Apel disperat al unui medic împotriva Vaccinării Obligatorii: Nu impuneți cu forța un Remediu mai periculos decât Boala

Pe data de 2 octombrie 2021, doctorul Jean-Gabriel Balique, membru al Academiei Naționale de Chirurgie a Franței, a adresat o scrisoare deschisă senatorilor și deputaților din Parlamentul de la Paris, trăgând un puternic semnal de alarmă în legătură cu consecințele dezastruoase

„Să ascultăm de experți!” Acest principiu, invocat de autoritățile politice din lumea întreagă, este în realitate călcat în picioare zi de zi: sunt „ascultate” doar vocile care dau apă la moară politicii sanitare guvernamentale. Celorlalți li se pune pumnul în gură.

O somitate a medicinei, doctorul Balique le cere parlamentarilor să nu aprobe obligativitatea vaccinării, deoarece aceasta nu are nici un efect asupra imunității colective dorite. Dimpotrivă, vaccinurile par să îi expună pe vaccinați la forme de COVID mai grele, chiar moartale, dar și să îi facă mai contagioși.

Medicul francez citează cazul școală al Israelului, unde cei vaccinați cu două sau trei doze sunt cei care ocupă majoritatea paturile din spitale.

Alte două țări ultra-vaccinate, Portugalia și Islanda, au o evoluție epidemică asemănătoare celei din Israel.

În aceste condiții, doctorul Balique își exprimă uimirea în legătură cu încăpățânarea de a impune vaccinarea, care nu doar că nu stinge epidemia, dar provoacă și efecte adverse grave, inclusiv invaliditate și deces.

Medicul  francez denunță și abaterile grave ale personalului medical de la principiile de etică și de la jurământul lui Hipocrat, în toate componentele sale:

- „primum non nocere” - înainte de orice, să nu faci rău;

- secretul medical;

- consimțământul pacientului dat în mod liber și în cunoștință de cauză.

Profesorul Balique citează datele oficiale ale Agenției Europene a Medicamentului, care, la data de 2 octombrie, recenza 26.523 de decese legate în mod indubitabil de vaccinuri și două milioane de efecte adverse, dintre care un milion grave, avertizând că doar o mică parte din astfel de cazuri sunt înregistrate.

În schimb, medicul subliniază că la nevaccinații fără comorbidități nu s-a înregistrat NICI UN deces din cauza COVID.

În consecință, care este scopul de a face obligatoriu un „remediu” mai periculos decât boala însăși?

Profesorul remarcă de asemenea cenzura și interdicția de a vorbi impuse personalului medical.

Pentru toate aceste motive, Dr. Jean-Gabriel Balique cere eliminarea Pașaportului de Vaccinare și renunțarea la sloganul mincinos „toți vaccinați = toți protejați”.

Iată mai jos textul integral al scrisorii deschise a eminentului membru al Academiei de Chirurgie adresat parlamentarilor francezi:


Profesor Jean-Gabriel Balique
 
Membru al Academiei Naționale de Chirurgie
 
jgbalique@gmail.com

În legătură cu proiectul obligativității vaccinării
 
Scrisoare deschisă
2 octombrie 2021

Doamnelor Senatoare, domnilor Senatori,
Doamnelor Deputate, domnilor Deputați,

În momentul în care vă pregătiți să discutați despre obligativitatea vaccinării este de datoria mea, în calitate de medic, de tată și de bunic, să vă avertizez în legătură cu catastrofa sanitară care se desfășoară sub ochii noștri, sub acoperirea autorităților tutelare.

Precizez de la început că nu sunt nici complotist, nici anti-vaccinist (mă vaccinez regulat împotriva gripei și nu am idei preconcepute față de vaccinurile „clasice” devenite obligatorii în țara noastră).

În noiembrie 2020, vaccinul împotriva COVID-19 trebuia să ne salveze și să ne întoarcă la viața normală. Acum, când înregistrăm un recul, devine mai „ușor” să realizăm bilanțul beneficii-riscuri al strategiei de vaccinare.

Prima constatare care se impune este că „vaccinul” nu protejează și nici nu împiedică contaminarea (cf. Declarația ministrului Sănătății Olivier Véran în fața Consiliului de Stat din luna aprilie 2021).

Exemplul Israelului, pe care autoritățile noastre l-au luat ca model, demonstrează că spitalele și secțiile de reanimare sunt pline de persoane vaccinate!

Astăzi, Israelul nu mai este dat de exemplu!

Un studiu apărut în European Journal of Epidemiology pe 30 septembrie confirmă că țările unde procentajul populației vaccinate este cel mai înalt au un număr de cazuri de COVID-19 la milionul de locuitori mai ridicat (exemple: Israel, Portugalia, Islanda...).

Nu a mai existat niciodată în medicină situația impunerii unui tratament sau unei vaccinări care nu funcționează (cu excepția persoanele cu riscuri, la care balanța beneficii-riscuri este diferită).

Nu ar fi atât de dramatic dacă această strategie (a vaccinării) nu ar fi la originea unor complicații grave, mortale, inadmisibile și insuportabile din punct de vedere etic pentru orice medic care, zi de zi, se luptă pentru a alina suferințele și a îngriji pacienții.

Medicii „din teren” continuă încă să creadă în jurământul lui Hipocrat, care est îndrumătorul lor vreme de secole și pe care politicienii îi obligă acum să îl calce în picioare.

Principiile sale fundamentale, „primum non nocere” (înainte de orice, să nu faci rău), secretul medical, consimțământul liber și dat în cunoștință de cauză, toate au fost înlăturate cu un dos de palmă.

După cum cunoașteți, acest vaccin se află în curs de experimentare, în faza 3 de punere la punct a medicamentului. Acum, când această fază, demarată la nivel mondial, înregistrează un recul, medicii din teren observă cum apar numeroase complicații.

Pe 2 octombrie 2021, Agenția Europeană a Medicamentului (EMA) înregistra 26.523 de decese legate în mod indubitabil de vaccinuri și 2 milioane de complicații dintre care 1 milion grave. Aceste cifre nu reprezintă decât o parte din cazurile observate.

În Franța, Agenția Națională a Medicamentului (ANSM), în raportul său din 16 septembrie 2021, raportează 22.559 de cazuri grave printre care și decese. Numeroase cazuri nu sunt raportate din diferite motive.

În Franța, experiența din teren raportată de medicii liber-profesioniști și din spitale arată cu claritate creșterea numărului complicațiilor apărute în săptămânile de după vaccinare: numeroase cazuri de paralizii faciale, de miocardite și pericardite, în consecințele precoce ale vaccinării, complicații cardio-vasculare (infarct, AVC) la persoanele relativ tinere și nu neapărat cu risc cardiovascular, numeroase cazuri de tromboze venoase și de embolii pulmonare.

Medicii semnalează o creștere frecventă a marcărilor de tromboză (D-dimeri), uneori la niveluri anormal de mari, o oboseală și o alterare accelerată a stării generale la persoanele vârstnice, cancere - care până acum erau controlate – explodează după vaccinare, boli auto-imune precum poliartritele sau tiroiditele se dereglează în săptămânile care urmează vaccinării.

ANSM indică drept „semnale confirmate” miocardita și pericardita cu apariții precoce după vaccinarea cu vaccinurile Comirnaty (Pfizer-BioNTech) și Moderna, fără a da numărul exact de bolnavi și minimalizând patologia, în timp ce complicațiile și sechelele pe termen lung pot fi grave.

De la începerea vaccinării celor cu vârsta de 12-18 ani, 206 cazuri de efecte adverse (inclusiv decese) au fost raportate la vaccinul Comirnaty și 18 cazuri grave la vaccinul Moderna, deși ne aflăm abia după 3 luni și jumătate de vaccinare a acestei grupe de vârstă.

Este vorba de tineri care nu prezentau riscuri de forme grave sau de deces din cauza COVID, dar care vor rămâne probabil cu sechele pe viață în urma vaccinării.

În ultimele zile, doi adolescenți fără factori de risc au decedat iar unui tânăr i s-a amputat un picior după 15 zile de la vaccinare.

Nu este un sacrificiu prea mare pe care îl face societatea și care este prețul ce trebuie plătit?
 
De la ce număr de decese veți zice STOP vaccinării tinerilor, care nu au nimic de câștigat, deoarece prezintă un risc scăzut de forme grave sau de deces din cauza COVID?

La femei au fost observate tulburări de ciclu, pierderi de sarcină sau morți ale feților in utero în timpul gravidității.
 
Cum se face că Direcția Generală de Sănătate autorizează vaccinarea din primul trimestru de sarcină, când datele privind securitatea vaccinurilor la femeile gravide sunt limitate și incomplete? Unde este principiul precauției?

Toate aceste complicații survin în mod precoce după vaccinare la persoane fără antecedente medicale și care au o viață normală. Ele survin și la sportivi care au fost nevoiți să își înceteze activitatea după vaccinare, compromițându-și cariera. Jérémy Chardy (tenisman), Christophe Lemaitre (atlet) sunt exemplele cele mai faimoase.

În același timp, la același grup de persoane fără comorbidități, dar nevaccinate, nu s-a înregistrat nici un deces; doar persoanele cu riscuri sunt expuse, doar pentru această categorie de populație „vaccinul” poate avea o anumită protecție.

Din păcate, aceste complicații au fost trecute sub tăcere, ele nu ajung până la autorități, sau acestea nu doresc să le vadă. Această dramă umană nu va face decât să se înrăutățească odată cu persistența vaccinării și multiplicarea probabilă a dozelor.

Testele pentru un vaccin împotriva virusului H1N1 au fost oprite din cauza unui număr mult mai mic de complicații.

Nici unul dintre vaccinurile obligatorii nu a provocat atât de multe complicații.

În prezent, medicii îngrijesc mai mulți pacienți pentru complicații ale vaccinurilor decât pentru COVID însuși.

Balanța beneficii-riscuri nu este în favoarea „vaccinului” la această grupă de populație. De ce doriți să faceți obligatoriu un „remediu” mai periculos decât boala la persoanele fără riscuri?

Este urgent să trageți concluziile într-un moment în care imunitatea naturală se dezvoltă, în care tulpina Delta se dovedește mult mai puțin agresivă și în care epidemia scade.

Nu începeți din nou cu sindromul Cernobîl, când ni s-a spus că norul nuclear radioactiv s-a oprit la frontieră! Nu uitați de scandalul Sângelui Contaminat! În legătură cu acest subiect, știați că Institutul Francez al Sângelui impune un decalaj de 28 de zile după vaccinarea cu un vaccin atenuat (rujeolă, rubeolă, oreion, febră galbenă...), însă nu își ia nici o precauție în privința donatorilor de sânge recent vaccinați cu aceste noi vaccinuri, la care biodistribuția în organism este cunoscută incomplet?

Nu este aceasta o nouă dovadă de ignorare a principiului precauției și un potențial scandal care urmează?

Chiar dacă nu sunteți medici, priviți în jurul dumneavoastră la ce se petrece, căutați informații. Aveți dreptul să vă informați, deoarece sunteți reprezentanții noștri.

Adevărul începe să iasă la lumină. Deja, vaccinul AstraZeneca a fost interzis la cei sub 55 de ani din cauza trombozelor, apoi, mai recent, vaccinul Janssen (de la Johnson Johnson) și tot mai multe state pun sub semnul întrebării principiul vaccinării generalizate:

- în Marea Britanie, vaccinarea este interzisă celor sub 15 ani și s-a renunțat la vaccinarea obligatorie;

- în Texas, vaccinarea tinerilor este interzisă;

- în Danemarca, sunt vaccinate doar persoanele cu riscuri și există o libertate totală la care s-a ajuns fără Pașaport de Vaccinare;

- în Africa, se observă o mortalitate de 10 ori mai mică decât a noastră, deși nici 2% dintre persoane nu sunt vaccinate (s-a anunțat o catastrofă sanitară!).

Tot acest personal medical, doctori, asistenți, infirmieri dar și pompieri care sunt arătați cu degetul, nu sunt anti-vacciniști, ci se tem de efectele unui „vaccin” aflat încă în fază de experiment, căruia îi văd efectele nefaste în practica lor directă.

Acest personal medical „din teren” se întâlnește cu bolnavi veritabili, medicii din platourile de televiziune extrapolează pornind de la cifre probabilistice, mare majoritate a acestora dovedindu-se eronate.

În această criză, nu trebuie să existe culoare politică, ci un consens pentru a apăra sănătatea francezilor care v-au ales.

În numele tuturor victimelor, în numele tuturor celor din personalul medical cărora li se pune pumnul în gură, interzicându-li-se să vorbească sub amenințarea sancțiunilor, lucru nemaivăzut într-o țară pretins liberă, vă cer să priviți dincolo de cifrele oficiale, total manipulate, și să refuzați vaccinarea obligatorie, cu atât mai mult pentru copii, cărora li se pune în pericol viitorul.

Faceți măcar un moratoriu, în cursul căruia să puteți asculta opinia numeroșilor medici, oameni de știință și a altora care încearcă să se facă auziți, dar care sunt boicotați sistematic atunci când opinia lor se află în răspăr cu politica sanitară guvernamentală.

Trebuie de asemenea reevaluată fiabilitatea testelor folosite și discutarea tratamentelor propuse în prezent.

Eliminați Pașaportul de Vaccinare și opriți propaganda rușinoasă și mincinoasă despre vaccinarez: „toți vaccinați = toți protejați”, lozincă total falsă, după cum știm acum!

Ridicați sancțiunile tuturor membrilor personalului medical nevaccinați, cărora li s-a interzis să își exercite meseria, deși sunt pasionați de vocația lor, și care nu au devenit mai periculoși pe 15 septembrie decât erau pe 15 iunie!

În ciuda interdicțiilor, unele spitale continuă pe bună dreptate să folosească personal nevaccinat pentru a-și putea menține activitatea fără nici o consecință sanitară, dar creând o inegalitate strigătoare la cer cu cei care nu mai pot munci.

Amintiți-vă că sunt aceleași persoane pe care le-ați tămâiat în timpul primului val și că unii dintre ei au murit în timpul acestui val din lipsă de măști și mijloace de protecție.

Strategia impusă este ruptă de realitate: este vorba de o pandemie însoțită de o mortalitate de 0,05%, reprezentată de persoanele cu riscuri, vârsta medie a deceselor este de 83 de ani, ceva mai mică în prezent, din cauză că persoanele cele mai fragile au decedat în timpul primului val.

Este logic să ni se propună vaccinarea, cu condiția de a avea un vaccin adevărat, ceea ce nu este cazul încă, și respectând voința liberă a fiecăruia (nu este vorba de Ebola, de meningită sau de variolă...).

Până la apariția unui vaccin veritabil, în caz de boală, se pot recomanda, în stadiile precoce, tratamente. Mulți medici le-au prescris cu succes. Acestea pot fi recomandate, cu titlu preventiv, chiar și la persoanele cu riscuri. Aceste persoane sunt cunoscute și deci pot fi protejate individual (inclusiv prin acest „vaccin”, aceasta fiind singura sa indicație), fără a penaliza restul populației.

Fiți conștienți că ați fost informați și, atunci când adevărul va ieși la suprafață, căci el va ieși – mai devreme sau mai târziu – ținând cont de acumularea datelor științifice despre complicații, veți fi trași la răspundere!

Cu speranța de a fi auzit, în numele victimelor vaccinurilor și ale personalului medical care refuză acest experiment și rămânând la dispoziția dumneavoastră, vă rog să primiți, Doamnelor și Domnilor aleși, salutul meu respectuos.

 
Profesor Jean-Gabriel Balique

Membru al Academiei Naționale de Chirurgie

Sursa articol: activenews.ro


Mirel Radoi

2 Blog posts

Comments