Varujan Vosganian anunță al doilea deces la nici 48 de ore după vaccinarea Covid al unui membru al comunității armenilor, în timp ce parlamentarii se fac luntre și punte să impună certificatele de vaccinare. Mihai Furtună lucra la Uniunea Armenilor

Varujan Vosganian anunță o a doua moarte suspectă a unui membru al comunității armenilor la nici 48 de ore după vaccinarea Covid. El acuză că nici unul dintre cei decedați nu a fost înregistrat printre decesele post-vaccin. Fapt ce permite INSP să manipuleze cifrele și procentele și să susțină că „nici unul dintre decesele post-vaccinare nu a fost cauzat de vaccinarea Covid”.

„Evocam, într-o postare anterioară, cazul lui Mariam Bostangian, colega noastră de la Uniunea Armenilor, care a decedat imediat după vaccinare. Din păcate, avem acum un caz similar. Colegul nostru, Mihai Furtună, după administrarea celei de-a treia doze de vaccin, a fost internat de urgență, a intrat în comă diabetică și inima nu a rezistat oscilațiilor de tensiune arterială.

Nici Mariam Bostangian, nici Mihai Furtună nu au fost înregistrați printre persoanele care au decedat la mai puțin de 48 de ore de la administrarea vaccinului”, a scris fostul senator, marți, pe Facebook, tocmai în timp ce actualii parlamentari se străduiesc din răsputeri să impună prin lege certificatele Covid, care obligă indirect poporul la vaccinare cu serurile experimentale Covid, deși nici un factor de decizie nu răspunde pentru efectele adverse ale acestora.

Ulterior, fostul senator a mai adăugat în comentariile de la postarea sa de pe Facebook: „Cei de la Salvare au recunoscut că e din cauza vaccinării, dar nimeni nu a avut curajul să scrie asta. Le-au murit colegii și "eroii" pandemiei tac!! Ei sunt adevaratii VINOVAȚI!!!”

Avocata Elena Radu a scris la rândul ei: „Dumnezeu sa ii odihnească în pace!

Mihai Furtună, pe lângă faptul că era administrator al sediului central al Uniunii Armenilor din România, a fost și colaborator al publicației Ararat și susținător al Centrul Cultural Armean din București și al comunității armenești. Dumnezeu să-l odihnească!

https://www.activenews.ro/stir....i/Varujan-Vosganian-

Varujan Vosganian anunță al doilea deces la nici 48 de ore după vaccinarea Covid al unui membru al comunității armenilor, în timp ce parlamentarii se fac luntre și punte să impună certificatele de vaccinare. Mihai Furtună lucra la Uniunea Armenilor | ActiveNews
Favicon 
www.activenews.ro

Varujan Vosganian anunță al doilea deces la nici 48 de ore după vaccinarea Covid al unui membru al comunității armenilor, în timp ce parlamentarii se fac luntre și punte să impună certificatele de vaccinare. Mihai Furtună lucra la Uniunea Armenilor | ActiveNews

Varujan Vosganian anunță o a doua moarte suspectă a unui membru al comunității armenilor la nici 48 de ore după vaccinarea Covid. El acuză că nici unu