Ceea ce in Romania a devenit riscant de prezentat la TV, se poate urmari fara probleme la televiziuni PUBLICE din alte tari din UE. Cum ar fi televiziunea publica italiana, canalul RAI 3 , emisiunea de anchete REPORT. Pe data de 31 octombrie acolo este difuzat un amplu material despre eficacitatea vaccinului PFIZER. Este intervievat profesorul PETER DOSHI de la Universitatea din Maryland , editor asociat la prestigioasa British Journal of Medicine, expert in politici legate de siguranta medicamentelor si studii clinice! Voi posta integral aici textul cu traducerea materialului si link catre video original!

P.S. Stiu ca e un text lung dar nu aveam cum sa titrez direct pe materialul video.


RAI3, emisiunea Report, 31 octombrie 2021:

“În septembrie 2020, Pfizer a început un test clinic cu 40.000 de persoane. Ce s-a întâmplat cu el?
- Peter Doshi, universitatea Maryland: “După ce vaccinul a primit autorizare, în decembrie 2020, Pfizer a început să renunțe la participanții la test. În martie 2021, au rămas mai puțini de 7%.”

Peter Doshi e expert în teste clinice, cunoscut în toată lumea. Testul clinic al Pfizer ar fi trebuit să dureze până în 2022, după cum au cerut agențiile internaționale de reglementare. În schimb, după începerea campaniei de vaccinare în decembrie 2020, testul clinic a fost, de facto, oprit.
- Doshi: “Testul clinic e mai precis decât datele pe care le primești din lumea reală, pentru că datele unui test clinic sunt verificate prin comparație cu un grup de control. Compararea informațiilor despre cei care primesc un vaccin și cei care primesc placebo e modaliatea prin care poți deduce eficacitatea reală. Oprirea testului clinic a făcut imposibilă înțelegerea pe termen lung a eficacității.”

Administrarea celei de-a doua doze în testul clinic Pfizer s-a încheiat în toamna lui 2020. Pfizer a primit aprobare în situație de urgență (EUA) în decembrie 2020, prezentând date care susțineau că vaccinul ar fi avut o eficacitate de 95%, doar că aceste date au fost măsurate doar pe parcursul a două luni.
În aprilie 2021, Pfizer confirmă eficacitatea de 95 la sută pentru cazurile grave pentru o perioadă de cel puțin 6 luni. Din acest moment, Pfizer încetează să mai prezinte alte informații. Iar când cei de la FDA au aprobat vaccinul în august, analiza lor s-a bazat pe aceleași informații vechi din aprilie, chiar dacă trecuseră deja 10 luni de când vaccinul fusese administrat.
Pfizer nu a spus nimic despre faptul că vaccinul își pierde eficacitatea în timp.
- Doshi: “Aprobarea finală din august s-a bazat pe informațiile vechi din martie.”
- Reporter: Înainte de apariția variantei delta?
- Doshi: “Cu siguranță. În martie, varianta delta nu exista în SUA. Înțelegeți contradicția? FDA a aprobat un vaccin care ar fi avut o eficacitate de 95 la sută în august, și după câteva zile, au început să vorbească imediat de a treia doză ca și cum vaccinul nu ar fi avut acea eficacitate. E complet lipsit de sens.”

Deja în martie, într-o ședință secretă, directorii companiei le spuneau investitorilor cu totul altceva decât spuneau public.

Frank D'Amelio, vicepreședinte Pfizer a spus la acea întâlnire: “Factori ca eficacitatea sau a 3-a doză vor deveni foarte importanți și reprezintă o mare oportunitate pentru vaccinul nostru, în ce privește cererea și prețul. Credem cu adevărat că aceata e o mare oportunitate.”

Fie cei de la Pfizer avea un glob de cristal sau știau deja (în martie) că eficacitatea se pierde în timp. Inițial, au primit aprobare după ce au prezentat informații despre o mare eficacitate și numai după aceea au venit cu informațiile care arătau că ar fi nevoie de doze suplimentare.

- Reporter: Pfizer a spus inițial că vaccinul e eficace, după care a cerut autorizația pentru a treia doză pentru că vaccinul își pierduse eficacitatea.
- Doshi: “Sigur că știau ce fac. Pentru ei e doar o afacere. Acesta e obiectivul lor. Ce nu înțeleg e de ce agențiile de reglementare le permit să facă asta.”

În primele 6 luni ale lui 2020, veniturile Pfizer au fost de 14 miliarde din vânzarea vaccinului, Moderna – 6 miliarde. 70 la sută din aceste sume se traduc în profituri.”

Razvan Dumitrescu