Propaganda în Era Covid: cum o depistăm și cum o combatem? Tehnicile propagandei, cum ne ferim de manipulare când autorii de fake strigă fake.

Articolul tradus de pe site-ul Technocracy News:

America este asaltată de propagandă dăunătoare și periculoasă, dar puțini oameni înțeleg ce este aceasta, cum funcționează și ce se poate face pentru a ne opune. Acest articol analizează natura, structura și scopul propagandei, astfel încât cititorii să-și poată crește gradul de conștientizare și discernământ.

Definiția propagandei

Potrivit școlii The Graduate School of Political Management de la Universitatea George Washington, „din moment ce propaganda și relațiile publice au în comun scopul de a folosi comunicarea în masă pentru a influența percepția publică, pot fi cu ușurință combinate. Totuși, propaganda se folosește de minciuni, dezinformare, limbaj instigator și alte modalități negative de comunicare pentru a atinge un obiectiv în legătură cu o cauză, un scop sau o agendă politică.”

Dicționarul Britannica definește propaganda drept „diseminarea de informații – fapte, argumente, zvonuri, jumătăți de adevăr sau minciuni – pentru a influența opinia publică”.

Dicționarul englez Oxford scrie că [propaganda] este „diseminarea sistematică de informații, în special într-un mod părtinitor sau menit să inducă în eroare, pentru a promova o cauză sau o viziune politică”.

Propaganda modernă a fost definită de Edward Bernays (1891-1995) la începutul anilor 1920. Bernays este considerat drept „părintele relațiilor publice”, dar multe dintre ideile sale vin de la unchiul său, psihiatrul Sigmund Freud. Niciun dintre aceștia nu au fost prieteni ai societății.

Potrivit lui Bernays, „Cei care manipulează acest mecanism nevăzut al societății (propaganda) constituie un guvern invizibil, care este adevărata putere conducătoare a țării noastre (…). Suntem conduși de un număr relativ mic de persoane care înțeleg procesele mentale și tiparele sociale ale maselor. Ei sunt cei care trag acele sfori care controlează mentalul publicului.”

Intenția de a înșela

Deși indivizii pot minți și înșela, cu siguranță, din proprie inițiativă, propaganda este văzută invariabil ca fiind utilizată de guverne și corporații care folosesc instrumente de comunicare în masă pentru a controla comportamentele.

Mai exact, orice propagandă manipulează în mod intenționat și înșelător emoțiile pentru a determina o modificare în comportamentul unei persoane și al unui grup. În plus, cei mai eficienți propagandiști întind capcane în avans pentru potențialii adversari.

Mai ales, propaganda funcționează cel mai eficient atunci când oamenii nu o observă.

Din fericire, recunoașterea propagandei este un lucru simplu odată ce înțelegem tehnicile ei testate în timp, toate aceste tehnici fiind clar identificate și confirmate de mai multe decenii.

Următoarele tehnici de propagandă standardizate, recunoscute și bine documentate de mulți autori și specialiști, sunt folosite în diferite combinații pentru a se obține rezultatul comportamental dorit.

Tehnicile propagandei

Frica: Fiind emoția cea mai puternică, frica de a pierde ceva sau frica de vătămarea fizică îl determină pe cel vizat să accepte soluțiile oferite de propagandist, soluții care, în altă situație, nu ar fi fost acceptate. Tehnica fricii a constituit fundamentul întregii propagande legate de pandemie.

Tehnica de tip Bandwagon [cauză populară, calea turmei, n .tr.]: Se afirmă că, din moment ce toți ceilalți o fac, atunci și noi trebuie să facem [ceea ce fac toți]. Această tehnică este adesea combinată cu alte tehnici de propagandă. „Toată lumea face vaccinul pentru că este sigur și eficient; trebuie să îl faci și tu.”

„Măsluirea cărților”: Această tehnică pune în evidență informațiile „bune” în timp ce le trece sub tăcere pe cele „rele”. Cu alte cuvinte, sunt prezentate doar faptele care susțin agenda propagandistului, în timp ce orice alte informații sunt suprimate intenționat. Cenzura este larg răspândită în mass-media, pe rețelele sociale și în motoarele de căutare.

„Oameni simpli”: Propagandistul pretinde că este doar o persoană obișnuită ca tine, cu aceleași vise și aspirații și, prin urmare, trebuie să-l crezi.

Mărturii: Folosirea unei persoane din afara guvernului, cum ar fi o celebritate, care să depună mărturie că ceea ce spune propaganda este adevărat și că oamenii pot avea încredere în ceea ce spune această persoană. Aceste persoane pot apărea și ca întruchipând „oamenii simpli” despre care am vorbit mai sus.

Generalizările: Afirmații generale care nu pot fi definite clar, conținând adesea cuvinte vagi care semnalează „virtuțile”. De exemplu: „Acest program va crea echitate pentru toți” sau „Vom crea milioane de locuri de muncă verzi cu acest buget”.

Etichetările/Devierea:Atacurile ad hominem deviază atenția dinspre propagandist către altcineva. Al Gore a afirmat odată cu privire la încălzirea globală: „Negaționiștii merită să fie pedepsiți”. Astăzi se afirmă că în America este o „pandemie a nevaccinaților”.

Transferul: Prin aceastătehnică, propagandistul se folosește de autoritatea, prestigiul sau aprobarea de care se bucură un alt grup sau organizație, transferând astfel aceste caracteristici în programul propagandistului. Multe biserici, de exemplu, au fost folosite pentru a promova acceptarea de către congregațiile lor a propagandei cu privire la pandemie.

Analogii falseouă concepte sunt legate în mod eronat între ele, fără să existe nicio legătură de cauză și efect. De exemplu, afirmația „Oamenii care pun sub semnul întrebării vaccinurile sunt anti-vaxxeri; Mary nu vrea să facă vaccinul, deci este un anti-vaxxer.”

Manipularea de tip „ori/ori”: e vorba de gândirea de tip „alb-negru”, în cadrul căreia sunt oferite doar două opțiuni, chiar dacă pot exista și alte opțiuni acceptabile. Această tehnică determină polarizarea și te forțează să acceptați rezultatul dorit. De exemplu, afirmația „Sunteți fie pro-știință, fie împotriva ei”.

Legătură eronată cauză-efect: Această tehnică sugerează că, deoarece A urmează după B, A trebuie să cauzeze B. De exemplu, Joe susține deținerea de arme; criminalii folosesc adesea arme pentru a ucide oameni; prin urmare, Joe este un ucigaș.

Eufemismele: Această tehnică constă în utilizarea unui cuvânt sau a unei expresii care pretinde că ar comunica, dar nu face asta. Adesea, prin această tehnică, răul este făcut să pară ceva bun, iar un lucru neplăcut să pară atractiv. De exemplu, „Nu ești sărac, ești dezavantajat economic”.

Cuvinte încărcate negativ: tehnică asociată etichetărilor. Propagandistul va folosi cuvinte extreme pentru a descrie circumstanțe obișnuite. De exemplu, părinții care protestează la ședințe ale consiliului școlar sunt etichetați drept „teroriști domestici” care comit „crime motivate de ură”.

Țapul ispășitor: Această tehnică folosește învinovățirea prin asociere pentru a atribui vini unei persoane neasociate problemei; de exemplu, dezastrul economic cauzat de administrația actuală este pus pe seama administrației anterioare; pandemia este cauzată de cei nevaccinați.

Deconexiunealogică: Forumul Economic Mondial afirmă: „Nu veți deține nimic și veți fi fericiți.” Această afirmație spune că fericirea înseamnă a nu deține nimic, dar acest lucru este total ilogic din punctul de vedere al experienței. Un corolar ar putea fi afirmația „Oamenii fără adăpost nu dețin nimic, prin urmare trebuie să fie fericiți”.

Ce putem face când suntem expuși propagandei

Toate aceste tehnici țintesc emoțiile noastre, care, la rândul lor, ne determină comportamentul. Fără „susținerea” și conformarea noastră emoțională, eforturile propagandistului sunt pur și simplu în zadar.

Desigur, un cetățean inteligent nu vrea ca nimeni să-i manipuleze emoțiile în scopuri care nu sunt ale lui în primul rând. Într-adevăr, nimeni nu vrea să fie păcălit, înșelat, folosit sau manipulat de altcineva.

Există două metode foarte clare prin care ne putem opune propagandei.

În primul rând, propaganda trebuie identificată în mod obiectiv și înțeleasă în esența ei. Având în vedere tehnicile enumerate mai sus, este un lucru ușor de realizat.

În al doilea rând, cu privire la ceea ce vedem, trebuie să ne exercităm autocontrolul asupra propriilor emoții. Propaganda apelează întotdeauna la implicarea noastră emoțională pentru a-și atinge scopurile. Nu trebuie să cădem în capcana propagandistului.

În cele din urmă, când în sfârșit biruim orice element al propagandei – însemnând că am identificat-o și am refuzat implicarea emoțională –, este important să împărtășim ceea ce am aflat și experiența noastră cu ceilalți.

Concluzie

Păstrați aceste informații la îndemână ori de câte ori ascultați, vizualizați sau citiți știri. Analizați fiecare articol pentru a stabili „coeficientul de propagandă”. Dacă observați că se folosește o tehnică, luați-o ca un indiciu și căutați altele.

Dacă destui americani ar înțelege aceste semne simple de propagandă, angajându-se să o oprească din fașă, atunci viața în America s-ar îmbunătăți imediat.

Amintiți-vă mereu că propagandiștii își urmăresc propriile scopuri, nu le pasă de tine sau de publicul larg. Pentru a o contracara, nu este necesar să cunoaștem motivația completă pentru care este pusă în aplicare în primul rând; simplul fapt că este vorba de propagandă ne spune că nu vrem s-avem de-a face cu ea.

Propaganda versus libertatea de exprimare

De-a lungul istoriei, au avut loc dezbateri adesea intense între indivizi cu opinii diferite. Găsim o mulțime de astfel de dezbateri în contradictoriu în timpul perioadei de întemeiere a Americii. Au existat dispute verbale, precum și publicații care au publicat idei și opinii diferite. În unele cazuri, s-a produs destul de multă furie și amărăciune.

Dar au avut loc aceste dispute cu respectarea principiului „libertății de exprimare”?

Răspunsul îl găsim analizând scopul și calitatea schimbului de idei. Era considerat un lucru inacceptabil dacă una dintre părți mințea intenționat sau dacă dovezi-cheie erau ascunse în mod deliberat pentru a fi indusă în eroare cealaltă parte.

Cu alte cuvinte, înșelăciunea nu era tolerată. Pe de o parte, cei care înșeală și mint cu rea intenție au dreptul să se exprime, dar trebuie să suporte și consecințele încălcării legii.

Calomnia, de exemplu, este actul prin care este vătamată reputația unei persoane prin faptul că unei persoane sau mai multor persoane li se spune ceva neadevărat despre acel om. Calomniaare loc atunci când o persoană inventează sau modifică o declarație a altei persoane, cu intenția de-a o defăima sau de a deteriora reputația sau mijloacele de trai ale acelei persoane.

Escrocheria este o infracțiune prin care o persoană este deposedată de privilegii sau de posesiuni prin minciună și denaturare.

Merriam-Webster definește frauda ca un act de înșelăciune și „denaturare intenționată a adevărului pentru a-l determina pe cineva să renunțe la un lucru de valoare sau la un drept legal”.

De asemenea, dicționarul Merriam-Webster definește propaganda drept „răspândirea de idei, informații sau zvonuri în scopul de a ajuta sau de a provoca daune unei instituții, unei cauze sau unei persoane”, precum și „idei, fapte sau acuzații răspândite în mod deliberat de către cineva pentru a-și promova cauza sau pentru a prejudicia o cauză opusă”.

Centrul de Drept al Universității Georgetown scrie acest rezumat în „Legea înșelăciunii”: „Multe legi vizează infracțiunea înșelăciunii. Exemple cunoscute sunt: delictele de înșelăciune, calomnie și defăimare; frauda în domeniul comunicațiilor electronice și prin corespondență; Legea privind Comisia Federală pentru Comerț, Legea Lanham și legile privind actele și practicile neloiale și înșelătoare ale statului; legile care interzic frauda cu valori mobiliare și care solicită dezvăluirea emitentului; apărarea contractuală împotriva denaturarii; și legea privind mărturiile mincinoase.”

Toate acestea arată că, deși libertatea de exprimare oferă un câmp larg de exprimare, este întotdeauna constrânsă de limite de natură legală și etică.

Este minciuna și înșelăciunea echivalentă cu libertatea de exprimare? Nicidecum, niciodată!

Atunci când propagandiștii folosesc argumentul libertății de exprimare și se ascund în spatele acestui argument, folosesc de fapt o tehnică de propagandă pentru a ne înșela și mai tare.

#covid19 #manipulare #plandemie #vaccin

Sursa in articolul complet: https://www.activenews.ro/stir....i/Propaganda-in-Era-

Propaganda în Era Covid: cum o depistăm și cum o combatem? Tehnicile propagandei, cum ne ferim de manipulare când autorii de fake strigă fake | ActiveNews
Favicon 
www.activenews.ro

Propaganda în Era Covid: cum o depistăm și cum o combatem? Tehnicile propagandei, cum ne ferim de manipulare când autorii de fake strigă fake | ActiveNews

Un articol excelent, pe care l-am tradus pentru cititorii Active News, despre tehnicile propagandei și despre cum putem evita să cădem în capcanele