CJUE NU ESTE CURTE DE JUSTIȚIE! MEMBRII CJUE NU ÎNDEPLINESC CONDIȚIILE PENTRU A FI JUDECĂTORI! DECIZIILE PRIN CARE CJUE A STABILIT SUPREMAȚIA DREPTULUI EUROPEAN ASUPRA CONSTITUȚIILOR NAȚIONALE SUNT LOVITE DE NULITATE! PNȚCD CERE DESFIINȚAREA CJUE!
Curtea de Justiție a Uniunii Europene - CJUE - a fost gândită la fondarea UE ca o Curte de arbitraj, o instituție care să vegheze la respectarea Tratatului UE de către statele membre în limitele Tratatului, dar să și apere drepturile statelor în fața abuzurilor instituțiilor UE. În ultimul timp, însă, CJUE a devenit o armă politică a oligarhiei neomarxiste de la Bruxelles, asumându-și încălcarea atribuțiilor conferite de Tratat și negând supremația Constituțiilor statelor membre.
Este vorba de negarea suveranității statelor și popoarelor, Constituțiile fiind expresia însăși a suveranității acestora. Miza este chiar desființarea statelor naționale.
CJUE este astăzi vârful de lance al globaliștilor din UE, cu misiunea de a uzurpa Constituțiile naționale și de a instaura dictatura UE. Nu există supremație a dreptului european, pentru că UE este produsul voinței popoarelor suverane, chiar potrivit Constituțiilor naționale. Negarea supremației Constituțiilor înseamnă negarea Tratatului UE, fondat prin voința statelor membre.
Astfel, în ultimii ani, a fost declanșat de către CJUE un război împotriva națiunilor, aceasta devenind o interfață a Comisiei Europene. Comisia sesizează, CJUE decide. Iar, dacă statele nu se supun, urmează șantajul cu sancțiunile economice și politice.
Împotriva CJUE s-au pronunțat toate Curțile Constituționale naționale care n-au cedat șantajului, apărându-și statele și popoarele în numele Constituților lor. Curțile Spaniei, Germaniei, Poloniei, Ungariei și României n-au recunoscut deciziile CJUE, care au stabilit prin dictat că ar exista o supremație a dreptului UE asupra Constituțiilor naționale.
Cu toate acestea, CJUE și CE și-au întețit șantajul asupra statelor membre, ignorând deciziile Curților Constituționale ”general obligatorii”. Junta de la Bruxelles își permite să sancționeze statele în contra Constituțiilor care stau la baza organizării și funcționării lor, punând presiune pe clasele politice să modifice Constituțiile. Polonia și Ungaria, în ultimul timp, sunt supuse sancțiunilor economice, CE refuzând să distribuie banii europeni care li se cuvin, sute de miliarde de euro.
Față de România, reprezentanța UE la București, o româncă neaoșă, tocmai a declarat că, dacă România nu se supune dictatului, nu va fi primită în Shengen, deși noi am îndeplinit de ani și ani condițiile cerute de Tratat, românii pierzând miliarde de euro în fiecare an.
După o analiză juridică, am descoperit, însă, că membrii CJUE NU îndeplinesc condițiile pentru îndeplini funcția de judecători, situație în care deciziile CJUE în privința Constituțiilor naționale sunt nule absolut!
Puțină lume știe că așa-zișii judecători ai CJUE sunt numiți de Guvernele statelor membre, în România de către Ministerul Justiției, în mod netransparent. Aceștia nu îndeplinesc condițiile legale pentru a fi judecători, raportat la criteriile de vechime, experiență profesională și, mai ales, raportat la garanțiile de imparțialitate. Prin urmare, aceștia nu sunt judecători, ci simpli agenți guvernamentali. Ei nu îndeplinesc nici condițiile cerute de lege pentru judecătorii constituționali!
Mai mult, pentru a ajunge la CJUE, aceste persoane, probabil pregătite în pepinerele globalisto-sorosite, trebuie să fie acceptate de un obscur Comitet, a cărui componență nu este cunoscută de opinia publică.
Evident, aceste persoane nu îndeplinesc nici condițiile de imparțialitate stabilite de Convenția Europeană a Drepturilor Omului!
Așa-zișii judecători CJUE nici nu răspund în fața nimănui pentru deciziile lor, neexistând practic instanță de recurs. Statele sunt pur și simplu captive acestei instituții tiranice, numită în mod fraudulos Curte de Justiție. Acești agenți politici nici măcar nu-și motivează deciziile în drept, cu referire la articolele din Tratat, deciziile fiind pur și simplu sloganuri ale ideologiei neomarxiste.
Existența CJUE reprezintă pentru statele membre un adevărat pericol la adresa securității naționale, obiectivul lor declarat find distrugerea suveranității statelor.
CJUE reprezintă un pericol și la adresa UE, a Tratatului constitutiv, pentru că astfel de decizii conduc la disoluția Uniunii, forțând statele membre să nege UE în ansamblul său, iar popoarele să nu-i mai recunoască legitimitatea. Cei care au crezut și cred că prin astfel de uzurpări pot face o UE mai puternică, se înșeală. Nimic din ceea ce este construit pe minciună nu va rezista. Și-o fac cu mâna lor!
PNȚCD consideră că CJUE nu răspunde exigențelor unei Curți de Justiție, potrivit principiilor dreptului, și trebuie desființată. Toate deciziile acesteia sunt nule și nu vor fi respectate de statele membre.
Aurelian Pavelescu