O rezoluție a APCE îndeamnă cele 47 de state ale organizației să inițieze o dezbatere politică asupra posibilității de a legifera ca vaccinarea Covid să devină obligatorie. O nouă „Teorie a Conspirației” începe să se confirme.

Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei (APCE) a aprobat joi o rezoluție prin care îndeamnă cele 47 de state membre ale organizației să „inițieze o dezbatere politică asupra posibilității de a legifera ca vaccinarea (anti-COVID-19) să fie obligatorie”, transmite agenția EFE, citată de Agerpres. O nouă „Teorie a Conspirației! se confirmă?

Conform textului rezoluției, aceasta recomandă vaccinarea obligatorie pentru „grupuri specifice sau pentru întreaga populație”, cu excepția minorilor sau a persoanelor care nu pot fi vaccinate din diverse motive medicale.

Aceeași APCE a aprobat anul trecut o rezoluție în care cerea să se „garanteze că cetățenii sunt informați că vaccinarea nu este obligatorie și că nimeni nu este supus presiunilor politice, sociale sau de alt tip pentru a se vaccina dacă nu dorește acest lucru”.

Raportorul ultimului text votat, social-democratul austriac Stefan Schennach, a susținut că „nu există contradicții” între cele două rezoluții (să nu uităm, el provine din țara care se laudă cu „sfârșitul restricțiilor” în același timp în care impune vaccinarea obligatorie). Rezoluția adoptată joi, consideră acesta, „deschide posibilitatea inițierii unei dezbateri naționale asupra obligativității vaccinării și ca aceasta să fie dezbătută în parlamentele naționale, mai ales pentru a o aplica personalului sanitar”. (același personal medical care în 2020 era 100% nevaccinat și salva cu „eroism” bolnavii de sau măcar cu Covid este în 2021/2022 considerat un pericol pentru pacienți dacă este nevaccinat cu serurile experimentale, n.r.)

Ambele teze ale acestei afirmații sunt mincinoase, cel puțin în cazul României, unde dezbaterile au fost inexistente sau doar mimate, știindu-se dinainte concluzia. Cât despre vaccinarea obligatorie „doar a personalului sanitar”, aceasta constituie călcâiul lui Ahile prin care se instaurează pretutindeni vaccinarea tuturor angajaților, indiferent de domeniul de activitate. Cazul Franței arată că impunerea în august a vaccinării obligatorii „doar” a asistenților s-a transformat în doar 6 luni în pașaport „vaccinal” obligatoriu pentru toată lumea. O dată ce vaccinarea silnică „doar a unora” devine acceptabilă social într-un stat, ea va fi extinsă de guvern, pas cu pas, la toate categoriile profesionale, ajungând, până la urmă, normativă pentru toți.

Vaccinarea obligatorie cu serurile experimentale Covid va fi impusă în Austria pentru toți adulții începând din februarie și este deja în vigoare în Grecia pentru persoanele cu vârste de peste 60 de ani. Astfel, persoane absolut sănătoase și în putere sunt vaccinate silnic în proporție de 100% pentru a nu contracta o infecție potențială cu un virus cu mortalitate sub 1%. Pe care mulți dintre cei vaccinați îl contractează suspect de repede după vaccinare și dezvoltă o „formă ușoară” ce presupune internarea în spital și, pentru unii, la cimitir.

#covid19 #vaccin #plandemie

https://www.activenews.ro/stir....i/O-rezolutie-a-APCE

O rezoluție a APCE îndeamnă cele 47 de state ale organizației să inițieze o dezbatere politică asupra posibilității de a legifera ca vaccinarea Covid să devină obligatorie. O nouă „Teorie a Conspirației” începe să se confirme | ActiveNews
Favicon 
www.activenews.ro

O rezoluție a APCE îndeamnă cele 47 de state ale organizației să inițieze o dezbatere politică asupra posibilității de a legifera ca vaccinarea Covid să devină obligatorie. O nouă „Teorie a Conspirației” începe să se confirme | ActiveNews

Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei (APCE) a aprobat joi o rezoluție prin care îndeamnă cele 47 de state membre ale organizației să „inițieze