TRUDEAU ȘI-A PUS COVIDU-N GHIPS DE FRICA TIRIȘTILOR PENTRU LIBERTATE. Zecile de mii de camionagii anti-vaccinare, lăudați de Elon Musk, vor ajunge sâmbătă în capitala Canadei. Întâmpinați de sute de mii de canadieni, ei zdrobesc un record mondial.
În aceeași zi în care i-a făcut pe sutele de mii de șoferi antivacciniști care se îndreaptă spre capitală „o mică minoritate marginală” și, mai pe șleau, „teroriști” - asemenea Cîțului de la noi - , premierul canadian Justin Trudeau a anunțat că se autoizolează deoarece ar fi fost „expus” la Covid-19, iar asta, deși este triplu vaccinat iar testul rapid i-a dat rezultat negativ.
El se mândrește că recurgând la astfel de aberații „urmează știința”, respectă „recomandările sanitare” și îi îndeamnă pe toți să se vaccineze ca și el, ca să se teamă și ei de faptul că n-au luat virusul tocmai când se apropie convoiul de antivacciniști revoltați.
Practic însă, a reprodus gestul generalului Victor Stănculescu, care și-a pus piciorul în ghips în preajma loviturii de stat din decembrie 1989, pentru a fugi de vreo responsabilitate.
Justin Trudeau se află în izolare după ce a fost expus la COVID-19. Premierul a scris joi pe Twitter că a aflat de expunerea sa miercuri seară. El a făcut un test rapid care a ieșit negativ și a spus că se simte bine. Trudeau a adăugat că respectă recomandările de sănătate publică și că va lucra de acasă, apoi i-a îndemnat pe canadieni să se vaccineze, potrivit The Daily Hive. Aflăm, astfel, că virusul îl poate infecta prin telepatie pe un triplu vaccinat, deoarece testul negativ dovedește că o infectare pe cale fizică nu a existat.
TRUDEAU, BOLNAVUL ÎNCHIPUIT
Aceasta nu este prima dată când premierul ipohondru a avut o „îngrijorare” legată de COVID-19. În timpul unei conferințe de presă din 22 decembrie, el a declarat că se auto-monitorizează după ce șase membri ai personalului de la biroul său au fost testați pozitiv la SARS-CoV-2. El nu a menționat când au fost testați angajații sau când au contractat virusul.
„Biroul meu nu este imun. Avem trei membri ai personalului meu și trei membri ai echipei mele de securitate care au fost testați pozitiv. Aceștia urmează toate directivele de sănătate publică, la fel ca mine și la fel trebuie să facem cu toții”, a declarat Trudeau în decembrie. „Dar este un memento că virusul este peste tot în jurul nostru. Este foarte mult o amenințare. Trebuie să ne menținem garda ridicată”.
El a spus că va anunța publicul dacă va fi testat pozitiv, dar nu a mai dat apoi nici o actualizare.
Cu alte cuvinte, triplu vaccinatul Trudeau se izolează deși nu este bolnav. Care este atunci motivul dispariției sale subite din instituția pe care o conduce este lesne de înțeles.
SATRAPUL SALVATOR ȘI DIZIDENȚII „TERORIȘTI”
Premierul vaccinist Justin Trudeau vrea ca acest convoi de camionagii iubitori de libertate să fie declarat grup „terorist” și să li se retragă cetățenia canadiană, anunță en-volve.com. Cu toate acestea, tiriștii manifestează pentru libertate, nu pentru cetățenia unui stat liberticid.
Justin Trudeau: „Vă dau citatul, ca să-l puteți nota și să-l puneți undeva într-o reclamă de atac, că Partidul Liberal crede că teroriștii ar trebui să-și păstreze cetățenia canadiană. Pentru că așa cred”, spunea premierul cu ceva timp în urmă, militând pentru ca teroriștii să-și poată păstra cetățenia canadiană.
„Și, totuși, Trudeau îi urăște pe camionagiii care vor libertate”, remarcă Paul Mitchell, candidat la alegerile din Alberta. Prin urmare, propriii cetățeni, dacă sunt dizidenți ai politicii guvernului, sunt tratați chiar mai rău decât teroriștii.
Nu și oamenii simpli, care s-au solidarizat cu mișcarea pentru libertate a camionagiilor, întâmpinându-i prin locurile pe unde trec cu steaguri și pancarte, dar și susținându-i de la distanță cu donații.
SUPORTERII AU DONAT BANI PENTRU A-I SUSȚINE PE CAMIONAGII, DAR PLATFORMA DE DONAȚII LE-A ÎNGHEȚAT FONDURILE, DOVEDINDU-ȘI PARTIZANATUL POLITIC
Între timp, platforma de donații GoFundMe a înghețat accesul la fondurile de aproape 6 milioane de dolari strânse de convoiul de camionagii care traversează Canada îndreptându-se spre Ottawa pentru a protesta împotriva obligativității vaccinării, relatează City News Toronto.
LI SE CERE JUSTIFICAREA CHELTUIELILOR
„Cerem ca cei care strâng fonduri să fie transparenți în ceea ce privește fluxul de fonduri și să aibă un plan clar pentru modul în care vor fi cheltuite aceste fonduri. În acest caz, suntem în contact cu organizatorul pentru a verifica aceste informații”, a declarat Rachel Hollis, purtătoare de cuvânt a platformei de crowdfunding, într-un e-mail.
„Fondurile vor fi reținute în siguranță până când organizatorul va fi capabil să furnizeze echipei noastre documentația privind modul în care fondurile vor fi distribuite în mod corespunzător.”
Organizatorul a furnizat documente detaliate începând cu data de 24 ianuarie.
Unii camionagii spun că Trudeau, folosindu-se de aghiotantul său Gerald Butts, încearcă să încadreze convoiul în categoria grupărilor teroriste.
Butts a spus că a fost o glumă proastă pe care a șters-o și că nu a sunat niciodată la GoFundMe. Gluma nu este doar proastă, ci și elitistă și arată cum gândește el. De asemenea, el îi numește pe camionagii țărani.
DISTRUGEREA AFACERILOR
Începând de marți dimineață, fonduri au fost donate de nu mai puțin de 58.300 sponsori, potrivit paginii GoFundMe a „Convoiului pentru libertate”.
Tamara Lich, care este și secretar al proaspătului Partid al Maverickilor din Vest, a lansat campania pe 14 ianuarie. Ea afirmă că banii vor fi folosiți pentru combustibil, precum și pentru hrana și cazarea marilor transportatori care participă la acțiunea de protest.
„Actualul nostru guvern implementează reguli și ordine care distrug bazele afacerilor, industriilor și mijloacelor noastre de trai”, se arată pe pagina GoFundMe a convoiului.
„Suntem o țară pașnică, ce a ajutat la protejarea națiunilor din întreaga lume de guvernele tiranice care și-au asuprit popoarele, iar acum se pare că acest lucru se întâmplă și aici”.
ELON MUSK, DEȘI VACCINAT, SPRIJINĂ MESAJUL ANTI-OBLIGATIVITATE
Directorul executiv al firmei producătoare de mașini electrice TESLA, deși vaccinat, susține demersul anti-obligativitate al camionagiilor canadieni. El și-a arătat simpatia față de manifestația tiriștilor printr-o serie de mesaje postate joi pe Twitter, potrivit FoxBusiness.
„Camionagiii canadieni sunt cei mai tari”, a scris Musk către cei aproape 72 de milioane de urmăritori ai săi, adăugând: „Radiourile CB sunt libere de controlul guvernului/media”.
Ulterior, el a adăugat o altă postare în care scria: „Dacă îi sperii suficient de mult pe oameni, ei vor cere eliminarea libertății. Aceasta este calea spre tiranie”.
Totuși, Elon Musk nu este foarte străin de tirania transumanistă, firmele lui de biotehnologie lucrând de zor la inplantarea de cipuri în creier - deocamdată, la animale, dar nu se știe niciodată când vor face „progrese” și pentru oameni! Sprijinul lui pentru camionagiii pro-libertate pare a fi mai degrabă un exercițiu de imagine sau o poziționare corectă față de posibilii viitori șoferi ai unor posibile viitoare camioane electrice.
CONVOIUL MASIV DE PROTEST PRO-LIBERTATE AL CAMIONAGIILOR CANADIENI ÎMPOTRIVA ORDINULUI DE VACCINARE OBLIGATORIE AR PUTEA DOBORÎ RECORDUL MONDIAL
Camionagii anti-ordin de vaccinare obligatorie din Ottowa au participat la un convoi de protest care a manifestat împotriva obligativității din 15 ianuarie pentru șoferii transfrontalieri.
The „Freedom Convoy” (Convoiul Libertății) a plecat duminică din Vancouver spre Ottawa.
Elon Musk a declarat în decembrie 2021, într-un interviu acordat publicației Time după ce a fost ales „Persoana Anului”, că el și copiii săi eligibili sunt cu toții vaccinați, deoarece el crede că știința este „fără echivoc”, dar a spus că se opune obligativității.
Potrivit lui Musk, cei nevaccinați „își asumă un risc, dar oamenii fac lucruri riscante tot timpul”. „Cred că trebuie să fim atenți la erodarea libertății în America”, a declarat el pentru Time.
În trecut, Musk a pus sub semnul întrebării vaccinul Covid și a minimalizat pandemia. De asemenea, el a sfidat ordinul California 2020 de a sta închis în casă, alegând să-și mențină deschise fabricile Tesla, urmând ca, în cele din urmă, să se mute în Texas.
Alianța canadiană a camioanelor estimează că aproximativ 15% dintre camionagiii din țară nu sunt complet vaccinați, adică aproximativ 16.000 de șoferi de camion. Pe de altă parte, convoiul pro-libertate număra ieri 50.000 de camioane, de unde rezultă că numărul șoferilor nevaccinați sau care se opun obligativității de vaccinare este mult mai mare.
CONVOIUL PENTRU LIBERTATE AR PUTEA DOBORÎ RECORDUL MONDIAL DE LUNGIME
Șoferii de camioane din Canada care protestează împotriva obligativității vaccinării Covid în ramura lor profesională au organizat un convoi masiv care ar putea bate recordul mondial în domeniu, arată FoxNews.
„Are o lungime de 700 km”, a declarat Benjamin Dichter, purtătorul de cuvânt al Freedom Convoy 2022, pentru Toronto Sun. „Am văzut imagini din avion. Este impresionant!”.
Freedom Convoy a plecat duminică din Vancouver spre Ottawa pentru a protesta împotriva ordinelor guvernului federal privind vaccinarea oligatorie a camionagiilor transfrontalieri, intrate în vigoare începând din 15 ianuarie 2022.
Guinness World Records arată că cel mai lung convoi înregistrat vreodată a fost semnalat în Egipt în 2020, având o lungime de aproape 8 km.
„Cea mai mare paradă de camioane a fost formată din 480 de camioane și este realizată de Tahya Misr Fund (Egipt), în Cairo, la 20 noiembrie 2020”, precizează pagina web a Guinness. „Cu o lungime de 7,5 km, Tahya Misr Fund a reușit să organizeze o paradă de 480 de camioane, pe fondul vremii aspre și al ploii abundente, depășind titlul Guinness World Records pentru cea mai mare paradă de camioane, care a fost realizat în urmă cu 16 ani în Olanda, cu o paradă de 416 camioane.”
Convoiul canadian ar putea fi de 100 de ori mai mare decât recordul egiptean, dacă va rămâne întreg pe parcursul călătoriei spre capitala Ottawa. Estimările spun că participă circa 50.000 de camioane, potrivit Toronto Sun.
Convoiul pentru Libertate estimează că va ajunge la Ottawa până sâmbătă pentru a protesta împotriva obligativității vaccinării impuse de guvernul Trudeau. Rămâne de văzut cum vor intra în oraș și ce se va întampla de-acum încolo.
#covid19 #vaccin #plandemie
https://www.activenews.ro/stir....i/TRUDEAU-SI-A-PUS-C