Corneliu Vlad: Occidentul colectiv în pericol de dezmembrare. Atacul terorist ecologic din Marea Baltică poate scinda Europa
După unii, Operațiunea Nord Stream ar putea fi un fel de Pearl Harbor al secolului XXI. Adică pur si simplu un atac al Americii împotriva Germaniei. Se sparie gândul, ar zice cronicarul. Nu e confirmat, dar ipotezele curg în trombă.
"Acest atac terorist a distrus orice șansă de apropiere energetică ruso-germană, a catapultat imediat Polonia în poziția de a fi unul dintre cele mai esențiale centre energetice ale continentului și, astfel, a ridicat cu un prag planurile Axei anglo-americane de împărțire și guvernare a Europei”, scrie Andrew Korybko, analist politic american.
Ba e chiar mult mai grav. Aruncarea în aer a conductelor Nord Stream ar putea avea urmări mai cumplite decât implozia Turnurilor Gemene de la New York. Nu prin numărul de vieți umane curmate, ci prin catastrofalele urmări geopolitice, economice și sociale care s-ar produce în cascadă.
Despre consecințele geopolitice încă nimeni nu îndrăznește să vorbească. Dar ele ar schimba întreaga configurație a arhitecturii de securitate și echilibru a lumii postbelice.
Exista o ipoteză, în mintea tuturor, dar mai de nimeni spusă cu voce tare, că America este hotărâtă să facă totul, cu orice risc, pentru a opri o apropiere intre Germania și Rusia. Este cel mai mare coșmar pentru artizanii politicii externe americane, spune politologul George Friedman.
Că e plauzibil, o întărește însuși președintele Biden care în februarie 2022, în plină criză ucraineană, declara răspicat: „Dacă Rusia invadează, dacă tancuri sau trupe trec din nou granița cu Ucraina, atunci nu va mai exista Nord Stream 2. Îi vom pune capăt”. „Cum veți face exact asta, deoarece proiectul și controlul proiectului sunt în controlul Germaniei?” a întrebat un reporter. „Vă promit că vom putea face asta”, a spus Biden, zâmbind. Epocală indiscreție!
Și subsecretarul de stat Victoria Nuland a emis amenințări similare, în ianuarie: „Dacă Rusia invadează Ucraina, într-un fel sau altul, Nord Stream 2 nu vă merge mai departe”.
Or, ce înseamnă dinamitarea proiectului Nord Stream? Exact compromiterea pentru multă vreme a relațiilor ruso-germane. Nu se știe încă dacă Washingtonul a acționat în acest fel cu Nord Stream, iar dacă s-ar dovedi, Occidentul colectiv, lumea euroatlantică și redutabilele sale instituții ar sări în aer.
Analistul Korybko se hazardează să prefigureze un scenariu în care vorbește despre o Axa Anglo-Americană (AAA), care "beneficiază cel mai mult de pe urma atacului terorist ecologic din Marea Baltică”. O axă având ca buzdugan Polonia, care ar urma să preia de la Germania supremația în Europa Centrala, să gestioneze, împreună cu Norvegia (mare exportator de petrol) politica energetică europeană și să scoată din joc Berlinul și Moscova. Așadar, o un continent cu două Europe: una anglo-americană, cu Europa Centrala și alții și o Europa cu Rusia, Germania și ai lor.
Să ne imaginăm cum ar arăta lumea dacă la tot mai iminentul război Rusia-SUA/NATO și la tot mai iminentul război SUA-China s-ar adăuga și un conflict, nu neapărat militar, dar economic, energetic, social, tehnologic etc., în interiorul arealului euroatlantic. NATO și UE ar dispărea, Europa Unită ar decădea din poziția ei de cvasiputere mondială, Germania își va afirma viguros preeminența pe continent, SUA ar pierde controlul monopolist asupra unei Europe dezintegrate. O Europă în agonie ar fi copleșită de puteri emergente din afara coontinentului în cele mai felurite modalități. Economic, social, civilizational, cultural, religios, demografic etc. etc.
Repet: suntem deocamdată în aceasta privință în stadiul ipotezelor. Și ipoteze sunt multe, credibile sau fanteziste, naive sau perfide, logice sau năstrușnice. De compromiterea definitivă a proiectului Nord Stream sunt învinuiți sau suspectați și americanii, și rușii, ba chiar și marionetele care guvernează la Kiev.
Dar dincolo de gesticulațiile oficiale și merdiatice care aruncă perdele de fum, isterizează și îngrozesc popoarele europene , există o certitudine pe care tot acest teatru mincinos nu o poate clinti: SUA și Germania își dispută hegemonia asupra Europei, iar Washingtonul vede într-o alianță ruso-germană nu un competitor, ci un adversar redutabil.
Este oare momentul Nord Stream preludiul unui noi confruntări planetare? Care va începe cu dezmembrarea Occidentului colectiv, și el, tot mai mult, un fel de URSS, sortit pieirii?
Într-un roman de Sadoveanu, doi mari boieri spuneau că între ei doi e sânge. Între SUA și Germania nu e sânge, miza e hegemonia și profitul. Dar deocamdată Berlinul are un lider care bâjbâie, iar Washingtonul unul care nu prea știe pe unde să meargă, nici la propriu, nici la figurat.
Intre acești doi mari aliați, Bucurestiul oficial nu știe nici el cui să-i sărute mai întâi papucul, iar noi românii "aici șezum și plânsăm”.
https://www.activenews.ro/opin....ii/Corneliu-Vlad-Occ