Xi Jinping l-a luat la rost pe Trudeau: Ai dat la presă altceva decât am discutat

Liderul chinez Xi Jinping a fost surprins miercuri de televiziunile canadiene într-un moment de o sinceritate rară, în care a fost filmat în timp ce îl mustra pe omologul său canadian, premierul Justin Trudeau, pentru ceea ce el a descris drept discuții „scurse” către presă, a relatat CNN, potrivit Flux24.

„Tot ceea ce am discutat a fost scurs în presă și acest lucru nu este adecvat”, a spus traducătorul lui Xi.

Trudeau a dat din cap, iar Xi a vorbit din nou.

„Și nu așa s-a desfășurat conversația”, a tradus interpretul. „Dacă a existat sinceritate din partea dumneavoastră, atunci vom discuta cu o atitudine de respect reciproc, altfel ar putea exista consecințe imprevizibile”, l-a avertizat Xi pe liderul canadian.

Traducătorul lui Xi a încercat să traducă ceea ce s-a spus, dar a apucat să spună doar: „Dacă a existat sinceritate din partea dumneavoastră”, moment în care intervine Trudeau:

„În Canada, noi credem într-un dialog liber, deschis și sincer. Vom continua să lucrăm împreună într-un mod constructiv, dar vor exista lucruri asupra cărora nu vom fi de acord”, adaugă premierul canadian.

„Să creăm mai întâi condițiile”, răspunde Xi, potrivit traducătorului.

Liderul chinez îi strânge apoi mâna lui Trudeau și pleacă împreună cu alți oficiali din anturajul său.

#trudeau #xi

VIDEO in articolul complet: https://www.activenews.ro/stir....i/Xi-Jinping-l-a-lua

Xi Jinping l-a luat la rost pe Trudeau: Ai dat la presă altceva decât am discutat | ActiveNews
Favicon 
www.activenews.ro

Xi Jinping l-a luat la rost pe Trudeau: Ai dat la presă altceva decât am discutat | ActiveNews

Liderul chinez Xi Jinping a fost surprins miercuri de televiziunile canadiene într-un moment de o sinceritate rară, în care a fost filmat în timp ce î