Aide-memoire pentru cei care vor să voteze, pe repede înainte, legea certificatului verde obligatoriu în spațiile publice și la locul de muncă, ceea ce va impune, indirect, dar indubitabil, obligația vakkseenării, punând toată lumea cu spatele la zid: fotografiile de mai jos sunt capturi la zi (octombrie 2021) de pe pagina de internet a Agenției Europene a Medicamentului.
Citiți cu atenție pasajele subliniate și adnotate de mine.
Țineți minte că obligarea tuturor la vakkseenare cu un ser despre care nu se știe dacă oprește pandemia și nici dacă are efecte consolidate (de vreme ce încă se mai adună probe cel puțin doi ani și, în plus, sunt necesare “boostere”) este însoțită și de o exonerare totală de răspundere a producătorului pentru defectele produsului, a spitalelor, a medicilor, a politicienilor, a influencerilor plătiți regește de big pharma (cu prețul vaporizării încrederii în medicină și în știință, în general) și chiar a statelor. Riscul defectelor produsului este în totalitate pe capul persoanei “imunizate” sau al moștenitorilor, rudelor și apropiaților săi, rămași după plecarea sa într-o lume mai bună.
Câteva atenționări suplimentare, extrase din document:
(i) „nu se cunoaște încă impactul vaccinării cu Comirnaty asupra răspândirii SARS-CoV-2 în comunitate, nici cantitatea de virus care poate fi purtată și transmisă de persoanele vaccinate” (p.2, ultimul para); notă - este sau nu este vaccinul arma ultimă, exclusivă, contra pandemiei (așa cum susțin cei obsedați de vaccin)? pentru că, așa cum se observă, autoritatea cea mai competentă spune că „nu se cunoaște încă” ...;
(ii) „nu se cunoaște durata protecției oferite de Comirnaty. Persoanele vaccinate în studiul clinic vor continua să fie urmărite timp de 2 ani pentru a culege mai multe informații despre durata protecției”; note - iată la ce este „bun” codul QR - să fim urmăriți, cel puțin doi ani de acum încolo; dacă, după doi ani, se va ajunge la concluzia că vaccinul este protectiv, ce se întâmplă după aceea, mai ales că obiectivul actual al unor țări este „zero covid”? de ce mai avem nevoie să știm, după „stârpirea” covid, că acest vaccin este eficient? eficient contra a ce?
(iii) „Comirnaty nu este autorizat în prezent la copii de sub 12 ani”; notă - de ce insistă, atunci, „autoritățile” românești să se vaccineze toți copiii între 5-12 ani?
(iv) [...] „datele privind administrarea Comirnaty în timpul sarcinii sunt foarte limitate. Deși nu există studii în ceea ce privește alăptarea, nu se preconizează niciun risc pentru alăptare”; notă - deci, autoritatea spune că nu are studii sau că are date foarte limitate, dar „nu se preconizează riscuri”; logic, nu? trust the science ...
(v) autoritatea atrage atenția asupra unor reacții adverse severe, cum ar fi paralizia facială, anafilaxia (șoc alergic), miocardita sau pericardita (p.3-4); de exemplu, se indică un risc de paralizie de 1 la 1000 de persoane; notă - presupunând că în Europa s-au vaccinat cu Comirnaty 100 de milioane de persoane, înseamnă că 100 de mii de persoane sunt supuse riscului de paralizie facială...
(vi) în mai multe rânduri, autoritatea atrage atenția că, mai ales în cazul persoanelor cu risc (femei gravide sau lăuze, persoane cu imunitate scăzută sau cu alergii), administrarea vaccinului trebuie făcută sub strictă supraveghere medicală, având la dispoziție inclusiv medicamentele sau antidoturile necesare pentru cazul de reacții adverse severe; notă - nu mai e cazul să vă reamintesc asta, că știți: la noi vaccinul se administrează în parcări, la coadă la mici, pe o sută de lei, pentru câștiguri la tombolă etc., adică „sub strictă supraveghere medicală” ...
(vii) autoritatea arată că autorizația de punere pe piață este condiționată și că, în ciuda riscurilor, a hotărât „că beneficiile Comirnaty sunt mai mari decât riscurile asociate, acest medicament putând fi autorizat” (p. 4); note - Comirnaty este un medicament, și nu un vaccin; hotărârea luată de agenție, pe repede înainte, nu e doar superficială, este cinică, având în vedere magnitudinea riscurilor;
(viii) „compania care comercializează Comirnaty va continua să funizeze rezultatele studiului principal, care se derulează pe o perioada de 2 ani” (p. 4); notă - așadar, un număr de peste 450 de milioane de persoane (populația totală a UE) sunt supuși, timp de doi ani, unui gigantic studiu clinic, care ar putea să ajungă sau nu la concluzia că medicamentul a fost eficient și a stopat pandemia; again, trust the science ...
(ix) „compania va efectua studii pentru a oferi asigurări suplimentare privind calitatea farmaceutică a vaccinului (??! - este vaccin sau medicament, că nu mai e clar?), deoarece producția continuă să fie extinsă”; note - așadar, actualmente, nu există suficiente asigurări privind calitatea farmaceutică și, cu toate astea, vaccinul nu numai că se vinde, dar chiar ne este inoculat obligatoriu? pe de altă parte, de ce se extinde producția? vin alte și alte valuri, sunt generate alte și alte oportunități de vânzare pentru producător?
#gheorghepiperea

image