VICTIME ALE VACCINĂRII ÎNTR-O ȚARĂ CONDUSĂ DE CRIMINALI
.
Medicul Raluca Simona Gurgu, 39 de ani, neurolog la spitalul "Elias", intrată în comă după A TREIA DOZĂ de vaccin și un AVC devastator (am făcut public cazul ei acum aproape o săptămână), a plecat la Domnul marți 19 octombrie.
Preasfințitului Gurie al Devei și Hunedoarei, 52 de ani, răposat astăzi, 21 octombrie, cel care ne-a lăsat pe toți cei ce l-am cunoscut cu amintirea unui Părinte de o bunătate și căldură copleșitoare, i-a fost distrusă sănătatea de Covid și a intrat în comă DUPĂ A TREIA DOZĂ DE VACCIN (booster), iar nu după un singur vaccin, așa cum apare în comunicatul Patriarhiei.
Informația o am din mai multe surse din intimitatea Vlădicii și din eparhie, de la diverși preoți care-l plâng pe cel care le-a fost model de slujire, Părinte cu inimă de mamă.
Deci "forma ușoară" promisă de propagandă a fost fatală, iar Biserica a pierdut un slujitor vrednic și Spitalul "Elias" un specialist din cauza informațiilor oficiale eronate și a campaniei de dezinformare prin care se susține, ca unică formă de luptă împotriva acestui virus, metoda vaccinării inclusiv cu doza a treia.
Aceasta se întâmplă deși reputata Agenție a Medicamentului din SUA (FDA) a RESPINS CATEGORIC cerea Pfizer pentru administrarea celei de a treia doze persoanelor sub 65 de ani!
Totul pe un fond de terorism medical: în spitale medicii nu au cu ce trata pe cei veniți cu forme mai grave de boală (în special Tocilizumab), iar în farmacii lipsesc antiviralele, în România dezvoltându-se o piață neagră a medicamentelor (Arbidol, Ivermectină, Favipiravir) ca într-o țară eșuată. O colonie unde se fac experimente medicale și în care va fi pus un ofițer (obedient) la conducerea guvernului, fapt unic într-o țară civilizată în ultima jumătate de secol.
Dumnezeu să-i ierte și să-i primească în Împărăția Sa!
#iuliancapsali