon 
www.activenews.ro

FDA a amânat ședința pe tema vaccinurilor COVID destinate copiilor sub 5 ani, după ce Pfizer a spus că nu dispune de suficiente date | ActiveNews

Pfizer a anunțat vineri că va amâna depunerea cererii pentru obținerea unei autorizații de utilizare în regim de urgență pentru vaccinul său COVID des