NATO, război cu Rusia pe teritoriul Europei!

Summitul NATO, care a avut loc la Madrid, a luat o serie de decizii fundamentale pentru viitorul nostru. Multe, însă, dintre cele discutate în capitala Spaniei n-au ajuns în presă, iar cele mai interesante aspecte au fost, cumva, omise de mass-media mainstream. Dar tocmai trecerea sub tăcere a unor asemenea subiecte a aprins, deja, beculețele în multe cancelarii și servicii de informații.

Ca să devină acceptabile pentru public, multe astfel de informații, descifrabile doar citind printre rânduri, au fost prezentate vag, fără a se insista asupra lor.

Însă o analiză aplecată ne arată că, de fapt, ceea ce rămâne în urma summit-ului de la Madrid, la care a participat și Klaus Iohannis, este începerea pregătirilor pentru un război total, pe teritoriul Europei, împotriva Federației Ruse!
Decizii importante trecute sub tăcere

Oare câți români și/sau europeni sunt conștienți de aventura spre care ne conduce casta globalismului progresit?

De la summitul NATO de la Madrid se vrea a ne aminti doar că s-a validat aderarea (sub supravegherea turcă!) a Suediei și Finlandei. Și, în rest, aproape nimic nu s-a întâmplat acolo.

Cu toate acestea, au fost luate decizii mult prea importante pentru a le ignora, decizii care, mai devreme sau mai târziu, îi vor expune pe europeni la un conflict direct, fierbinte, de mare intensitate (adică distructiv și mortal) cu Rusia.

Dar europenii au urgențele lor, numai de asta nu le ardea acum când criza energetică a declanșat un tsunami de scumpiri în toate sectoarele.

Declarația de la finalul summit-ului spune multe, însă puțini s-au aplecat să facă o analiză a celor transmise public.

„Într-un mediu de securitate radical perturbat, acest summit reprezintă o etapă importantă în consolidarea Alianței noastre și accelerarea adaptării acesteia. (…) Federația Rusă reprezintă cea mai semnificativă și directă amenințare la adresa securității aliaților și a păcii și stabilității în spațiul euro-atlantic. (…) Am redefinit bazele posturii noastre de descurajare și apărare. NATO va continua să protejeze oamenii din țările sale membre și să apere fiecare centimetru pătrat al teritoriului Alianței, iar acest lucru se va face în mod constant. Bazându-ne pe această poziție recent îmbunătățită, vom consolida în mod semnificativ sistemul nostru de descurajare și apărare pe termen lung pentru a asigura securitatea și apărarea tuturor aliaților. Vom face acest lucru în conformitate cu abordarea noastră, pe uscat, în aer, pe mare, în cyber și în spațiu, pentru a putea contracara toate amenințările și pentru a face față tuturor provocărilor. (…) Vom îmbunătăți exercițiile colective de apărare pentru a ne pregăti pentru operațiuni multidomain de mare intensitate și pentru a ne asigura că toți aliații sunt întăriți în cel mai scurt timp”.
Schimbări majore în doctrina NATO

Așadar, NATO a decis să se `întărească” în fața Rusiei, redefinindu-și „postura de descurajare și apărare”, care implică „exerciții colective de apărare pentru a ne pregăti de operațiuni multidomain de mare intensitate”, specificate ca fiind „pe termen scurt”. Ați înțeles ceva? Toate aceste expresii complicate înseamnă în mod concret că acum ne pregătim pentru un război direct cu Rusia, care se va purta, evident, pe teritoriul Europei.

Un alt punct important ce a fost complet ignorat: redefinirea „conceptului strategic” al NATO, adică a serviciului oferit de NATO membrilor săi. Și mai ales redefinirea cazurile în care NATO invocă Articolul 5, cel care permite intrarea în război a Alianței.

„Consiliul Nord-Atlantic poate decide să invoce acest articol ca răspuns la un atac armat, un act izolat de supraveghere cibernetică, o operațiune ostilă efectuată în direcția spațiului, din spațiu sau în spațiu sau o serie de astfel de acte sau operațiuni ori o operațiune hibridă care vizează aliații și care ar putea atinge pragul corespunzător unui atac armat, ar determina Consiliul Nord-Atlantic să invoce Articolul 5. NATO rămâne singurul forum transatlantic esențial și indispensabil pentru consultări, coordonare și acțiune cu privire la toate aspectele care afectează securitatea aliaților”.

Acest paragraf spune două lucruri esențiale. Citind la sfârșit, înțelegem că „NATO rămâne singurul forum transatlantic” care are puterea de a decid intrarea în război împotriva unui inamic. Și, din moment ce NATO este controlată de America, asta înseamnă că armata americană este cea care decide, de fapt, să declare război, în Europa, cu implicarea trupelor europene!

În plus, s-a decis și că un război împotriva Rusiei poate fi declanșat nu numai pentru a răspunde unui atac armat inamic, ci și ca urmare a unui „act izolat de supraveghere cibernetică”.

Oare câți români/europeni au înțeles că generalii americani pot decide să declare război Rusiei, din București sau Varșovia, doar pentru un atac cibernetic atribuit Rusiei?! Americanii și-au tras dreptul de a declanșa un război cu Rusia care va fi purtat aici, pe Bătrânul continent, și care va implica, în cea mai mare măsură, trupe armate europene. Pretext poate fi orice, inclusiv un atac cibernetic care ar bloca computerele de pe Wall Street.

Românii care își amintesc povestea armelor irakiene de distrugere în masă, inventată de la zero de CIA, ar trebui să se întrebe acum dacă sunt gata să trăiască aceeași experiență ca Bagdadul.

#nato #europa #rusia

https://www.national.ro/stiri-....externe/nato-razboi-

image