PFIZER ȘI COPIII: DACĂ NU FUNCȚIONEAZĂ, ÎNCEARCĂ CU UN CIOCAN MAI MARE.

Suntem în punctul în care Pfizer și Moderna se află în competiție pentru aprobarea vaccinului anti-COVID destinat copiilor sub 5 ani, toate celelalte categorii de vârstă fiind deja eligibile pentru vaccinare.

Pfizer a comunicat, vineri, că își schimbă abordarea în testarea produsului, administrând acum trei doze de vaccin copiilor din „lotul de probă”, întrucât a constatat că două doze... nu oferă suficientă protecție.

Două vaccinuri au funcționat bine la copiii sub 2 ani, care au produs niveluri satisfăcătoare de anticorpi. Dar răspunsul imun la copiii cu vârste între 2 și 4 ani a fost mai scăzut, potrivit șefei diviziei de cercetare a Pfizer, Kathrin Jansen. Așa că acestora le va fi administrată o a treia doză, la 2 luni după a doua. (https://bit.ly/3H2lNjF)

Dozele folosite în testare sunt, evident, mult mai mici decât la adulți; dacă vă puneți întrebarea logică de ce, în loc să încerce injectarea a două doze mai mari, Pfizer a decis să extindă studiul pentru a evalua administrarea a trei doze mici copiilor - cu vârste de la 6 luni la 5 ani - participanți la „studiu”, ne răspunde tot K. Jansen: dacă testarea pediatrică are succes în această formă, „am avea o abordare consecventă a vaccinului cu trei doze pentru toate vârstele”. Cu alte cuvinte, noul „standard de aur” la vaccinarea anti-Covid devine, ușor-ușor, 3 doze (o confirmă și „șeful campaniei de vaccinare, medicul Valeriu Gheorghiță”: https://bit.ly/3yI7m16). Asta deocamdată, pentru că având în vedere minciunile în serie pe care „sursele oficiale” le livrează publicului de aproape 2 ani, e doar o problemă de timp până la modificarea, din nou, a definiției noțiunii de „vaccinare cu schema completă”.

Pfizer a spus că "se așteaptă" să aibă date suficiente până la sfârșitul acestui an. Și noi "ne așteptăm" la un lucru: la creșterea vânzărilor de vaccinuri și a acțiunilor Pfizer.

Revenind la copii și la vaccinarea lor, așa după cum poate știți, nu există în România susținători mai convinși decât noi ai autorității parentale. Părintele este gardianul, educatorul și garantul intereselor copilului său. Atâta vreme cât vaccinarea minorilor este accesibilă, decizia este a părintelui și doar a lui.

Cerem însă părinților să cumpănească bine dacă intervenția brutală, cu o tehnologie de ultimă oră, cu efecte necunoscute pe termen lung și tot mai incerte pe termen scurt, asupra unui sistem imunitar în formare este justificată. Copilul tipic, sănătos, fără boli grave are risc statistic aproape ZERO la Covid-19. Infectarea, care este inevitabilă, are toate șansele să treacă fără simptome grave, dezvoltând în schimb un puternic răspuns imun natural.

Le dorim tuturor părinților din România și din lume mult discernământ.

#covid19 #vaccin #plandemie

https://www.activenews.ro/opin....ii/PFIZER-SI-COPIII-

PFIZER ȘI COPIII: DACĂ NU FUNCȚIONEAZĂ, ÎNCEARCĂ CU UN CIOCAN MAI MARE | ActiveNews
Favicon 
www.activenews.ro

PFIZER ȘI COPIII: DACĂ NU FUNCȚIONEAZĂ, ÎNCEARCĂ CU UN CIOCAN MAI MARE | ActiveNews

Suntem în punctul în care Pfizer și Moderna se află în competiție pentru aprobarea vaccinului anti-COVID destinat copiilor sub 5 ani, toate celelalte