Cauzele eșecului gestionării pandemiei Covid. Vaccinații infectați nu sunt obligați la izolare

Din capul locului trebuie spus că vaccinarea anti-covid are beneficiile sale dovedite nu doar științific, ci și statistic. Cifrele sunt clare și elocvente, pentru oricine. De asemenea, opțiunea vaccinării trebuie să fie exclusiv individuală, statul având obligația să-și ocrotească cetățenii în egală măsură. Punct!

În România însă, cu un guvern incapabil și dedicat exclusiv obiectivelor politice, guvernând cu ochii în sondaje, vaccinarea a ajuns un eșec de proporții. Eșecul vaccinării, coroborat cu practica, deja consacrată în această pandemie, de a copia măsurile anti-covid din străinătate, ne-au făcut mai mult rău decât bine. Iar vaccinarea s-a întors împotriva noastră, vaccinații fiind cei care, fără să realizeze, au transmis virusul în egală măsură cu nevaccinații. Iată cifrele și aspectele concrete:

În valul 4 al pandemiei, alegând ca dată de debut 1 septembrie 2021, vom observa că 20-30% dintre persoanele infectate sunt vaccinate. Astfel, la 1 septembrie 2021, în România se înregistrau 1443 de cazuri noi de persoane infectate, din care aproximativ 20% vaccinate. Acest procent a crescut semnificativ, ajungându-se ca la 23 octombrie 2021 să înregistrăm 15.261 de cazuri, cu un procent de aproximativ 30% vaccinați.
Nu vă izolați, sunteți vaccinați!

De ce sunt importante aceste procente de persoane vaccinate și care totuși s-au infectat. Nu pentru a dovedi ineficiența vaccinului, statisticile arătând contrariul, ci pentru a corobora aceste procente cu o măsură anti-covid, luată copy-paste din străinătate, de către guvernanții noștri incompetenți și care s-a dovedit a fi fatală.

Astfel, art. 6 alin. 1 din Hotărârea Comitetului Național pentru Situații de Urgență (CNSU) nr. 43 din data de 1 iulie 2021, prevede: „Exceptarea de la măsura carantinei instituită cu privire la persoanele contact direct ale unei persoane confirmate se aplică pentru persoanele vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare până la data contactului direct”. Adică, până au realizat că sunt infectate, în cele câteva zile până la apariția simptomelor sau chiar mai multe la asimptomatici, persoanele vaccinate au răspândit virusul fără să realizeze ce fac, pentru că așa i-a îndrumat statul român eșuat: Nu vă izolați, sunteți vaccinați!

Raportat la cifrele de mai sus, asta înseamnă că pe 1 septembrie 2021, aproximativ 280 de persoane infectate și vaccinate răspândeau virusul, ajungându-se ca la 23 octombrie 2021, 5.000 de persoane vaccinate și infectate să transmită virusul contacților direcți, fără ca măcar să conștientizeze ce fac, pentru că guvernul nu a știut cum să-i îndrume. La care se adaugă campaniile absolut inepte de promovare a vaccinării, în care apăreau Cîțu și Turcan și care mai aveau puțin să ne spună că vaccinul conține elixirul frumuseții și secretul vieții veșnice, în loc să transmită poporului esențialul: vaccinul te salvează de forme grave, agresive și îți reduce riscul să mori.

În absența unei comunicări precise, fiecare a înțeles ce-a vrut despre vaccin. Fie că te face imun la boală, fie că nu o mai transmiți, fie că nici una nici alta, dar îți permite să umbli nestingherit pe unde vrei. Ori aceste percepții, la care se adaugă prevederea CNSU care nici măcar nu le recomandă contacților direcți vaccinați să se autoizoleze pentru câteva zile, a dus la dezastrul, la „catastrofa” de care vorbea Președintele Iohannis. Iată de ce:

În numărul din martie 2019 al Revistei Epidemics, într-un studiu dedicat infecțiilor respiratorii, autorii concluzionează că o persoană are în medie un număr de 11 contacți direcți pe zi (minimul fiind de 8 contacți direcți pe zi, la persoanele de peste 45 de ani, iar maximul de 14 contacți direcți pe zi, la grupa de vârstă 15-19 ani).

Într-un studiu publicat pe 23 august 2021, în JAMA Internal Medicine, cercetătorii descoperă o rată de infectare de 8,2% în totalul contacților direcți.
Una din trei persoane s-a infectat de la un vaccinat

Raportat la cifrele din România, asta înseamnă că, la debutul valului 4, pe 1 septembrie 2021, cele aproximativ 280 de persoane vaccinate și infectate cu coronavirus au intrat în contact direct cu aproximativ 3.100 de persoane, fiind responsabile de infectarea a 254 de persoane, pe zi. În timp ce, pe 23 octombrie 2021, cele aproximativ 5.000 de persoane vaccinate și infectate cu coronavirus au intrat în contact direct cu aproximativ 55.000 de persoane din care aproximativ 4.500 au luat virusul de la aceștia, în fiecare zi. Concluzionând se observă că, de la începutul valului 4 (01.09.2021), aproximativ 18% din persoanele infectate au luat boala de la vaccinați, în timp ce pe 23 octombrie 2021, aproximativ 30% din persoanele infectate au luat boala de la vaccinați. Această aproape dublare a procentului de persoane infectate de către vaccinați, de la debutul valului 4 și până în prezent, confirmă încă o dată raționamentul că, în România, persoanele vaccinate au constituit o sursă semnificativă de infectare.

Dezastrul dovedit de cifre este cauzat de acea prevedere absolut criminală care le permite persoanelor vaccinate să nu se autoizoleze în cazul în care au intrat în contact direct cu o persoană infectată. Prevedere copiată din practica europeană, însă care a fost aplicată în România fără discernământ și fără a ține cont de faptul că, spre deosebire de majoritatea statelor europene, țara noastră are un număr foarte mic de persoane vaccinate. Și care prevedere se face vinovată de moartea a aproximativ 8.000 de oameni, victime ale valului 4 al pandemiei.
Ce e de făcut?

În concluzie, până se dezmeticesc guvernanții, toate persoanele vaccinate care au intrat în contact direct cu o persoană infectată ar trebui să dea dovadă de responsabilitate și să se autoizoleze cel puțin pentru 7 zile, așa cum recomandă specialiștii. Ideal ar fi să se și testeze spre finalul intervalului.

În planul doi, CNSU ar trebui să abroge de urgență această prevedere până când România va avea un grad de vaccinare de cel puțin 50% și să comunice acest aspect clar și tare.

Iar cei care considerați că nu vă este oportun vaccinul, stați în casă! Stați în casă și evitați zonele aglomerate cel puțin până se mai degrevează spitalele!

https://cetateanul.net/articol....-principal/cauzele-e

Cauzele eșecului gestionării pandemiei Covid. Vaccinații infectați
Favicon 
cetateanul.net

Cauzele eșecului gestionării pandemiei Covid. Vaccinații infectați

Din capul locului trebuie spus că vaccinarea anti-covid are beneficiile sale dovedite nu doar științific, ci și statistic.