Șerban Cionoff: Mai bine mai târziu decât niciodată, Monica Macovei află ce înseamnă, cu adevărat, egalitatea în fața legii!
Joi, 24 noiembrie, magistrații judecătoriei sectorului 4 din Capitală au respins ca inadmisibilă acțiunea prin care Monica Macovei cerea procurorului de caz și Parchetului Curții de Apel Constanța să îi asigure dovezile în cazul accidentului soldat cu rănirea gravă a unui motociclist în urma impactului cu un automobil condus de către fosta ministră a justiției.
Decizia nu este definitivă și poate să fie atacată în următoarea perioadă în condițiile stabilite de lege.
Definitivă și irevocabilă este și rămâne ,însă, lecția despre egalitatea în fața legii pe care a primit-o fosta procuroare crescută și afirmată în ultimii ani ai regimului politic al partidului-stat, rapid și categoric convertită la canoanele ideologiei sorosiste și ale justiției aferente.
Așadar, pe 8 octombrie, pe DN 39, un automobil la volanul căruia se afla Monica Macovei s-a ciocnit cu o motocicletă, accident soldat cu rănirea gravă a motociclistului. La scurtă vreme, la locul accidentului au venit un echipaj de poliție care a constatat faptele, precum și un echipaj al Serviciului județean de ambulanță și un elicopter SMURD. Conform datelor care au fost făcute publice în Raportul întocmit de către polițiști se menționează că automobilul nu adaptat viteza la condițiile de drum și a pătruns pe sens opus „unde a intrat în coliziune frontală cu o motocicletă condusă reglementar”. Raport aflat în dosarul preluat de către Parchetul Curții de Apel Constanța, dosar despre care, de atunci și până acum, nu s-a mai auzit nimic. Fapt de natură să ridice serioase semne de întrebare și să dea naștere la felurite scenarii. Printre care și cel potrivit căruia în spatele acestei apăsate tăceri s-ar pregăti transmiterea dosarului către Parchetul Înaltei Curți de Casație și Justiție, unde ar fi urmat să se decidă că Monica Macovei nu are nici-o vină. Scenariu care a circulat intens pe canalele presei alternative, cu cât mai mult cu cât, nici până la ora când scriu aceste rânduri, partea vătămată nu a făcut plângere împotriva doamnei fost ministru. Rămânând, în acest fel, loc pentru alte semne de întrebare, adică pentru alte supoziții și deducții…
Cu toate acestea, la scurtă vreme după accident, tăcerea a fost spartă de un mesaj categoric potrivit căruia „nu (eu n.n.) am pierdut controlul mașinii nici-o secundă”, iar accidentul s-a produs pentru că „motociclistul a intrat din plin în aripa stângă a mașinii mele”. Mesaj transmis, bineînțeles, de către Monica Macovei!
Puneți, vă rog, cap la cap, aceste date și veți deduce de unde are Monica Macovei motive să considere îndreptățită, dacă nu chiar datoare!, să dea în judecată pe procurorul de caz și Parchetul Curții de Apel din Constanța. Cerându-le, la mai mult de o lună de la accident, să facă o nouă expertiză, întrucât consideră că, până acum, a fost vorba despre o proastă gestionare a dovezilor. Dovezi între care- nu-i așa?- un rol precumpănitor trebuie să îl aibă investigarea cazului conducătoarei auto Monica Macovei efectuată de către procurorul Monica Macovei. Ipoteză deloc lipsită de temei dacă avem în vedere numărul nu chiar nesemnificativ al dosarelor în care magistrații au procedat așa cum le-a impus o anumită comandă politică sau în care i-au albit, dintr-o foarte discutabilă solidaritate de breaslă, pe colegii care, prin deciziile lor incorecte, au făcut să scadă îngrijorător de mult încrederea publică în justiție. Decizii desființate, în mare parte, la CEDO, de pe urma cărora din visteria statului se plătesc apăsătoare despăgubiri. Din banul public și nu de către cei care au încropit dosarele și de cei care au dat sentințele.
Iată de ce consider că au dreptate cei care apreciază că, respingând acțiunea intentată de către Monica Macovei procurorului de caz și Pachetului Curții de Apel Constanța, magistrații judecătoriei sectorului 4 i-au dat temutei și, până acum, invincibilei doamne a justiției carpato-pontico -dâmbovițene o veritabilă lecție de deontologie. Mai bine mai târziu decât niciodată, Monica Macovei aflând ce înseamnă (sau ce ar trebui să însemne) egalitatea în fața legii. Principiu care, în cazul de față, presupune ca procurorii de la Parchetul Curții de Apel din Constanța să finalizeze dosarul și să îl trimită spre a fi judecat, iar vinovatul pentru producerea accidentului să își primească pedeapsa meritată. Unica alternativă corectă, de care se teme foarte tare Monica Macovei și pe care nu este exclus să fi încercat să o blocheze dând în judecată pe procurorul de caz și Parchetul Curții de Apel Constanța.
Desigur, este dreptul cetățenei Monicăi Macovei să atace decizia judecătorilor de la sectorul 4. În consecință, nu ne rămâne decât să vedem care va fi parcursul dosarului privind accidentul petrecut pe 8 octombrie pe DNA 39. Așteptare care va mai ține ceva vreme, știut fiind cât de încâlcite și de nebănuite sunt căile justiției pe meleagurile noastre.
Un lucru este, însă, de pe acum în afara oricărei îndoieli și anume că este vorba despre un veritabil test în funcție de care lumea justiției va mai câștiga (sau va mai pierde) foarte prețioase puncte la capitolul încredere publică.
#monicamacovei
https://www.activenews.ro/opin....ii/Serban-Cionoff-Ma