Imagini teribile - Copil de 3 ani doarme pe podeaua salonului din cauza căldurii insuportabile. Manager: În România, vara e cald

Un copil de 3 ani a fost fotografiat în timp ce dormea pe jos în salon spitalului Grigore Alexandrescu în care era internat.

Copilul a avut nevoie de o intervenție chirurgicală ce a presupus o grefă de piele la o mână și a fost internat 4 zile în spital, relatează antena 3.

Un angajat a surprins momentul în care băiatul dormea pe jos, din cauza căldurii insuportabile.

”Uneori, când intram în salon, la băiat, îl găseam dormind pe jos. Din cauza căldurii insuportabile din cameră, copilul pleca din pat și se ducea instinctiv și se culca pe podeaua rece.

Cred că se ajunge și la temperaturi de 30 de grade, deoarece nici ferestrele nu sunt dotate cu storuri sau draperii. Aer condiționat este doar pe hol. Dar dacă deschizi ușa salonului pentru a-l răcori, riști să iasă pacientul minor afară, că pe copii îi ții mai greu.

În mod normal, pacienții care au plăgi deschise ar trebui să stea în saloane dotate cu sistem de climatizare care nu doar ventilează și răcoresc aerul, dar îl și sterilizează”, a descris situația un cadru medical.

Reacția managerului

”Nu există aer condiționat. Nici nu avem voie să montăm unități de aer condiționat în saloane unde sunt pacienți cu plăgi deschise. Ar exista riscul apariției infecțiilor.

Aerul trebuie filtrat. Dar în saloane există o temperatură acceptabilă, pentru că sunt răcorite indirect. Pe holuri sunt montate aparate de aer condiționat de 24.000 BTU.

În România, vara e cald. Nimeni nu e perfect” a explicat pentru Libertatea managerul Spitalului de Urgență pentru copii Grigore Alexandrescu, Alexandru Ulici.

https://www.stiripesurse.ro/co....pil-caldura-spital-g

Imagini teribile - Copil de 3 ani doarme pe podeaua salonului din cauza căldurii insuportabile. Manager: În România, vara e cald - Stiri pe surse - Cele mai noi stiri
Favicon 
www.stiripesurse.ro

Imagini teribile - Copil de 3 ani doarme pe podeaua salonului din cauza căldurii insuportabile. Manager: În România, vara e cald - Stiri pe surse - Cele mai noi stiri

Un copil de 3 ani a fost fotografiat în timp ce dormea pe jos în salon spitalului Grigore Alexandrescu în care era internat....